Papa Francisc l-a beatificat pe Ioan Paul I, Papă timp de 33 de zile

04.09.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc l-a beatificat pe Papa Ioan Paul I, al cărui pontificat a fost de doar 33 de zile. Beatificarea a avut loc pe o vreme ploioasă, duminică, în Piața San Pietro. În predica sa de la Liturghia de beatificare din 4 septembrie, Sfântul Părinte a spus că Papa Ioan Paul I „a întruchipat sărăcia unui discipol” prin „victoria sa asupra tentației de a se pune pe sine în centru, de a căuta propria glorie”. Adesea numit „Papa zâmbetului”, a murit în mod neașteptat la 28 septembrie 1978, la o lună după Conclavul care l-a ales în fruntea Bisericii Catolice. Într-unul dintre cele mai scurte pontificate din istoria papală, și-a câștigat o reputație pentru smerenia sa și pentru dedicarea sa de a explica credința într-un mod ușor de înțeles.
Cardinalii au stat în ploaie, sub umbrele galbene și albe, în timp ce Papa Francisc a dat citire declarației potrivit căreia Papa Ioan Paul I poate fi venerat la nivel local de ziua sa de sărbătoare, pe 26 august. „Cu un zâmbet, Papa Ioan Paul I a reușit să comunice bunătatea Domnului”, a spus Papa Francisc. „Cât de frumoasă este o Biserică cu un chip fericit, senin și zâmbitor, care nu închide niciodată ușile, nu împietrește inimile, nu se plânge și nu nutrește resentimente, nu se înfurie și nu se impacientează, nu se arată posomorâtă și nu suferă de nostalgia trecutului. Să ne rugăm la el, părintele și fratele nostru, și să îi cerem să ne obțină «zâmbetul sufletului».” În timpul beatificării, pe Bazilica Sfântul Petru a fost dezvăluit un portret al Fericitului Papă Ioan Paul I, în timp ce postulatorul a traversat piața cu o relicvă – o notă scrisă de mână de noul Fericit despre virtuțile teologice. Papa Ioan Paul I a prezidat doar patru audiențe generale, oferind cateheze despre sărăcie, credință, speranță și caritate. Papa Francisc a citat din aceste cateheze pe parcursul predicii sale.
„Așa cum spunea Papa Ioan Paul I, dacă vrei să îl săruți pe Isus răstignit, «nu poți să nu te apleci asupra crucii și să nu te lași înțepat de câțiva spini ai coroanei de pe capul Domnului» (audiența generală din 27 septembrie 1978). O iubire care perseverează până la capăt, cu spini și cu totul: fără a lăsa lucrurile pe jumătate făcute, fără a face rabat, fără a fugi de dificultăți”, a spus Papa Francisc. Ioan Paul I a fost primul Papă care s-a născut în secolul al XX-lea și cel mai recent Papă originar din Italia. Născut Albino Luciani la 17 octombrie 1912, viitorul Ioan Paul I a crescut într-o sărăcie relativă în regiunea Veneto din nordul Italiei. La vârsta de 22 de ani a fost hirotonit preot pentru Dieceza italiană de Belluno e Feltre, în 1935. A fost rector al seminarului diecezan timp de 10 ani și a predat cursuri de teologie morală, drept canonic și artă sacră. A participat la toate sesiunile Conciliului Vatican II (1962-1965) ca Episcop de Vittorio Veneto și a lucrat la punerea în aplicare a orientărilor Conciliului în deceniul următor ca Patriarh de Veneția.
Ajuns Cardinal, a publicat o colecție de „scrisori deschise” adresate unor personalități istorice, sfinți, scriitori celebri și personaje de ficțiune. Cartea, „Illustrissimi”, tradusă și în limba română, la Editura Serafica, include scrisori către Isus, regele David, Mark Twain, Charles Dickens și Christopher Marlowe, precum și către Pinocchio și Figaro, bărbierul din Sevilla. A intrat în istorie în 1978, când a devenit primul Papă care și-a luat un nume dublu, după cei doi predecesori imediați ai săi, Papii Ioan al XXIII-lea și Paul al VI-lea. Motto-ul său episcopal a fost pur și simplu: „Humilitas”. Cu puțin timp înainte de moartea sa, la vârsta de 65 de ani, Papa Ioan Paul I s-a rugat: „„Doamne, primește-mă așa cum sunt, cu defectele mele, cu lipsurile mele, dar fă-mă să devin așa cum dorești Tu să fiu”. În timp ce norii de ploaie s-au risipit până la finalul ceremoniei de beatificare, Papa Francisc a rostit rugăciunea Angelus în limba latină. A spus că oferă rugăciunea pentru pace în „Ucraina martirizată”.
Din scaunul său cu rotile, Papa Francisc a adresat saluturi personale la finalul Liturghiei unora dintre Cardinali. De asemenea a salutat mulțimea din papamobil. „În cuvintele Papei Ioan Paul I, «suntem obiectele unei iubiri nemuritoare din partea lui Dumnezeu» (Angelus, 10 septembrie 1978). O iubire nepieritoare: nu se scufundă niciodată sub orizontul vieții noastre; ea strălucește în mod constant asupra noastră și luminează chiar și cele mai întunecate nopți ale noastre”, a spus Papa Francisc. „Când îl privim pe Domnul răstignit, suntem chemați la înălțimile acestei iubiri, să ne purificăm de ideile noastre distorsionate despre Dumnezeu și de egocentrismul nostru, și să îl iubim pe Dumnezeu și pe ceilalți, în Biserică și în societate, inclusiv pe cei care nu văd lucrurile așa cum le vedem noi, să ne iubim chiar și dușmanii”.