PF Bartolomeu: În acea călătorie cu trenul semințele unei prietenii

05.01.2023, Vatican (Catholica) - Este o mare onoare să aduc un umil și fratern tribut de respect, recunoștință și iubire răposatului Papă Benedict al XVI-lea. Primul meu contact strâns precum și prima conversație personală cu el au avut loc în 2002, în timpul călătoriei la Assisi pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace, instituită de predecesorul său. Papa Ioan Paul al II-lea, de venerată amintire, a sugerat ca liderii religioși să meargă împreună la Assisi cu trenul pentru a demonstra parcursul lor interior de conștiință spirituală împreună cu pelerinajul extern de înțelegere religioasă. Am profitat de oportunitate pentru a-l invita pe Cardinalul de atunci Joseph Ratzinger să se așeze lângă mine, în același compartiment, în timpul călătoriei. Ocazia aceea a plantat semințele unui afect profund și ale unei colaborări pastorale care a durat două decenii.

Pentru mine acea întâlnire în călătoria spre Assisi a fost mult mai mult decât o exprimare accidentală sau informală de solidaritate și unitate. De fapt, nu a fost nevoie de un mare efort pentru ca noi doi să devenim intimi. Într-adevăr, am recunoscut imediat că suntem din același aluat, că amândoi apreciem principiul dialogului – și toate acestea pentru că amândoi împărtășeam același obiectiv de unitate și comuniune în Isus Cristos. Acel moment de întâlnire personală profundă a plăsmuit raportul nostru în timpul întregului pontificat al Papei Benedict. A pecetluit încrederea și convingerea pe care le aveam în comun cu privire la responsabilitatea noastră – fie o vocație fie o angajare – de a susține credința într-o lume secularizată și în același timp de a promova unitatea într-o creștinătate dezbinată.

Este inutil să o spun, Cardinalul Ratzinger era deja un studios teolog foarte renumit. Și influențase profund mulți studenți ortodocși, prin care – mi-a destăinuit odată – a învățat să cunoască și să iubească teologia și tradiția din Orient mult mai mult decât prin cărți. Între acei studenți erau cei care după aceea aveau să devină Mitropolitul din Elveția, Damaskinos, și Arhiepiscopul din Australia, Stylianos. Primul a fost esențial pentru pregătirea Sfântului și Marelui Conciliu al Bisericii ortodoxe, care în sfârșit s-a reunit în insula Creta în 2016, precum și pentru promovarea dialogului interreligios. Al doilea a fost fundamental în dialogurile ecumenice bilaterale și multilaterale, slujind și drept co-președinte fondator al Dialogului teologic catolico-ortodox început în 1980.

Astfel, cu ocazia alegerii sale la 19 aprilie 2005, în mod spontan l-am invitat pe Papa Benedict la Fanar, cu un gest simbolic care voia să oglindească vizita precedentă a Papei Ioan Paul al II-lea la sediul Patriarhiei ecumenice la invitația predecesorului nostru, Patriarhul Demetrios, după alegerea sa ca Papă la 16 octombrie 1978. La un an după începutul slujirii sale papale, Papa Ioan Paul al II-lea a participat personal la sărbătoarea Tronului Bisericii de Constantinopol la 30 noiembrie 1979, când a fost anunțată formal instituirea Comisiei mixte internaționale pentru dialogul teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă.

La rândul său, la optsprezece luni după alegerea sa, Papa Benedict al XVI-lea a participat personal la sărbătoarea Tronului Patriarhiei ecumenice la 30 noiembrie 2006, marcând reluarea și reînnoirea dialogului teologic între Bisericile noastre. În declarația noastră comună din 30 noiembrie 2006, „am exprimat bucuria noastră profundă pentru reluarea dialogului teologic. După o întrerupere de câțiva ani, datorată diferitelor dificultăți, Comisia a putut să lucreze din nou într-un spirit de prietenie și de colaborare.” Grație semințelor prieteniei noastre personale și rezultatelor eforturilor noastre persistente împreună cu Papa Benedict, în sfârșit, în 2006, s-a reluat dialogul între Bisericile noastre la Belgrad, în Serbia. Și faptul că această Comisie comună a reușit să se întoarcă la agenda sa teologică și să facă noi progrese a fost în mare măsură meritul abilității teologice a Papei Benedict și a Mitropolitului nostru Ioan de Pergam.

În același document istoric din noiembrie 2006, am căzut de acord și cu privire la necesitatea de „a întări colaborările și mărturia noastră comună în fața tuturor națiunilor”. În plus, am declarat să încurajăm „să se stabilească raporturi mai strânse între creștini și un dialog interreligios autentic și leal, pentru a combate orice formă de violență și de discriminare” și să „ne angajăm pentru o slujire reînnoită față de om și pentru apărarea vieții umane, a fiecărei vieți umane”. În sfârșit, am mărturisit că „fiind conducători religioși, considerăm ca una din îndatoririle noastre să încurajăm și să susținem eforturile făcute pentru a proteja creația lui Dumnezeu și pentru a lăsa generațiilor viitoare un pământ pe care vor putea trăi”.

După mai puțin de doi ani, în octombrie 2008, Papa Benedict ne-a invitat să ținem un discurs formal, central – despre „Cuvântul lui Dumnezeu în viața și în misiunea Bisericii” – la peste patru sute de Cardinali și Episcopi în timpul celei de-a XII-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor din Biserica Catolică. Acel eveniment istoric s-a desfășurat în splendida Capelă Sixtină după celebrarea solemnă a Vesperelor. Era prima dată când un Papă de la Roma a cerut unui Patriarh ortodox să rostească un discurs de deschidere a unui Sinod general al Episcopilor. A fost un dar imens și o onoare inestimabilă care va rămâne mereu păstrată în adâncul inimii mele și în istoria Bisericii noastre.

Am avut privilegiul de a lucra în strâns contact cu trei Pontifi Romani în ultimii treizeci și unu de ani ai slujirii mele patriarhale. La 29 iunie 2008, într-una din cele trei ocazii în care am participat la sărbătoarea patronală a sfinților Petru și Paul în Vatican, am exprimat Papei Benedict asigurarea că prezența mea reprezenta „un gest respectuos de recunoștință autentică pentru a răsplăti prezența Dvs personală, Sanctitate, în urmă cu nouăsprezece luni, cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, cel dintâi chemat dintre apostoli și frate mai bătrân al Sfântului Petru, fondator și patron al vechiului sediu al Noii Rome”. În timpul prânzului care a urmat după celebrarea solemnă în Bazilica San Pietro am adăugat: „Din punct de vedere istoric aceste vizite au inclus schimburi fundamentale între cele două Biserici ale noastre, ca exprimare tangibilă a unei comunicări mai mari prin dialogul teologic și în așteptarea în rugăciune a comuniunii sacramentale depline în Trupul lui Cristos”. Acea întâlnire a marcat și inaugurarea oficială a Anului Sfântului Paul, după nașterea Apostolului Paul cu două milenii înainte, și ambii am promis să susținem sărbătorile reciproce.

Am continuat să corespondăm și să comunicăm cu Papa Benedict mult timp după umila și totuși monumentala sa retragere din pontificat. I-am amintit adesea schimburile noastre personale în cursul anilor și chiar i-am adresat urările pentru tripla aniversare celebrată în luna aprilie, adică alegerea sa, începutul pontificatului său și ziua sa de naștere. A apreciat mereu că eu mergeam să îl vizitez în modesta sa mănăstire, unde amintea întâlnirile noastre și cu mândrie identifica diferite suveniruri pe care i le dăruisem. „Aceste obiecte”, mi-a scris odată, „nu erau numai semne emoționante ale prieteniei noastre personale, ci și indicații spre unitatea între Constantinopol și Roma, semnale de speranță că înaintăm spre unitate”. Fie ca sufletul gentil al iubitului frate Papa Benedict al XVI-lea să se odihnească în pacea veșnică. Și fie ca importanta contribuție a vieții sale și a operei sale să rămână în amintirea veșnică. (material semnat de Patriarhul ecumenic Bartolomeu, publicat în L’Osservatore Romano, și tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Sursa: Ercis.ro