Toronto are un nou Episcop Auxiliar
26.03.2001, Toronto (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Mons. John A. Boissonneau Episcop Auxiliar de Toronto, a anunţat Conferinţa Episcopilor Canadieni.
Noul Episcop s-a născut în 1949 în Toronto şi a fost hirotonit preot în 1974. El a studiat teologia la Universitatea Sf. Paul din Ottawa, la Universitatea Gregoriană din Roma şi la Universitatea Sf. Mihail din Toronto, unde a obţinut doctoratul în teologie, se spune în comunicat. Din 1982 a activat ca şi profesor la Seminarul Sf. Augustin din Toronto, apoi ca vice-rector şi din 1993 ca rector.
Arhidieceza, condusă de Cardinalul Aloysius Ambrozic, are 1,4 milioane de catolici. Ea este deservită de 397 preoţi diecezani, 506 preoţi călugări, 114 diaconi permanenţi şi 773 călugări şi călugăriţe, în totalul de 222 de parohii şi misiuni.