Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.
Pentru ritul latin
† DUMINICA a 27-a de peste an; Sf. Francisc din AssisiIs 5,1-7; Ps 79; Fil 4,6-9; Mt 21,33-43
Via Domnului universului este casa lui Israel.
Via Domnului Sabaot este casa lui Israel.
Aceea să puneţi în practică! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi.
Via o va da în arendă altor viticultori.

LECTURA I
Via Domnului universului este casa lui Israel.
Citire din cartea profetului Isaia 5,1-7
Vreau să cânt o cântare de dragoste pentru iubitul meu. Iubitul meu avea o vie pe un deal mănos. 2 A săpat-o, a curăţat-o de pietre şi a plantat viţă aleasă, a construit un turn în mijlocul ei şi a pus un teasc în ea, a aşteptat să facă struguri, dar a făcut aguridă. 3 Acum, locuitori ai Ierusalimului şi oameni ai lui Iuda: faceţi judecată între mine şi via mea! 4 Ce ar mai fi trebuit să fac pentru via mea şi nu am făcut? De ce, aşteptându-mă să facă struguri, a făcut aguridă? 5 Acum, vă voi face cunoscut ce-i voi face viei mele: îi voi îndepărta gardul şi va fi devastată; îi voi distruge zidul şi va fi călcată în picioare. 6 O voi preface în pustiu; nu va mai fi tăiată şi nici săpată şi vor creşte mărăcini şi spini. Voi porunci norilor să nu mai verse ploaie asupra ei. 7 Căci via Domnului Sabaot este casa lui Israel şi cei din Iuda, plantaţia lui preferată. Se aştepta judecată, şi iată vărsare de sânge; dreptate, şi iată strigăte!
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 79(80),9 şi 12.13-14.15-16.19-20 (R.: Is 5,7a)
R.: Via Domnului Sabaot este casa lui Israel.
9 Tu ai scos o vie din Egipt
şi ai alungat popoare, ca s-o sădeşti.
12 I-ai întins mlădiţele până la mare
şi lăstarii ei ajungeau până la fluviu. R.
13 Pentru ce i-ai spart acum zidul,
încât toţi trecătorii o jefuiesc?
14 O pustieşte mistreţul din pădure
şi o pasc animalele sălbatice. R.
15 Dumnezeule Sabaot, întoarce-te!
Priveşte din cer şi vezi, vizitează via aceasta!
16 Ocroteşte ceea ce a plantat dreapta ta
şi pe fiul omului pe care l-ai întărit pentru tine! R.
19 Atunci nu ne vom mai abate de la tine,
tu ne vei da viaţă şi vom invoca numele tău.
20 Doamne, Dumnezeul Sabaot, fă-ne să ne întoarcem,
fă să strălucească faţa ta şi vom fi mântuiţi! R.
LECTURA A II-A
Aceea să puneţi în practică! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 4,6-9
Fraţilor, nu vă îngrijoraţi pentru nimic şi, în orice împrejurare, cerând cu insistenţă prin rugăciune, cu mulţumire, să fie făcute cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu! 7 Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile voastre în Cristos Isus. 8 În rest, fraţilor, gândiţi-vă la acestea: cele adevărate, cele demne, cele drepte, cele curate, cele plăcute, cele vrednice de laudă, ce e virtute, ce-i de laudă, 9 ceea ce aţi învăţat şi primit, ce aţi auzit şi văzut la mine, aceea să puneţi în practică! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. In 15,16
(Aleluia) Eu v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, spune Domnul. (Aleluia)
EVANGHELIA
Via o va da în arendă altor viticultori.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 21,33-43
În acel timp, Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: "Ascultaţi o altă parabolă: era odată un stăpân care a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat în călătorie. 34 Când s-a apropiat timpul culesului, i-a trimis pe servitorii săi la viticultori, ca să primească roadele sale. 35 Dar viticultorii, prinzându-i pe servitorii săi, pe unul l-au lovit, pe altul l-au ucis, pe altul l-au bătut cu pietre. 36 A trimis din nou alţi servitori, mai numeroşi decât primii, dar le-au făcut la fel. 37 În cele din urmă l-a trimis pe fiul său la ei, zicându-şi: «De fiul meu le va fi ruşine». 38 Însă viticultorii, când l-au văzut pe fiu, au zis între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem, ca să avem moştenirea lui!» 39 Prinzându-l, l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis. 40 Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori?" 41 I-au zis: "Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit". 42 Isus le-a zis: "N-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri»? 43 De aceea, vă spun: Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite".
Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin
DUMINICA a 19-a după RUSALII (Iubirea vrăjmaşilor). Sf. ep. Ieroteu (sec. I); [Sf. Francisc de Assisi († 1226)]. G 1; EvÎ 7.Ap 2Cor 11,31-33;12,1-9; Ev Lc 6,31-36.

2Cor 11,31-33;12,1-9: Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui. Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie S Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.
Lc 6,31-36: Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

