Canonizarea lui Padre Pio va atrage o mulţime imensă de pelerini
28.02.2002, Vatican (CWNews) - Oraşul Roma se pregăteşte să primească cel puţin 500.000 de pelerini pe data de 16 iunie, când va fi canonizat Padre Pio. Planurile pentru ceremonie vor include instalarea temporară a unor ecrane video imense în afara Bazilicii San Giovanni in Laterano şi poate pe câmpia de la Tor Vergata (unde s-a desfăşurat Ziua Mondială a Tineretului în 2000), pentru a permite urmărirea evenimentului şi de către pelerinii care nu vor încăpea în Piaţa San Pietro.
Organizatorii mai intenţionează să pună ecrane video imense de-a lungul la Via della Conciliazione, care începe în Piaţa San Pietro şi ajunge până pe malul Tibrului. Cazarea în Roma pentru acea perioadă este deja o problemă. Odată cu răspândirea zvonurilor privind data canonizării, mii de camere au fost rezervate chiar înainte de anunţul oficial din 26 februarie.