Praznuirea aducerii cinstitelor moaste ale Sfantului si Marelui Mucenic Teodor Stratilat

09.06.2002, Bucureşti (Ziua) - Icoanele in friza ale sfintilor militari, in versiuni mai restranse sau mai dilatate, pot fi intalnite in toate bisericile ortodoxe ale Rasaritului crestin. Insa reprezentarea cea mai completa, cea mai economica si cea mai precis exprimata teologic a sfintilor ostasi-mucenici poate fi contemplata, desigur, doar in dumnezeiescul program iconologic ctitorit de voievodul Petru Rares si de varul sau, Mitropolitul Grigorie Rosca.

In interiorul bisericii raresiene, sfintii militari sunt intotdeauna plasati in naos si totdeauna dispusi in friza, la baza iconografiei Intruparii Domnului. Sunt soclul acesteia. Daca Intruparea Celei de a Doua Persoane a Sfintei Treimi s-a facut inspre mantuirea (salvarea) noastra, prin infiintarea Bisericii, atunci unitatea acesteia, potrivit discursului raresian, se sprijina pe mucenicia sfintilor militari. Ostasii-mucenici intru Hristos sunt, din punctul de vedere al acestui tip de iconologie interioara, garantii ecumenicitatii intru Hristos a intregii Biserici. Sunt deopotriva marturisitori, agenti si restauratori ai Bisericii agonisita de Domnul.

Pe zidurile exterioare ale bisericilor-chivot, din nordul Molodovei, ecumenicitatea ostasilor-mucenici agonisitori intru Hristos ai Bisericii este proiectata vast pe fundalul sfarsitului lumii si in perspectiva Parusiei, a celei de a Doua Veniri a lui Hristos. Interiorul lacasului raresian cuprinde intreg panteonul sfintilor militari, dintre care doar patru sunt preluati de peretii exteriori ai sfantului lacas: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Sfantul Mercurie si Sfantul Nestor, iar la Voronet, cu un statut discursiv special – Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. De remarcat, dispunerea deliberata in friza orizontala, a sfintilor militari care dau ocol naosului si dispunerea exterioara, la fel de voita, dar de aceasta data, in friza verticala, a celor patru mucenici citati mai sus. Afara, si Sfantul Gheorghe si Sfantul Dimitrie si Sfantul Mercurie tin sabia la fel, calaresc aceiasi cai albi, tin fraiele identic, sunt la fel de zvelti, de tineri si de chipesi, incat de la distanta par sa multiplice binecunoscuta icoana a Sfantului Gheorghe impungand mortal balaurul exterminator. De aproape insa privitorul realizeaza imediat, ca ceilalti ostasi-mucenici harponeaza si ei, fiecare, trupul unui imparat idolatru, la fel de exterminator de crestini, ca si legendarul balaur al Sfantului Gheorghe.

Se cuvine neaparat subliniat, ca niciunul din sfintii militari nu este praznuit pentru vreo biruinta armata, cu toate ca au avut sub comanda lor armate, iar uneori, au dispus de multa putere. Biserica le slaveste insa o altfel de biruinta, o biruinta duhovniceasca perfect circumscrisa teologic de troparele care le sunt dedicate: toti sunt biruitori prin jertfa de sine, purtatori de biruinta al caror dor de Hristos a biruit dorul trupului si care, pentru dreapta credinta, au ales jertfa repede si totala, la mai putin de 35 de ani. Odata in plus trebuie amintit, ca nici ei nu sunt simpli marturisitori ai credintei lor in Domnul ci, precis si inalt, marturisitori ai genealogiei cu adevarat divina a Fiului Omului. Potrivit discursului iconografic exterior, balaurul sulitat de Sfantul Gheorghe, ca si trupurile impunse ale imparatilor Decius, Diocletian si Maximian, sunt simboluri limpezi ale idolilor surpati. Uciderea acestora nu reprezinta biruirea unui rau generic, ci o victorie repurtata asupra idolatriei pagane.

Lista completa a celor 12 sfinti militari ai crestinatatii o ofera luxurianta iconografie voievodala a Probotei: Sfantul Mucenic Artemie, Sfantul Mucenic Agatonic, Sfantul Mucenic Nicetas, Sfantul Mucenic Iacob Persanul, Sfantul Mucenic Procopie, Sfantul Mucenic Mercurie, Sfantul Mare Mucenic Teodor Tiron, Sfantul Mare Mucenic Teodor Stratilat, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Sfantul Mucenic Nestor, Sfantul Mucenic Lup si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.

Cateva caracteristici hagiografice ii unesc semnificativ: toti se trag din familii bogate, instarite, aristocrate; toti sunt exceptionali inzestrati nativ, si fizic si intelectual, si duhovniceste; toti fac cariere publice semete in societatea pagana a vremii: sunt guvernatori, generali, prefecti si chiar proximi ai cezarului si uneori, favoriti ai acestuia!; toti sunt slujbasi fideli ai puterii imperiale, niciunul nu este oponent, dar devin dizidenti in momentul in care sunt agresati si provocati religios. Toti practica o netematoare franchete; in clipa marturisirii, nu se sfiesc sa arunce in obrazul cezarului refuzul lor transant de a se inchina idolilor. Pe toti ii prinde jertfa in toiul primei tinereti; varsta medie a ostasilor-mucenici este de 28 de ani. Toti sunt supusi unor chinuri greu de imaginat; toti sunt pentru o vreme vindecati miraculos, de pe o zi pe alta, de plagi, de fracturi si de jupuiri, starnind pe loc stupoare si imediat abundente convertiri subite; aproape morti, devin peste noapte absolut teferi! Exasperandu-si calaii, toti sunt in cele din urma decapitati si lasa cu totii in urma lor moaste mirobolite si facatoare de minuni.

Dintre acestia, Sfantul Mare Mucenic Teodor Stratilat este mucenicul, asa cum se va vedea din hagiografia sa expusa mai jos, care a indraznit sa arunce in obrazul cezarului antichitatii cel mai teribil si mai ingenios! afront, pe care l-a adus vreodata un mucenic crestin lumii pagane.

Cititorul trebuie avizat din capul locului asupra faptului ca martiriul Sfantului Teodor Stratilat seamana destul de mult cu cel al Sfantului Teodor Tiron, pe care-l praznuim in 17 februarie. Se pare ca inaintea secolului X, adica inainte de redactarea hagiografiilor celor doi sfinti de catre Sfantul Simeon Metafrastul, se venera un singur si acelasi Sfant Teodor, fapt confirmat si de panegiricul Sfantului Grigorie de Nyssa. Desigur ca in textul nostru respectam deosebirea, devenita traditionala, intre cei doi sfinti.

Sfantul si Marele Mucenic Teodor era originar din Evhaita, localitate situata destul de aproape de Amaseea. Curajul si calitatile exceptionale de orator ale Sfantului Teodor Stratilat l-au facut sa fie pretuit destul de curand de catre imparatul Licinius, care n-a pregetat sa-l numeasca general si guvernator al cetatii Heracleea, alta decat Heracleea Traciei. De altfel, stratilat inseamna general de armata. Imediat ce a capatat aceasta inalta slujire, Teodor, fara sa se teama, si-a dezvaluit public adevarata credinta, convertind la crestinism, prin cuvintele sale inflacarate, o mare parte din populatia orasului. Se povesteste ca pentru a-si confirma adevarurile propovaduite a omorat un balaur care infricosase intreaga suflare a locului. N-a trecut insa mult timp, si detractorii lui Teodor l-au pus la curent pe imparat cu scandaloasa purtare a favoritului sau. Convocat urgent de Licinius, Teodor l-a invitat, dimpotriva, sa-i faca cinstea sa vina el insusi in vizita la Heracleea si nu oricum, ci impreuna cu toti idolii preferati ai imperiului, confectionati in intregime din aur si din argint. Incurajat de o vedenie nocturna care i-a vestit apropierea momentului marturisirii credintei in Hristos, prin varsarea propriului sange, Teodor l-a primit pe imparat cu mare fast. Acesta, uimit de ordinea care domnea in cetate, i-a propus guvernatorului sa-si arate evlavia fata de zeitatile idolesti, aducandu-le drept ofranda o jertfa insangerata. Teodor a incuvintat pe loc si a cerut doar sa i se ingaduie sa ia la el idolii pe tot intinsul noptii, pentru a-i putea adora inainte de savarsirea jertfei publice. Binenteles ca cererea i-a fost imediat implinita. A luat deci statuile de aur aduse de imparat si a petrecut o noapte intreaga pentru a le farama una cate una, pentru ca dis-de-dimineata sa le imparta aurul saracilor cetatii. Putin inaintea inceperii ritualului pagan al sacrificarii, un centurion a apucat sa zareasca pe una din strazi un sarac ducand capul de aur al zeitei Artemis. Nevenindu-i sa-si creada ochilor, a alergat la imparat relatandu-i siderat intamplarea. Imediat ce si-a revenit din stupoare, si aflandu-l pe faptas, suveranul, prada unei manii fara de seaman, a ordonat sa i se aplice Sfantului pe spate 700 de lovituri, cu vana de bou, 50 pe burta iar apoi sa i se loveasca ceafa cu bile de plumb. Dupa aceea a pus sa fie jupuit si dupa ce s-a trecut peste rani cu torte aprinse, a dispus ca plagile sa fie racaite cu cioburi ascutite. In timpul acestor nemaipomenite suplicii, Sfantul Mucenic nu facea decat sa repete: „Slava Tie, Doamne!”

Dupa ce a fost azvarlit in inchisoare si lasat sapte zile fara hrana, a fost luat si pironit pe o cruce in afara cetatii. O mana de soldati lipsiti de mila i-au infipt in membrul viril un triunghi de fier care i-a strapuns maruntaiele, in vreme ce copii se distrau lansand de la distanta sageti care sa se infiga in ochii victimei. Suferind cu rabdare chinuri indescriptibile dar pastrandu-si marinimia fata de calai, dupa exemplul dumnezeiescului sau Model, Teodor a ramas neclintit in rugaciune si si-a incurajat fara incetare sluga credincioasa sa consemneze in scris fiecare detaliu al aprigei sale mucenici.

Fiind lasat toata noaptea atarnat pe cruce un Inger al Domnului a venit si l-a desprins de lemnul pe care era tintuit, dupa care l-a vindecat de toate ranile, incurajandu-l sa duca pana la capat infruntarea. Cei doi soldati trimisi de dimineata sa dezlege si sa preia cadavrul Sfantului au fost pur si simplu cutremurati de uimire: Sfantul le statea dinainte luminos si complet teafar! Amandoi s-au convertit pe loc la crestinism, antrenand cu ei si restul cohortei si, impreuna cu acestia, aveau sa se converteasca pana si soldatii trimisi in graba ca sa-i pedepseasca.

Dandu-si seama ca dinaintea petrecerii atator minuni, exista riscul ca intreaga cetate sa se ridice, Licinius a trimis un alt grup de soldati cu ordinul de a-l executa fara intarziere pe Teodor, de aceasta data, cauza intregii dezordini. Destui crestini au vrut sa-l protejeze dar Sfantul Mucenic, simtind ca a sosit ora de a se uni cu Hristos, i-a oprit si s-a prezentat pasnic in fata calailor. Dupa ce s-a acoperit cu semnul Crucii Facatoare de Viata, a plecat capul linistit pe butuc si o singura lovitura de secure a fost suficienta pentru a-l face sa primeasca dumnezeiasca coroana a muceniciei. Ulterior si conform instructiunilor sale, crestinii au alcatuit un cortegiu triumfal, menit sa poarte moastele la Evhaita, in casa stramoseasca a Sfantului. Momentul aducerii cinstitelor moaste ale Sfantului si Marelui Mucenic Teodor Stratilat, de la Heracleea in tinutul sau de bastina, localitatea Evhaita, reprezinta continutul praznuirii pe care o savarsim in fiecare an la 8 iunie. Aici, la Evhaita, Sfantul Teodor a facut nenumarate minuni de-a lungul secolelor, incat in cele din urma orasul a capatat numele de Teodoropolis. Noi vom pomeni aici numai minunea cea luminata, cea care s-a facut cu icoana lui, minune despre care marturisesc si Sfantul Anastasie Sinaitul si Sfantul Ioan Damaschin.

Iata cum s-au petrecut faptele, potrivit Proloagelor: „Este un loc, departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de pasi, care se numeste Carsat, unde era biserica Sfantului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc l-au luat turcii in stapanirea lor si-au inceput a locui acolo, au intrat in biserica Mucenicului si au pangarit-o cu toate necuratiile. Ca au bagat in ea dobitoacele lor si femeile si copii lor. Si era acolo, inchipuit pe perete cu vopsele, chipul Sfantului Mare Mucenic Teodor. Si intr-o zi, sezand multi turci in biserica aceea si vorbind intre ei, unul a luat un arc si o sageata si incordandu-l, a tras in icoana. Si s-a infipt sageata in umarul cel drept al Sfantului si, indata, a curs sange din icoana, ca dintr-un om viu.

Si, vazand acea minune, turcii s-au mirat, insa n-au iesit din biserica, ci locuiau in ea mai departe. Si erau acolo douazeci de sarazini cu femeile si copii lor si, in putine zile, ca loviti de o amara moarte, toti au pierit. Iar cei ce locuiau afara din biserica, in aceeasi vreme, au ramas intregi si sanatosi. Si spune Cuviosul Anastasie Sinaitul, despre icoana aceea, pe care insusi a vazut-o, ca erau pe ea urme de sange, care cursese din rana. Aceasta minune a fost spre infricosarea turcilor celor necredinciosi, iar noua, credinciosilor, spre invatatura, ca sa stim ca datori suntem a cinsti Sfintele Icoane, ca prin ele ni se da si lucreaza intru noi, darul cel minunat al Dumnezeului nostru”. (Sorin Dumitrescu)