Pastorala de Crăciun a Preafericitului Patriarh Teoctist

20.12.2000, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - „(…) Ca în fiecare an, această sărbătoare ne cheamă să ne îndreptăm gândul către acelaşi oraş sfânt, al descoperirilor celor mai presus de cuvânt, ca oarecând blânzii păstori din preajma lui şi înţelepţii Răsăritului, martori ai stelei călăuzitoare şi pilde de credinţă şi de evlavie. (…) Mai mult ca oricând în îndelungata ei istorie, omenirea are nevoie, la această cumpănă dintre milenii, de aceste adevăruri veşnice: Calea, Adevărul şi Viaţa aduse pe pământ de Pruncul Iisus, întrupat de la Duhul Sfânt şi din Preacurata Fecioară Maria. Taina ni se împărtăşeşte prin credinţă curată şi slăvire îngerească. Să fim adânc recunoscători Tatălui ceresc că noi Îl avem pe Hristos: Calea, Adevărul şi Viaţa noastră. De aceea, sărbătoarea Naşterii Domnului se cuvine să fie prilej de încredere, de nădejde şi de sporire a eforturilor pentru a ne împodobi viaţa cu faptele iubirii de Dumnezeu şi de semeni, întru dobândirea frumuseţii celei dintâi. (…) Puţine imagini pot vorbi cu mai multă tărie sufletului nostru despre legătura dintre adevăr şi viaţă precum o face binecunoscuta icoană a Naşterii Domnului, în care Maica Preasfântă este înfăţişată stând în genunchi şi cu mâinile în rugăciune şi adorare înaintea Dumnezeului Prunc, Adevărul şi Viaţa noastră. În iureşul încercărilor cărora trebuie să le facă acum faţă, societatea omenească nu mai are vreme, se pare, pentru a-şi veni în sine şi a realiza că dacă nu va descoperi repede arta – de fapt cea mai gingaşă, nobilă şi grea dintre toate – de a-şi creşte şi educa generaţiile următoare pe măsura marilor probleme şi provocări pe care le va aduce viitorul, ea, această societate contemporană, se va face vinovată de toate suferinţele urmaşilor ei. Nu fără adânc temei spunea un gânditor că lumea este condusă din odaia copilului. Căci aici, în acest mediu al nevinovăţiei, se plămădeşte calitatea omului de mai târziu. Aici se hotărăşte cursul pe care îl vor urma înclinaţiile şi darurile cu care se naşte fiecare fiinţă umană. (…) În familia numită de Sfinţii Părinţi: Biserica de acasă, şi în felul în care sunt crescuţi copiii, …, începe de fapt rezolvarea sau, dimpotrivă, perpetuarea şi, mai rău, agravarea problemelor umanităţii, în toată diversitatea şi complexitatea lor. În familie, din pilda părinţilor, învaţă copilul dragostea, credinţa, bunătatea, deosebirea dintre bine şi rău, ataşamentul faţă de bine şi respingerea răului, luând astfel contur caracterul viitoarei personalităţi. Dar pentru izbânda acestei lucrări este nevoie de restaurarea şi consolidarea familiei creştine, de revenirea părinţilor la duhul Evangheliei, de creştere în iubire sfântă a copiilor lor, în care sunt datori să vadă nu doar făpturi trecătoare pe acest pământ, ci şi viitori cetăţeni ai Împărăţiei celei veşnice a lui Dumnezeu. Dacă lumea contemporană se va lăsa pătrunsă de această chemare, va înceta dictatul păcatului – cel care dezbină familia sau împinge la nesocotirea ei -, închizându-se astfel plaga avorturilor şi cea a abandonării copiilor de către părinţii lor. (…) Pentru a ne gândi cu bună nădejde la mileniul ce va începe trebuie să ne gândim mai întâi la copiii acestei lumi, despre a căror valoare nepreţuită Mântuitorul Hristos vorbeşte astfel: ‘Cine va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. Iar cine va sminti pe unul dintre aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării (Mt 18, 5-6)’. Cunoscând astfel ce înseamnă în faţa lui Dumnezeu smintirea, adică întinarea morală a copiilor şi tinerilor, noi, cei de astăzi, trebuie să veghem, iubiţii mei, spre a nu fi părtaşi, prin pasivitate, prin lipsa unei atitudini responsabile, la un asemenea înfricoşător păcat. (…) Se cuvine să nu uităm că omenirea viitorului va dăinui nu printr-o simplă religiozitate lipsită de identitate, ci doar prin redescoperirea curăţiei, a purităţii credinţei şi a vieţii evanghelice, fiindcă numai a celor ‘curaţi cu inima’ (Mt 5, 9) va fi întotdeauna Împărăţia lui Dumnezeu.”

În încheierea pastoralei de Crăciun, P.F. Părinte Teoctist îi îndeamnă pe credincioşii ortodocşi să îngenuncheze “împreună cu Fecioara Maria înaintea Pruncului Iisus” şi să-L roage să le “lumineze sufletul şi mintea spre a cunoaşte” cu toţii Adevărul, pentru a dobândi “comoara cea mai de preţ a acestei zidiri: Viaţa cea veşnică!”