Tabăra Națională de Formare Misionară
04.09.2024, București (Catholica) - Pe 26 august s-a încheiat evenimentul mult așteptat de copiii și adolescenții misionari din România: Tabără Națională de Formare Misionară. Acțiunea s-a desfășurat în parohia greco-catolică Sfântul Spirit din localitatea Sarasău, județul Maramureș, cu participarea a 130 de membri misionari proveniți din diferite Dieceze și Eparhii ale țării. Tema întâlnirii – „Mergeți și chemați-i pe toți la ospăț” (Mt. 22,9) – dorită de Sfântul Părinte pentru Ziua Mondială a Misiunilor din acest an, a continuat să ghideze catehezele de formare misionară, fiind aprofundată cu ajutorul celor trei chei propuse de Papa Francisc, în vederea unei interpretări actuale a mesajului lui Isus: „Mergeți și chemați”; „La ospăț”; „Toți”. Totodată, explicarea temei a oferit micilor misionari posibilitatea de a înțelege mai profund carisma și responsabilitatea adeziunii la Copilăria Misionară Pontificală (CMP).
Cei prezenți au participat la activități cu mult entuziasm și zel misionar, fiind implicați în echipe specifice culorilor misionare. Totodată au fost punctați zilnic pentru implicare, disciplină și disponibilitate, punctajul general fiind calculat cu cel final din cadrul concursului din ultima zi. Au fost multe răsturnări de situație pe parcursul celor opt zile, iar punctajul final pentru toată activitatea a dus pe podium echipa Oceania (albastru), în timp ce echipa America (roșu) a fost cea care a câștigat locul întâi la realizarea steagului și a sloganului.
În fiecare zi s-a prezentat câte un episod din parabola invitaților la nuntă, după care a urmat o cateheză susținută de pr. George Năsui, parohul comunității greco-catolice din Sarasău, care ne-a primit în parohie cu multă căldură părintească, oferind animatorilor ospitalitate în casa parohială. Amintim cu drag prezența în mijlocul nostru a pr. Mihai Marina, misionar al comunității române greco-catolice de la Paris și fiu al satului. Printre alte învățături, părintele a vorbit copiilor despre centrul misiunilor străine (Missions Étrangères) de la Paris, care în sec. al XIX-lea a contribuit într-un mod cu totul unic la susținerea misiunii Bisericii și la fortificarea vocației misionarilor francezi, printre care îl amintim pe Phileas, fratele Fer. Pauline Jaricot, fondatoarea Asociațiilor Răspândirea Credinței și Rozariul Viu.
Toate activitățile de formare misionară și spirituală s-au desfășurat în jurul temei centrale și fiecare zi s-a încheiat cu Sfânta Liturghie în rit bizantin, animată de vocile răsunătoare ale copiilor și de ecoul instrumentelor muzicale. La finalul Sfintei Liturghii, copiii au rămas în genunchi pentru câteva clipe în fața Preasfântului Sacrament, în timp ce pr. George i-a ajutat să comunice cu Isus de la inimă la inimă. Ca la fiecare întâlnire, nu au lipsit activitățile recreative, atelierele de confecționat felicitări, jocurile, cântecele și dansurile. Cel mai așteptat joc a fost, bineînțeles, cel cu apă, când cei mici s-au bucurat dansând în ploaia pe care pompierii le-au oferit-o din belșug. Deopotrivă, misionarii au apreciat vizitele pe care le-au făcut la Memorialul Durerii și Cimitirul Martirilor din Sighetu Marmației, la Cimitirul Vesel din Săpânța și la Casa Olarului din Baia Sprie. În mod special au rămas profund marcați de felul în care martirii neamului și oamenii de cultură din perioada comunistă și-au oferit viața pentru a apăra Biserica și Patria. Au înțeles mai bine trecutul istoric și au conștientizat că, fără Dumnezeu, nimic nu este posibil.
Duminică, 25 august, în cadrul Sfintei Liturghii, copiii și adolescenții aspiranți au depus adeziunea la Copilăria Misionară Pontificală, în prezența credincioșilor care au venit la biserică îmbrăcați în straie de sărbătoare. Pentru ca sărbătoarea să fie deplină, bucătăresele au pregătit la prânz renumitele sarmale maramureșene, iar la final i-am sărbătorit cu torturi delicioase pe cei care și-au aniversat ziua de naștere în timpul săptămânii. După amiază, echipele misionare au pregătit un spectacol pe cinste, la care au fost invitați toți oamenii din Sarasău, primind personal invitații realizate de copii, în ton cu tema Papei Francisc . Momentul s-a încheiat în ritm de dans, cei prezenți dându-și mâinile și întinzând în curtea bisericii hore moldovenești, ardelenești și maramureșene. Sărbătoarea s-a întins până seara târziu, în jurul unui foc de tabără, care a înflăcărat și mai mult glasurile copiilor, cântările lor răsunând în tot satul. Luni dimineața, după micul dejun, misionarii și-au luat rămas bun de la „părinții” adoptivi și au pornit spre casă, lăsând în urma lor amintiri frumoase și ecouri de cântece, peste care s-a așternut liniștea de odinioară.
Întreaga organizare a fost sprijinită de un grup de familii credincioase din Sarasău, care au pus la dispoziția copiilor misionari locuințele, grija, ospitalitatea și dragostea lor. Mai mult, mămicile s-au implicat în pregătirea zilnică a micului dejun, a prânzului și a cinei la Căminul Cultural din sat, având-o ca bucătar șef pe Ana Marina, mama pr. Mihai. Pe această cale dorim să le mulțumim pentru timpul, răbdarea și slujirea lor necondiționată. De asemenea, îi mulțumim din inimă primarului Ion Covaci și viceprimarului Norel Began, pentru primirea călduroasă și disponibilitatea dumnealor de a desfășura tabăra din acest an la Sarasău. Nu îl uităm pe Nuțu Cozar, care a pus la dispoziția unor membri misionari camerele pensiunii Miraj și ne-a oferit tuturor un prânz în restaurantul locației.
Cuvintele sunt prea mici pentru a exprima recunoștința noastră fiecărei persoane în parte. Dorim să îi transmitem un sincer mulțumesc pr. George, care ne-a îndrumat spiritual în aceste zile și ne-a primit ca un adevărat tată în parohia pe care o păstorește. Recunoștință infinită îi adresăm și Alexandrinei Neneștean, organizatoarea principală a evenimentului, care a mobilizat comunitatea pentru a-i primi pe misionari în deplină siguranță și cu nemăsurată generozitate. Recunoștința noastră se îndreaptă către fiecare mamă și tată, care au acceptat copiii în familiile lor, dar și către doamnele care au ajutat la bucătărie și la buna desfășurare a taberei. Nu îi uităm în rugăciunile noastre pe toți sponsorii care au contribuit cu prezența lor, oferind alimente, diferite bunuri sau sprijin financiar.
Totodată dorim să îi amintim pe animatorii noștri dragi care și-au desfășurat misiunea cu multă responsabilitate. Ei sunt copiii misionari care au aderat la Copilăria Misionară Pontificală în anii precedenți. Au crescut în spiritul misionar al Bisericii și și-au asumat datoria spirituală cu seninătate. Îi cuprindem pe toți în rugăciunile noastre și îi felicităm pentru curajul de a-l vesti pe Cristos celor mai mici. În mod special, dorim să le mulțumim animatorilor din Sarasău, care au rămas tot timpul alături de animatorii oaspeți, oferindu-le sprijinul și prietenia lor. De asemenea, le mulțumim din suflet domnilor Nicoleta și Alberto Fornaiser, reprezentanții firmei NLA din Blaj, care ne-au ajutat cu transportul animatorilor din Cetatea de Baltă, jud. Alba. Deosebite mulțumiri transmitem și familiei Ghiuzan (Iosif, Ioana și Ovidiu), partenerii noștri de nădejde care ne însoțesc în siguranță de fiecare dată în călătoriile noastre misionare.
Întreaga noastră recunoștință i-o aducem lui Dumnezeu pentru dragostea sa nemărginită și pentru darul prețios cu care ne-a investit: acela de a fi martori ai lui Cristos, acolo unde Duhul Sfânt ne trimite să vestim Evanghelia prin faptă și cuvânt. Continuăm misiunea pregătind activitățile care se vor derula în luna misionară, octombrie. Până când vom reveni cu noi activități, vă invităm să susțineți misiunile Sfântului Părinte prin rugăciune și caritate. Totodată, vă propunem să citiți nr. 3 al revistei Cu Isus în misiune. (Operele Misionare Pontificale)