CDPT – un teambuilding productiv pentru Arhidieceza de București

09.09.2026, București (Catholica) - La începutul unui nou drum, pentru ca direcția să fie clară, este important să te așezi puțin și să stabilești câteva detalii, ca să știi încotro pornești și alături de cine. Membrii echipei diecezane nu încep un drum nou, ci continuă pe același drum, cel al comunității diecezane, însă cu un suflu nou și cu forțe proaspete. Și așa se întâmplă de câțiva ani, în cadrul unei activități devenite deja tradiție: Teambuilding de lucru.
În perioada 3-6 septembrie 2026, am reluat această inițiativă și am petrecut un timp constructiv în comunitatea franciscană de la Pârâul Rece, jud. Brașov. Activitatea a avut un scop multiplu: consolidarea coeziunii grupului echipei diecezane, stabilirea programului cu activități diecezane, împărțirea responsabilităților și, de ce nu, recreerea în natura minunată pe care zona o oferă. Pentru că în centrul atenției noastre este Mântuitorul, pe care în acest an dorim să-l aducem în mijlocul cât mai multor adolescenți și tineri, am trăit momente spirituale frumoase împreună cu El: Sfintele Liturghii în comunitatea menționată și pe crestele muntelui, rugăciunile de dimineață și de seară sau momentele individuale în care l-am invocat pe Domnul ca și călăuză și sursă de inspirație. Până la urmă, Pastorația Tineretului este lucrarea Sa; noi încercăm să fim administratori care răspund unei chemări: aceea de a fi în slujba adolescenților, tinerilor și lucrătorilor pastorali.
Momentele formative nu au lipsit, iar acestea au fost diverse: activități de grup mare sau mic, realizate în spirit tineresc; activități care ne-au provocat să ne testăm limitele și aptitudinile; experiențe care ne-au scos din zona de confort. Toate au avut menirea de a ne ajuta să ne apropiem unii de alții, mai ales de cei noi, dar și de a ne ajuta să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. Iar cei noi, care nu au fost puțini, au simțit că au întâlnit o echipă nouă, primitoare și înțelegătoare, care știe că începutul nu este ușor, dar poate fi depășit mai ușor alături de camarazi care sunt acolo pentru tine.
Intens s-a lucrat și la pregătirea programului cu activități diecezane. După ce am luat la cunoștință circumstanțele ecleziale internaționale și diecezane, ne-am conformat acestora și am pregătit un program cu activități, sperăm noi, captivant și provocator, prin care să-i adunăm pe tineri și să le oferim experiențe sociale și de credință constructive. Nu a fost un timp facil: a trebuit să ne concentrăm atenția asupra multor aspecte circumstanțiale, dar am reușit, în cele din urmă, rămânând cu speranța că eforturile noastre vor fi și rodnice.
Am întâlnit o comunitate de călugări franciscani primitoare, care au privit spre noi cu speranță. Au fost receptivi la nevoile noastre, iar în unele momente și-au reorganizat programul în funcție de noi. Nu întâmplător am ales această locație! Dorim să inaugurăm noul an pastoral tot aici; de aceea, era important să observăm locația, să vedem care sunt facilitățile pe care le putem folosi și, de ce nu, să avem deja o primă întâlnire cu unul dintre protectorii locului – Sfântul Francisc. Am fost încântați de ceea ce am găsit, așa că ne vom întoarce la Pârâul Rece și îi așteptăm pe toți cei care vor dori să participe la acest eveniment, pentru a trăi, la rândul lor, frumusețea unui loc și a unui eveniment inedite.
Actualmente, echipa diecezană este alcătuită din 26 de tineri activi, debutanți sau colaboratori punctuali din parohiile din București, un preot și o soră care îi însoțesc și îi călăuzesc. Alături de acest grup, Centrul Episcopul diecezan pentru Pastorația Tineretului mai însumează încă două echipe de tineri: trupa „Veritá” și redacția „Suflet tânăr”. Toți aceștia au ales, în mod voluntar, să se pună în slujba pastorației diecezane a tineretului și să-și fructifice talanții, răspunzând afirmativ la chemarea Domnului: „Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am pus ca să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână.” (In 15,16) Ce putem face noi, ca și comunitate diecezană, pentru ei? Să-i susținem în rugăciune, iar dacă îi vom întâlni, să le arătăm o atitudine primitoare și recunoscătoare! Fără ei, cu siguranță, pastorația diecezană a tineretului nu ar mai arăta la fel! (Pr. Marian Blaj, Oficiul pentru Pastorația Tineretului)
