Unde lumina întâlnește cerul: Papa Leon al XIV-lea la Notre-Dame

25.09.2026, Paris (Catholica) - Lumina a inundat Catedrala Notre-Dame în timp ce Papa Leon al XIV-lea prezida celebrarea Vesperelor în îndrăgita Catedrală din Paris. A fost o celebrare pe măsură pentru Catedrala restaurată și reînnoită, un lăcaș de cult și simbol al „Orașului Luminilor”, grav avariată de un incendiu la 15 aprilie 2019. În acea zi, imagini și videoclipuri dramatice cu Catedrala cuprinsă de flăcări și cu oameni rugându-se pe străzi în timp ce focul mistuia clădirea s-au răspândit în întreaga lume prin intermediul rețelelor sociale și al canalelor de știri.
Astăzi, Biserica franceză s-a reunit din nou. De data aceasta pentru a se bucura, întrucât Papa a vizitat Catedrala și a prezidat celebrarea Vesperelor, la aproape doi ani de la redeschiderea acesteia, în decembrie 2024, în urma unui proces de restaurare îndelungat și meticulos. Pe măsură ce soarele strălucea prin vitraliile Catedralei, modele colorate se mișcau încet pe pereți. În același timp, se auzea sunetul orgii și corul, în timp ce Episcopii, preoții, persoanele consacrate, seminariștii și alți membri ai Bisericii franceze se rugau solemn alături de Succesorul lui Petru.
Înainte de celebrarea Vesperelor, Papa Leon a venerat o relicvă a coroanei de spini, coroană care a fost așezată pe capul lui Cristos în timpul Pătimirii Sale. Un simbol al suferinței și jertfei Sale înainte de Înviere. „Ne-am adunat pentru rugăciunea de seară în acest loc care, mai mult decât oricare altul, a invitat de secole locuitorii Parisului să-și ridice privirea spre cer”, a spus Sfântul Părinte în omilia sa. În momentul incendiului, a continuat el, „am privit și noi cu neliniște, conștienți de cât de neputincioși sunt oamenii în fața neprevăzutului”. „În acel moment tragic am realizat că Notre-Dame este mai mult decât un monument. Efortul colectiv de a o reconstrui și splendoarea rezultatului arată că aici bate inima unui popor și că ne aflăm în centrul viu al unei civilizații, unde trecutul și viitorul se îmbrățișează, unde cerul și pământul se întâlnesc.”
Papa și-a încheiat omilia încurajând credincioșii Bisericii din Franța să fie „pietre vii ale unei Biserici care speră și nu se teme de viitor”. Această Catedrală, a spus el, „a renăscut pentru ca și voi să renașteți odată cu ea, cu un nou elan spre sfințenie și misiune zilnică”. „Duceți iubirea lui Dumnezeu tuturor”, le-a spus celor prezenți. O iubire care are puterea de a schimba vieți și inimi și de a vindeca cele mai adânci răni: de a aduce lumină din întunericul cenușii. „Să ne îndreptăm privirea spre statuia Fecioarei cu Pruncul din secolul al XIV-lea, care a rămas neatinsă de foc și strălucește acum, din nou, în fața noastră.”
