Testamentul spiritual al Papei emerit Benedict al XVI-lea

31.12.2022, Vatican (Catholica) - În seara aceasta, Vaticanul a dat publicității testamentul spiritual al Papei emerit Benedict al XVI-lea. Amintim că fostul Suveran Pontif a trecut la Domnul în această dimineață, după câteva zile în care starea sănătății sale a fost mai dificilă, de unde și apelul la rugăciune lansat de Papa Francisc miercuri, după audiența generală. Iată în traducere testamentul spiritual al Pontifului de origine germană, semnat la 29 august 2006:

Dacă la această oră târzie a vieții mele privesc în urmă la deceniile pe care le-am parcurs, văd mai întâi câte motive am să mulțumesc. Îi mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu însuși, Dătătorul oricărui dar bun, care mi-a dăruit viața și m-a călăuzit prin diferite momente de confuzie, ridicându-mă de fiecare dată când am început să alunec și redându-mi mereu lumina chipului Său. Privind retrospectiv, văd și înțeleg că până și porțiunile întunecate și obositoare ale acestui drum au fost pentru mântuirea mea și că tocmai în ele El m-a călăuzit bine.

Le mulțumesc părinților mei, care mi-au dat viață într-o perioadă dificilă și care, cu prețul unor mari sacrificii, cu iubirea lor mi-au pregătit o locuință minunată, care, ca o lumină clară, îmi luminează toate zilele până astăzi. Credința lucidă a tatălui meu ne-a învățat pe noi, copiii, să credem și, ca un indicator, a rămas mereu neclintită în mijlocul tuturor realizărilor mele științifice; devoțiunea profundă și marea bunătate a mamei mele reprezintă o moștenire pentru care nu voi putea niciodată să mulțumesc îndeajuns. Sora mea m-a asistat timp de zeci de ani cu altruism și cu grijă afectuoasă; fratele meu, cu luciditatea raționamentelor sale, cu fermitatea sa viguroasă și cu seninătatea inimii, mi-a netezit mereu calea – fără această constantă precedență și însoțire a lui, nu aș fi putut găsi calea cea bună.

Îi mulțumesc din inimă lui Dumnezeu pentru numeroșii prieteni, bărbați și femei, pe care mi i-a pus mereu alături; pentru colaboratorii din toate etapele călătoriei mele; pentru profesorii și studenții pe care mi i-a dat. Îi încredințez pe toți cu recunoștință bunătății Sale. Și doresc să îi mulțumesc Domnului pentru frumoasele mele locuri natale din Prealpii bavarezi, în care am văzut mereu întrezărindu-se splendoarea Creatorului Însuși. Le mulțumesc oamenilor din patria mea, pentru că în ei am putut experimenta iar și iar frumusețea credinței. Mă rog ca pământul nostru să rămână un pământ al credinței și vă rog, iubiți compatrioți: nu vă lăsați îndepărtați de credință. Și, în sfârșit, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toată frumusețea pe care am putut să o experimentez în toate etapele călătoriei mele, dar mai ales la Roma și în Italia, care a devenit a doua mea patrie.

Tuturor celor pe care i-am nedreptățit în vreun fel, le cer din inimă iertare.

Ceea ce le-am spus mai înainte compatrioților mei, le spun acum tuturor celor care în Biserică au fost încredințați slujirii mele: rămâneți neclintiți în credință! Nu vă lăsați tulburați! Adesea pare că știința – științele naturale, pe de o parte, și cercetarea istorică (în special exegeza Sfintei Scripturi), pe de altă parte – este în măsură să ofere rezultate de necombătut în contradicție cu credința catolică. Am asistat mult timp la transformările științelor naturii și am putut vedea cum, dimpotrivă, au dispărut aparentele certitudini împotriva credinței, dovedindu-se a nu fi știință, ci interpretări filozofice care nu țin decât aparent de știință; așa cum, pe de altă parte, în dialogul cu științele naturii, însăși credința a învățat să înțeleagă mai bine limita aplicabilității afirmațiilor ei și, prin urmare, specificitatea ei. Sunt acum șaizeci de ani de când însoțesc drumul Teologiei, în particular al științelor biblice, și cu succedarea diferitelor generații am văzut prăbușindu-se teze care păreau de neclintit, dovedindu-se a fi simple ipoteze: generația liberală (Harnack, Jülicher etc.), generația existențialistă (Bultmann etc.), generația marxistă. Am văzut și văd cum din încâlceala de ipoteze a ieșit și iese din nou la iveală raționalitatea credinței. Isus Cristos este cu adevărat Calea, Adevărul și Viața – iar Biserica, cu toate neajunsurile ei, este cu adevărat Trupul Său.

La final, vă cer cu smerenie: rugați-vă pentru mine, pentru ca Domnul, în ciuda tuturor păcatelor și neajunsurilor mele, să mă primească în lăcașurile veșnice. Pentru toți cei care mi-au fost încredințați, zi după zi se înalță din inimă rugăciunea mea.

Benedictus PP XVI