Adevăraţii martiri mor în rugăciune, nu cu pumnii încleştaţi

03.04.2015, Vatican (Catholica) - În predica de la celebrarea Patimii Domnului, din Vinerea Mare, predicatorul papal, pr. Raniero Cantalamessa, a chemat la un spirit de iertare în contextul creşterii persecuţiilor în lume. „Adevăraţii martiri pentru Cristos nu mor cu pumnii încleştaţi ci cu mâinile unite în rugăciune”, a spus pr. Cantalamessa. Afirmaţia sa vine în ziua în care s-a aflat de 147 de creştini ucişi de jihadişti somali într-un campus universitar din Kenya.

Evidenţiind această tragedie, pr. Cantalamessa a observat cât de bine se potrivesc cuvintele lui Isus către discipolii Săi: „vine ceasul când tot cel ce vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu” (Ioan 16,2). De asemenea a amintit de uciderea a douăzeci şi unu de creştini copţi în Libia, de către Statul Islamic, în februarie a.c., subliniind că Cristos le-a dat în ultimele momente ale vieţilor lor „tăria de a muri şoptind numele lui Isus”. Reflecţia pr. Cantalamessa a avut loc în faţa credincioşilor strânşi în Bazilica San Pietro, după intonarea în latină a relatării din Evanghelia lui Ioan a Patimii şi morţii Domnului. Papa Francisc a prezidat celebrarea, conducându-i pe credincioşi în venerarea Crucii, cei prezenţi fiind invitaţi să se apropie de crucifixul de lemn şi să sărute picioarele lui Isus.

La începutul reflecţiei, predicatorul a amintit scena din Evanghelia lui Ioan în care Ponţiu Pilat îl prezintă pe Isus, biciuit şi purtând coroana de spini, declarând poporului: „Ecce homo” – „Iată omul”. „Isus este în agonie până la sfârşitul lumii în fiecare bărbat sau femeie care este supus aceloraşi torturi.” A amintit cuvintele lui Cristos, conform cărora ceea ce s-a făcut celui înfometat, gol, asuprit sau în închisoare, Lui i s-a făcut. „Haideţi să nu ne mai gândim la relele sociale în mod colectiv: foametea, sărăcia, nedreptatea, exploatarea celor slabi”, spunând că aceste rele riscă să devină „chestiuni abstracte – categorii şi nu persoane”. În schimb să ne gândim la „suferinţa indivizilor, a oamenilor cu nume şi identităţi exacte; la torturile care sunt decise cu sânge rece şi la care sunt supuşi chiar acum fiinţe umane – chiar şi bebeluşi – de către alte fiinţe umane.”

Pr. Cantalamessa a deplâns multele cazuri de „Ecce homo” din lume, în care bărbaţi şi femei se găsesc în situaţii similare stând ca Isus în faţa lui Pilat: „singuri, legaţi la mâini, torturaţi, la mila unor soldaţi plini de ură, care apelează la toate felurile de cruzime fizică şi psihologică, şi care se bucură să îi vadă pe alţii suferind”. Această frază – Ecce homo – se referă şi la cei implicaţi în tortură, demonstrând de ce sunt capabili oamenii. A continuat spunând că în timp ce creştinii nu sunt singurul grup ce suferă de violenţe grave, „nu putem ignora faptul că în multe ţări ei sunt cel mai adesea victimele vizate”. A citat din mărturia celebrării Paştelui din sec. III de către creştini, în mijlocul unor persecuţii oribile, mărturie dată de Episcopul Dionisie al Alexandriei, în care spune că locurile unde erau atacaţi deveneau locuri de celebrare. „Acesta va fi Paştele pentru mulţi creştini anul acesta, în 2015 după Cristos”, a spus predicatorul.

Pr. Cantalamessa a amintit apoi despre un membru al presei seculare ce a denunţat indiferenţa faţă de uciderea în masă a creştinilor, şi indiferenţele cu care sunt întâmpinate astfel de evenimente. „Noi toţi şi toate instituţiile noastre occidentale riscă să devină Pilaţi ce se spală pe mâini. Dar astăzi nu avem dreptul să facem nici o astfel de denunţare: am trăda misterul pe care îl celebrăm. Isus a murit, spunând: ‘Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac’ (Luca 23,34).” Aceste cuvinte se aplică nu doar soldaţilor implicaţi în răstignirea lui Cristos, care erau ignoranţi. „Măreţia divină a iertării Sale constă în faptul că a fost oferită celor mai aprigi duşmani ai Săi. În loc să îşi acuze adversarii sau să îi ierte încredinţând sarcina răzbunării Tatălui ceresc, i-a apărat.”

Pr. Cantalamessa a continuat subliniind că iertarea presupune o transformare spre „o voinţă pozitivă de a le face binele, chiar dacă este vorba doar de o rugăciune către Dumnezeu pentru ei”, inspirată de caritate şi fără speranţa unei răsplăţi divine. Împotriva celor care ar spune că a-l urma pe Isus înseamnă a te preda „pasiv înfrângerii şi morţii”, predicatorul a spus: „Victoria definitivă a binelui asupra răului ce se va manifesta la sfârşitul timpului s-a întâmplat, de facto, pe crucea lui Cristos. Isus a învins violenţa nu opunându-i-se cu o mai mare violenţă, ci îndurând-o şi expunându-i toată nedreptatea şi inutilitatea.”

Vorbind despre recenta sporire a persecuţiilor, a observat că „problema violenţei ne tulbură, ne şochează şi s-au inventat forme noi şi oribile de cruzime şi de barbarism”. Pe de altă parte unii ar putea vedea o contradicţie între oroarea creştină la vederea violenţei şi Biblia care relatează astfel de istorii. Dar, a subliniat predicatorul, nu a fost aşa la început. „Adevărata intenţie a lui Dumnezeu este exprimată în porunca ‘Să nu ucizi’ mai des decât excepţiile la poruncă, ce sunt de fapt concesii făcute ‘întăririi inimilor’ şi practicilor omeneşti.” „Violenţa, alături de păcat, fac din păcate parte din viaţă, iar Vechiul Testament, care reflectă viaţa şi trebuie să fie de folos vieţii aşa cum este, caută prin legislaţia lui şi prin pedeapsa cu moartea să conducă şi să reducă violenţa, pentru a nu degenera la discreţia fiecăruia.”

Violenţa pe care o găsim în Vechiul Testament îşi are răspunsul pe Cruce. „Pe Calvar Cristos spune un definitiv ‘nu’ violenţei, punând în opoziţie faţă de ea nu doar non-violenţa ci mai mult, iertarea, blândeţea şi iubirea”. Orice încercare de a lega violenţa de Dumnezeu ar duce la întoarcerea „la stadii primitive şi crude din istorie, care au fost depăşite de conştiinţa religioasă şi civilizată a umanităţii”. Pr. Cantalamessa a concluzionat rugându-se pentru „fraţii noştri persecutaţi pentru credinţă şi pentru toate fiinţele umane Ecce Homo care sunt pe faţa pământului în acest moment, creştine şi necreştine.” A invocat în special mijlocirea Mariei, la picioarele Crucii, rugând-o să „inspire bărbaţii şi femeile timpurilor noastre cu gânduri de pace şi de milostivire. Şi de iertare.”