Papa Francisc: Sinodalitatea este inseparabilă de ecumenism

11.11.2024, Vatican (Catholica) - Papa Francisc s-a întâlnit luni cu Sfântul Sinod al Bisericii Siro-Malankareză Mar Thoma, marcând o primă vizită istorică la Roma și confirmând bunele relații ale Bisericii Catolice cu această veche Biserică Ortodoxă Orientală care își trage originile din misiunea Sfântului Apostol Toma în India în secolul I. Biserica Malankareză este în comuniune cu Bisericile Ortodoxe Siriacă, Alexandrină, Armeană, Eritreeană și Etiopiană și numără astăzi aproximativ 2,5 milioane de membri în întreaga lume, dintre care majoritatea locuiesc în statul indian Kerala, unde își are sediul. Biserica are, de asemenea, relații bune cu Bisericile Protestante.
În discursul său, Papa Francisc a urat un călduros bun venit Sfântului Sinod și a transmis salutul său Mitropolitului Theodosius Mar Thoma și credincioșilor malankarezi, exprimându-și recunoștința pentru rolul lor ecumenic, de punte între creștinismul oriental și cel occidental. „Biserica voastră”, a spus el, „se definește pe bună dreptate ca o «Biserică punte» între Orient și Occident”. Reflectând asupra progresului relațiilor dintre cele două Biserici în ultimele decenii, Pontiful a menționat repere precum Conciliul Vatican II, unde Biserica Mar Thoma a fost reprezentată, și dialogurile oficiale recente care au început în Kerala în 2022 și sunt în curs de desfășurare. Și-a exprimat speranța că această „abordare pas cu pas” va conduce într-o zi la comuniunea euharistică în unitate. „Mă bucur de începutul acestui dialog, pe care îl încredințez Duhului Sfânt și care sper că va grăbi ziua în care vom putea participa împreună la aceeași Euharistie, în împlinirea profeției Domnului: «Vor veni de la răsărit și de la apus și vor sta la masă» (cf. Matei 8,11)”.
Papa Francisc a subliniat în continuare două domenii-cheie de colaborare între cele două Biserici: sinodalitatea și misiunea. Sinodalitatea, a notat el, este intrinsecă Bisericii Mar Thoma și se aliniază recentului Sinod al Bisericii Catolice privind sinodalitatea. Sfântul Părinte a reamintit că una dintre convingerile exprimate la Sinod și menționate în documentul final este că sinodalitatea este inseparabilă de ecumenism, „deoarece ambele se bazează pe unicul Botez pe care l-am primit și pe «sensus fidei» pe care toți creștinii îl împărtășesc în virtutea Botezului însuși”. Citându-l pe regretatul Mitropolit Ioannis Zizioulas de Pergamon, unul dintre cei mai influenți teologi creștini ortodocși ai secolelor XX și XXI, a reamintit că unitatea creștină, chiar dacă se va realiza pe deplin doar în viitor, necesită un angajament prezent „de a merge, de a ne ruga și de a lucra împreună”.
Pe tema misiunii, Pontiful a remarcat că sinodalitatea și ecumenismul sunt esențiale pentru o mărturie creștină mai puternică. „Misiunea nu este doar scopul călătoriei ecumenice; este, de asemenea, mijlocul ei”, a subliniat Papa, exprimându-și speranța că, așa cum a sugerat recentul Sinod, „într-o zi vom putea celebra un Sinod ecumenic privind evanghelizarea”. „A lucra împreună pentru a da mărturie despre Cristos cel Înviat este cel mai bun mod de a ne apropia unii de alții.” A lăudat Biserica Mar Thoma pentru spiritul ei misionar, care poate contribui mult la această viziune și a încheiat invitându-i pe toți cei prezenți să se alăture recitării rugăciunii Tatăl Nostru.