Papa Francisc: Pământul a devenit locuinţa lui Dumnezeu printre oameni
11.01.2015, Vatican (Catholica) - În cadrul discursului său de dinaintea rugăciunii Angelus de duminică, 11 ianuarie 2015, Papa Francisc a aprofundat semnificaţia sărbătorii Botezului Domnului, subliniind că prin acest eveniment „a luat sfârşit timpul cerurilor închise”: ne aflăm în timpul milostivirii. Botezul Domnului a deschis cerurile închise, care indicau separarea dintre Dumnezeu şi om, consecinţă a păcatului. Vă oferim discursul Sfântului Părinte, după traducerea publicată pe Ercis.ro.
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi celebrăm sărbătoarea Botezului Domnului, care încheie timpul Crăciunului. Evanghelia descrie ceea ce a avut loc pe malul Iordanului. În momentul în care Ioan Botezătorul îi conferă lui Isus botezul, cerul se deschide. „Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise” (Marcu 1,10). Revine în minte implorarea dramatică a profetului Isaia: „O, dacă ai rupe cerurile şi te-ai coborî!” (Isaia 63,19). Această invocaţie a fost ascultată la evenimentul botezului lui Isus. Astfel a luat sfârşit timpul „cerurilor închise”, care indică despărţirea dintre Dumnezeu şi om, consecinţă a păcatului.
Păcatul ne îndepărtează de Dumnezeu şi întrerupe legătura dintre pământ şi cer, determinând astfel mizeria noastră şi eşecul vieţii noastre. Cerurile deschise indică faptul că Dumnezeu a dăruit harul Său pentru ca pământul să-şi dea rodul său (cf. Psalm 85,13). Astfel, pământul a devenit locuinţa lui Dumnezeu printre oameni şi fiecare dintre noi are posibilitatea de a-l întâlni pe Fiul lui Dumnezeu, experimentându-i toată iubirea şi milostivirea infinită. Îl putem întâlni realmente prezent în Sacramente, în special în Euharistie. Îl putem recunoaşte în chipul fraţilor noştri, îndeosebi în cei săraci, în bolnavi, în cei închişi, în refugiaţi: ei sunt trupul viu al lui Cristos suferind şi imaginea vizibilă a Dumnezeului invizibil.
Cu botezul lui Isus nu numai că se sfâşie cerurile, ci Dumnezeu vorbeşte din nou, făcând să răsune glasul Său: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea” (Marcu 1,11). Glasul Tatălui proclamă misterul care se ascunde în Omul botezat de Înaintemergător. Şi apoi coborârea Duhului Sfânt, în formă de porumbel: acest lucru îi permite lui Cristos, Consacratul Domnului, să inaugureze misiunea Sa, care este mântuirea noastră. Duhul Sfânt: marele uitat în rugăciunile noastre. Noi adesea ne rugăm lui Isus; ne rugăm Tatălui, în special în „Tatăl Nostru”; dar nu atât de frecvent ne rugăm Duhului Sfânt, nu-i aşa? Este cel uitat. Şi avem nevoie să cerem ajutorul Său, puterea Sa, inspiraţia Sa.
Duhul Sfânt care a însufleţit în întregime viaţa şi activitatea lui Isus este acelaşi Duh care călăuzeşte astăzi existenţa creştină, existenţa oamenilor care spun că sunt şi că vor să fie creştini. A pune sub acţiunea Duhului Sfânt viaţa noastră de creştini şi misiunea, pe care cu toţii am primit-o în virtutea Botezului, înseamnă a regăsi curajul apostolic necesar pentru a depăşi acomodări lumeşti uşoare. În schimb, un creştin şi o comunitate „surzi” la glasul Duhului Sfânt – care face să fie dusă Evanghelia până la marginile pământului şi societăţii -, devin şi un creştin şi o comunitate „muţi”, care nu vorbesc şi nu evanghelizează.
Amintiţi-vă aceasta: să ne rugăm adesea Duhului Sfânt pentru ca să ne ajute, să ne dea putere, să ne dea inspiraţie şi să ne facă să mergem înainte. Maria, Mama lui Dumnezeu şi a Bisericii, să însoţească drumul nostru al tuturor celor botezaţi; să ne ajute să creştem în iubirea faţă de Dumnezeu şi în bucuria de a sluji Evanghelia, pentru a da astfel sens deplin vieţii noastre.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori,
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini! Cu bucurie salut grupul de studenţi din Statele Unite ale Americii, precum şi Asociaţia de Laici ai Iubirii Milostive. Este atâta nevoie astăzi de milostivire şi este important ca laicii credincioşi să o trăiască şi să o ducă în diferite ambiente sociale. Înainte! Noi trăim timpul milostivirii, acesta este timpul milostivirii.
Mâine seară voi pleca într-o călătorie apostolică în Sri Lanka şi Filipine. Mulţumesc pentru urarea voastră în acea pancartă, multe mulţumiri! Şi vă cer să mă însoţiţi cu rugăciunea, şi cer şi srilankezilor şi filipinezilor care sunt aici la Roma să se roage în special pentru mine în această călătorie. Mulţumesc!
Urez tuturor o duminică frumoasă, chiar dacă este cam urâtă vremea. O duminică frumoasă! Şi astăzi este şi o zi pentru a aminti cu bucurie propriul Botez. Amintiţi-vă ceea ce v-am cerut, să căutaţi data Botezului, astfel fiecare dintre noi va putea spune: eu am fost botezat în ziua cutare. Fie ca astăzi să fie bucuria Botezului. Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
