Papa Leon: Compasiunea este o chestiune de umanitate, nu o problemă religioasă
28.05.2025, Vatican (Catholica) - Continuându-și reflecțiile asupra parabolelor din Evanghelie în timpul audienței sale generale de miercuri, Papa Leon al XIV-lea a amintit de „omul învățat și bine pregătit – un specialist în lege” din Evanghelia după Luca. A spus că acest tânăr este prea concentrat pe sine și îi ignoră pe ceilalți. El îi vorbește lui Isus, întrebându-l cum poate moșteni viața veșnică. Sfântul Părinte a expus „nevoia mai profundă de atenție” din spatele acestei întrebări, deoarece tânărul îi cere lui Isus să explice cuvântul „aproapele”.
Pentru a răspunde la această întrebare, Isus povestește o parabolă care schimbă complet întrebarea tânărului din „Cine mă iubește?” în „Pe cine am iubit eu?” Papa a explicat faptul că prima este imatură, „în timp ce a doua este întrebarea unui adult care a înțeles sensul vieții”. Prima este inactivă, în timp ce a doua necesită acțiune. Isus spune apoi parabola bunului samaritean, al cărei cadru este drumul pe care un om îl parcurge pentru a călători de la Ierusalim, de pe munte, la Ierihon, care se află la nivelul mării. Pontiful a comparat această călătorie cu viața, numind-o „un drum dificil și periculos”. Pe parcursul călătoriei sale, bărbatul este bătut, jefuit și lăsat să moară, ceea ce ni se poate întâmpla atunci când „circumstanțele, oamenii – chiar și cei în care am avut încredere – ne deposedează de tot și ne abandonează”.
Dar, a subliniat Papa, în aceste întâlniri cu ceilalți ajungem să știm cine suntem cu adevărat. Când întâlnim pe cineva în nevoie, suntem puși în fața unei alegeri: „să avem grijă de el sau să privim în altă parte”. În parabolă, doi oameni, un preot și un levit, care ne-am imagina că s-ar opri și s-ar îngriji de omul rănit, aleg pur și simplu să îl ignore. Acest lucru, subliniază Papa Leon, arată că „doar practica religioasă nu duce automat la compasiune”. Aceasta nu este o caracteristică a religiei, ci una a ființei umane. Ființele umane sunt chemate să aibă compasiune, indiferent de religia lor. Preotul și levitul ne reprezintă pe noi toți – grăbiți să ajungem acasă. Această grabă ne poate împiedica să avem compasiune deoarece, a avertizat el, oamenii „care cred că drumul lor are prioritate nu sunt dispuși să se oprească pentru alții”.
Doar un samaritean, „cineva dintr-un popor în mod tradițional disprețuit”, se oprește pentru a-l ajuta pe omul rănit. Samariteanul ajută, nu dintr-o cerință religioasă, ci pentru că „este o ființă umană în fața unei alte ființe umane aflate în nevoie”. Compasiunea, a subliniat Sfântul Părinte, ia formă prin acțiuni concrete, pentru că, pentru a ajuta pe cineva, „nu poți sta la distanță”. Pentru a arăta compasiune, trebuie să te implici și să fii pregătit „chiar să te murdărești, poate să îți asumi riscuri”. Samariteanul este un exemplu de compasiune pentru că are grijă fizic de omul rănit. Sfântul Părinte a subliniat că a ajuta cu adevărat pe cineva „înseamnă să fii dispus să simți greutatea durerii altuia”. A mai subliniat că doar atunci când recunoaștem că noi înșine suntem omul rănit putem simți cu adevărat compasiune.
