Categorie: Lumea catolică
În perioada 16-19 aprilie 2026, la Haga, Olanda, s-a desfășurat adunarea generală a Comitetului Educativ pentru Educația Catolică (CEEC). Evenimentul a fost organizat în colaborare cu VERUS – Asociația pentru școli catolice și creștine...
Reprezentanți ai Operei Copilăriei Misionare Pontificale din numeroase țări europene s-au reunit la Bratislava, în Slovacia, în cadrul Conferinței Europene a Copilăriei Misionare (Conférence de l’Enfance Missionnaire d’Europe – CEME), desfășurată în perioada 12-16...
Studenții catolici din Roma au dat mărturie despre credința lor în Prezența Reală a lui Cristos Euharistie în cadrul unei procesiuni solemne organizate joi, 16 aprilie 2026, pentru a aniversa 25 de ani de...
Episcopii catolici și diverși oficiali din Statele Unite au criticat public declarațiile președintelui despre Papa Leon al XIV-lea. Președintele Donald Trump l-a numit pe Sfântul Părinte „slab în fața criminalității și groaznic în politica...
Președintele Donald Trump l-a atacat public pe Papa Leon al XIV-lea pe rețelele de socializare în seara zilei de duminică, 12 aprilie 2026, calificându-l pe Suveranul Pontif drept „slab în fața criminalității și groaznic...
Sinodul caldeean l-a ales pe Arhiepiscopul Amel Shamon Nona ca noul Patriarh al Bisericii Catolice Caldeene, în locul Cardinalului Louis Raphael Sako, care și-a prezentat demisia Papei Leon al XIV-lea pe 9 martie, pe...
Curtea Constituțională a Republicii Cehe a hotărât, pe 1 aprilie, că anumite părți ale tratatului dintre Republica Cehă și Sfântul Scaun sunt incompatibile cu Constituția cehă și, prin urmare, nu pot fi ratificate. „Nu...
Multe Dieceze din SUA au înregistrat creșteri semnificative ale numărului de persoane care s-au alăturat Bisericii Catolice în preajma Paștelui din acest an, pe măsură ce convertirile adulților au crescut vertiginos în țară. Unele...
În acest Paște, Franța a înregistrat peste 20.000 de Botezuri de adulți și adolescenți, o creștere de 20% în comparație cu anul precedent. Un nou raport publicat de Conferința Episcopală Franceză prezintă cele mai...
Estonia este considerată cea mai puțin religioasă țară din Europa, pe baza datelor statistice, dar cifrele spun doar o mică parte din povestea credinței. În timpul Vigiliei pascale din acest an, un număr record...