„Biserica refugiată”: în creștere numărul de creștini care fug de persecuții
19.01.2023, Roma (Catholica) - Sunt peste 360 de milioane creștinii care experimentează un nivel ridicat de persecuție și discriminare pentru propria credință, practic 1 creștin la fiecare 7 creștini. Dezvăluie acest lucru a treizecea ediție a World Watch List (WWList), lista primelor 50 de țări unde adepții creștinismului sunt mai persecutați, realizată de Porte Aperte Onlus / Open Doors. Creștinilor care „suferă pe propria piele violența” le-a adresat gândul său în dimineața zilei de miercuri, 18 ianuarie 2023, Papa Francisc, în cadrul audienței generale. Salutându-i pe pelerinii de limbă engleză și pe cei care provin din Africa, Pontiful le-a cerut să se roage pentru pr. Isaac Achi, ucis duminica trecută în Dieceza de Minna, în nordul Nigeriei, națiune unde au fost uciși cei mai mulți creștini, 5.014, conform WWList.
A fost prezentat în 18 ianuarie în Italia în Sala de Presă a Camerei Deputaților și în același timp în alte 24 de țări raportul care este rod al lucrării unei echipe de cercetători angajate să monitorizeze realitatea creștinilor în 100 de națiuni din lume și revelează că, între octombrie 2021 și septembrie 2022, au fost uciși 5.621 de creștini, au fost arestați 4.542 și au fost răpiți 5.259 – dintre care 4.726 în Nigeria -, în timp ce au suferit atacuri 2.110 biserici sau edificii creștine. Țara cu cel mai ridicat număr de creștini persecutați este Coreea de Nord, unde creșterea numărului de arestări și închiderea unui număr mai mare de biserici, explică Porte Aperte, se datorează și noului val de persecuție promovat de „Legea împotriva gândirii reacționare” care, între altele, consideră delict publicarea oricărui material de origine străină, inclusiv Biblia.
Urmează Somalia, Yemen, Eritreea, Libia, națiuni în mare parte puternic islamice și mai intolerante față de creștini, unde persecuțiile sunt datorate societăților islamice tribale radicalizate, extremismului activ și instabilității endemice. Aici credința creștină trebuie trăită în secret și dacă sunt descoperiți, în special dacă sunt foști musulmani, riscă și moartea. Locurile cele mai periculoase din lume pentru creștini sunt Nigeria, Pakistan – unde este mai multă violență anticreștină -, Iran – țară în care creștinii și bisericile sunt percepute ca amenințări la adresa regimului islamic și convertiții la creștinism sunt expuși la riscuri mai mari -, de asemenea Afganistan și Sudan. În schimb, în Myanmar sunt peste 100 de mii de persoanele constrânse să părăsească propriile case, să se ascundă sau să fugă din țară, iar numărul de case, magazine și proprietăți ale creștinilor distruse sau atacate, peste o mie, evidențiază cotitura autoritară a regimului militar care a luat în vizor anumite minorități percepute ca deranjante datorită simplului fapt de a mărturisi credința creștină.
Din World Watch List reiese o diminuare a numărului bisericilor atacate sau închise, de la 5.110 (WWL 2022) la 2.110 (WWL 2023), dar îngrijorează creșterea numărului de răpiri de la 3.829 la 5.259, dintre care aproape 5.000 în Africa, și mai multe în Nigeria, Mozambic (32) și Republica Democrată Congo (37). În schimb, sunt zeci de mii creștinii agresați (bătuți sau chinuiți cu amenințări cu moartea) exclusiv pentru credința lor; anul trecut au ieșit în evidență 29.400 de cazuri, în timp ce au fost atacate 4.547 case și 2.210 magazine și activități economice. În afară de violențe reies, față de creștini, și chinuiri zilnice, între care discriminări la locul de muncă, lipsa de acces la sănătate și la instruire, presiuni și amenințări pentru ca să se renunțe la propria credință, negarea ajutorului în caz de calamitate, birocrație excesivă.
Cât privește alte zone, în America Latină libertatea religioasă este amenințată de conducerea rea, criminalitate și lideri indigeni. Oprimarea directă de către guverne a creștinilor, percepuți ca voci de opoziție, este răspândită în Nicaragua, Venezuela și Cuba, unde lideri creștini ai fost închiși și fără proces pentru implicarea lor în manifestații. Înrăutățirea în Nicaragua dăinuie din aprilie 2018, când represiunea guvernamentală s-a intensificat după protestele publice și Biserica a fost o țintă specifică, având edificii vătămate, posturi de televiziune și școli închise, lideri religioși expulzați. În cele circa 100 de țări monitorizate de Porte Aperte, crește persecuția în termeni absoluți: sunt 76 națiunile care au un nivel definibil ridicat, foarte ridicat sau extrem. Și crește numărul creștinilor care fug de persecuție, așa-numita „Biserică refugiată”. De exemplu, în Orientul Mijlociu creștinii sunt tot mai puțini din cauza privațiunilor, a discriminărilor și a persecuțiilor, iar tinerii continuă să emigreze în căutarea unui viitor mai bun.
Analiza din WWList oferă și o panoramă a cazurilor de violență și abuzuri împotriva femeilor, care nu este ușor de monitorizat, pentru că în multe țări denunțurile sunt rare, din motive culturale și sociale. Dar conform Porte Aperte, cu mărturii adunate, într-un an au rezultat 2.126, la care se însumează peste 717 de căsătorii forțate. Cristian Nani, director al Porte Aperte din Italia, care de peste 60 de ani este angajată în cercetarea pe teren a cauzelor și soluțiilor la persecuție, furnizând sprijin material, ajutoare de urgență, literatură, formare și asistență pentru creștinii care suferă pentru credința lor, afirmă că anul trecut a fost observată o situație îngrijorătoare și dramatică mai ales în continentul african.
– Se înregistrează mai multe violențe față de creștini în Africa sub-sahariană. Care este contextul socio-politic din această zonă și pentru ce violențele au ajuns la niveluri alarmante?
– În mod substanțial, unul din trendurile pe care analiștii noștri le-au întâlnit în perioada de referință a cercetării noastre este că Africa sub-sahariană este chiar epicentrul celor mai mari violențe. Este adevărat că numai în Nigeria noi înregistrăm peste cinci mii de ucideri de creștini din motive legate de credință. Dar nu numai atât, există și aspectul agresiunii la adresa satelor creștine în zona Sahel, unde comunitatea crescătorilor de animale fulani – o etnie deosebită islamică – ia în stăpânire teritorii care sunt proprietăți ale creștinilor și aceasta generează apoi fuga a sute, mii, de familii. Întregi comunități, sate, sunt îndepărtate și constrânse să trăiască în lagăre improvizate, sau în aceeași localitate, deci ca evacuați interni, sau ca refugiați în țările vecine. Cu privire la motivațiile socio-politice, in primis este această mișcare jihadistă care de la urcarea talibanilor în Afganistan a prins curaj mai mare și prin urmare am înregistrat o creștere a violenței acestor mișcări și grupuri de islamiști. Însă acest lucru este cauzat și de instabilitatea politică, lipsa de control al teritoriului din partea statelor obiect și scenariu al acestor agresiuni. Apoi există un stat eșuat, un stat care nu este în măsură să gestioneze teritoriul, o criminalitate foarte răspândită, în plus există o mișcare jihadistă tot mai activă.
Aceste elemente, împreună cu sărăcia, împreună cu lipsa unei economii stabile precum și cu schimbarea climatică generează un cocktail exploziv care a făcut să crească violența anticreștină. Acest trend se leagă și de o derivă autoritară a unor țări. Folosind un limbaj care are de-a face cu stabilitatea și siguranța, mulți autocrați se propun ca atare în unele regiuni, îndeosebi în Africa de Nord – dar acest lucru nu se întâmplă numai în continentul african – și urmează un soi de model. Motivul principal este de a da stabilitate societății, de a da o siguranță mai mare, și se face aceasta prin supraveghere și prin limitarea libertăților principale, deci a drepturilor umane, și in primis a libertății religioase, și prin folosirea tehnologiei. Acest model care se prefigurează are mulți adepți în lume. De exemplu, vorbesc despre locurile care au dat origine, în Africa de Nord, la „primăvara arabă”, care acum văd o întoarcere la modă a autarhiei, deci a dictaturii. Dacă ne gândim la Tunisia, dar nu numai, acest model de control asupra societății care ar trebui să dea siguranță mai mare, dar în realitate reprimă poporul, se răspândește ca o pată de ulei și în multe țări din Asia.
– În America Latină, între țările în care creștinii au viață dificilă este Nicaragua…
– Nicaragua este una din cele patru țări din America Latină care este prezentă în harta noastră de persecuție, deci în primele 50 de țări unde sunt persecutați mai mult creștinii, împreună cu Columbia, Cuba și Mexic. Columbia și Mexic sunt ținuturi creștine, dar există zone în care, din unele motive, situația creștinului suferă o înrăutățire sub diferite aspecte. În Nicaragua și în aceste țări pe care le-am citat, acest model autoritar pe care l-am amintit este un element utilizat de guverne pentru a reduce la tăcere parte din societate care eventual cere o respectare mai mare a drepturilor umane, și adesea Biserica a fost foarte activă în a cere o respectare a omului. Acest lucru este ceva înnăscut în creștinism. Așadar, liderul creștin este perceput – de la paroh la oricare membru al Bisericii – ca amenințare la adresa stabilității regimului atunci când își ridică glasul în favoarea vreunui drept.
La aceasta adăugăm rele endemice, cum ar fi criminalitatea organizată. Unele zone – și Columbia este un exemplu macroscopic – au acest status juridic de semi-autonomie de care populațiile indigene se bucură în mod substanțial. Însă îndeosebi în aceste zone, când autoritatea indigenă descoperă, de exemplu, că un membru al tribului, al clanului, al grupului, abandonează credința părinților, credința satului, îndură o formă de persecuție, adică acela care abandonează credința nativă este persecutat. Deci este o formă de persecuție care vine de la indigeni. Așadar, lideri indigeni, criminalitate organizată și urmarea acestui model autoritar pentru a avea un control asupra țării, și în acest caz se transformă într-un mix negativ pentru comunitățile creștine.
– Apoi este problema Orientului Mijlociu care se depopulează tot mai mult de creștini. De ce?
– Orientul Mijlociu a trăit o perioadă catastrofală. Să ne gândim la războiul civil din Siria, la ascensiunea ISIS, a Daesh, și apoi la războiul care s-a născut din acestea și la diferitele ciocniri: o instabilitate pe care o trăiește și astăzi. A trăit Covid-ul, în mijlocul la toate acestea, în plus, o criză economică devastantă. Există generații de tineri, dar și mai puțin tineri, care nu au perspective sau speranțe de viitor și prin urmare singura cale pare să fie aceea de a fugi din țară. Aceasta a dat naștere unui fenomen pe care l-am identificat ca „Biserica refugiată”, adică întregi comunități, familii, care ajung să fie creștini, eventual ca evacuați interni, chiar în țara lor. Să ne gândim la Siria: jumătate din populație ori este evacuată intern, în cadrul aceleiași țări, dar trăiește în lagăre de refugiați, ori la rude în condiții extreme, sau în străinătate. Acești oameni trăiesc propria credință în lagăre de refugiați sau în condiții în care nu sunt bine acceptați, pentru că țara în care este pregătit lagărul, de exemplu, este majoritar islamică. Biserica din Orientul Mijlociu este redusă din cauza tuturor acestor ani de persecuții, de războaie, este sub presiune. Generațiile fug, este inevitabil, nu văd speranță și sunt sub presiune și pentru că lipsește stabilitatea, lipsesc perspectivele economice de dezvoltare, așadar emigrația pare singura cale. Acesta este fenomenul „Bisericii refugiate” căruia trebuie să îi acordăm atenție mai mare în viitor.
– Adesea cunoaștem numerele, cifrele creștinilor persecutați, ale celor care îndură violențe, dar nu cunoaștem fețele. Dumneavoastră ne prezentați una, deși în formă anonimă, în cartea „Fiu al unei servitoare”, a cărei vânzare va contribui la sprijinirea minorităților creștine persecutate din cauza credinței lor. Este vorba de istoria lui Nasiry, afgan ex-musulman. Ce istorie este și de ce trebuie făcută cunoscută?
– Există o comunitate creștină constrânsă în multe ținuturi de persecuție să trăiască propria credință în secret, să o trăiască în secretul propriilor case sau întâlnindu-se în ascuns. Acesta este cazul micii comunități prezente în Afganistan. Motivul pentru a scrie istoria lui Nasiry a fost acela de a relata ceva ce se întâmplă în țări în care pare să nu se întâmple, nu se poate întâmpla ceva de acest gen, adică Evanghelia este răspândită. Și este istoria lui Nasiry. Pentru că Nasiry are o întâlnire specială cu persoane care îl vor apropia de credința creștină și aceasta se va intersecta cu o criză pe care el o trăia personal în credința sa de origine, în motivația vieții sale însăși, și îl va determina să îmbrățișeze credința creștină.
Dar acest lucru va comporta, ca pentru cea mai mare parte a acestor credincioși ascunși, alegerea de a trăi sau de a muri, deoarece pentru mulți, și astăzi, alegerea de a-l urma pe Domnul nostru comportă a alege dacă să trăiască sau să moară. De fapt, Nasiry va trebui să înfrunte pentru credința sa închisoarea, tortura și condamnarea la moarte. Și va prefera mai degrabă condamnarea la moarte decât să renunțe la credința sa, și prin urmare istoria sa este o istorie de curaj. Eu am întâlnit această persoană într-un loc secret și este o istorie care ne stimulează, ne determină să ne punem mai mult întrebări despre motivele existenței noastre și despre credința noastră creștină. Dacă este o credință vie sau dacă este o credință, de acum, pe care o târâm după noi de mult timp, cu puțin praf în inima noastră, eventual.
– Dar istoria lui Nasiry este o istorie cu sfârșit fericit?
– Pot spune că această istorie vă va surprinde și cu siguranță vă va lăsa un gust bun. (material Vatican News, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
