Seminariștii de la Oradea la o zi de reculegere la Stâna de Vale

27.09.2026, Oradea (Catholica) - Seminariștii Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea au participat sâmbătă, 26 septembrie, la o zi de reculegere spirituală desfășurată la mănăstirea greco-catolică din Stâna de Vale, cu prilejul deschiderii noului an comunitar al seminarului. Comunitatea seminarului a fost primită cu multă căldură de către părinții Mihai Fechetă și Iosif Fechetă, care slujesc la mănăstirea greco-catolică din Stâna de Vale și care au oferit seminariștilor un timp de comuniune, rugăciune și reflecție, precum și masa de prânz.
Programul spiritual al zilei a fost deschis prin meditația susținută de pr. Iosif, care a pornit de la învățătura documentelor magisteriale ale Conciliului Vatican II referitoare la formarea preoțească în seminarii. Reflecția a fost adaptată începutului noului an comunitar, punând în evidență importanța formării integrale și a disponibilității de a răspunde cu responsabilitate chemării preoțești. Pr. Mihai a prezentat apoi seminariștilor realitatea domeniului greco-catolic din Stâna de Vale, oferind atât repere istorice privind dezvoltarea acestui loc, cât și o perspectivă asupra situației actuale a comunității și a activităților pastorale desfășurate aici.
În cursul după-amiezii, seminariștii au celebrat împreună devoțiunea Calea Crucii, meditând asupra pătimirii și Jertfei lui Cristos. Devoțiunea a fost realizată la stațiunile amenajate în jurul mănăstirii și al Centrului Pastoral, contribuind la încheierea zilei într-un spirit de rugăciune și reculegere. Ziua de la Stâna de Vale a fost, astfel, un moment de rugăciune și comuniune pentru întreaga comunitate a Seminarului: un timp în care seminariștii aflați deja pe drumul formării și-au reînnoit angajamentul, iar cei din anul I au fost primiți cu bucurie în comunitatea seminarului. Împreună, au pornit în noul an comunitar cu dorința de a aprofunda credința, de a se forma pentru slujirea preoțească și de a crește în spiritul fraternității.
