S-a publicat programul întâlnirii cu Cardinalii americani
22.04.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea se va implica personal în întâlnirea de două zile a Cardinalilor pe care i-a chemat pentru a discuta despre scandalurile din SUA în care sunt implicaţi preoţi catolici. Sfântul Părinte va lipsi de la întâlnire doar pentru a-şi respecta angajamentele fixate anterior convocării. Programul activităţii şi momentele în care va participa Papa, precum şi numele participanţilor, au fost publicate astăzi de către Vatican. Sesiunile vor avea loc marţi şi miercuri în Aula Bologna din Palatul Apostolic.
Întâlnirea va fi deschisă printr-un discurs ar preşedintelui adunării, Cardinalul Angelo Sodano, Secretarul de Stat al Vaticanului. Următorul vorbitor va fi Episcopul Wilton Gregory, Preşedintele Conferinţei Episcopale Americane, iar mai apoi Cardinalii americani. Sesiunea de dimineaţă se va încheia cu discursul Sfântului Părinte. După-amiază, primul vorbitor va fi Cardinalul Dario Castrillon Hoyos, Prefectul Congregaţiei pentru Cler, urmat de alţi capi ai unor organisme ale Vaticanului. Cardinalii americani vor avea din nou ocazia de a vorbi, la sfârşitul sesiunii de după-amiază.
Ziua de miercuri va fi dedicată propunerilor făcute în ziua anterioară, propuneri care vor fi trecute în revistă de Episcopul Gregory. Participanţii vor avea apoi posibilitatea să discute despre aceste propuneri. Papa nu va participa la sesiunea de dimineaţă, pentru a susţine tradiţionala audienţă generală de miercuri. Va participa însă la sesiunea finală, de după-amiază.
Declaraţia Vaticanului explică faptul că această întâlnire „are loc după discuţiile recente avute în Vatican cu reprezentanţii Conferinţei Episcopale Catolice din SUA, şi în vederea următoarei adunări a acestei Conferinţe din 13-15 iunie, la Dallas”. La întâlnirea din aceste zile de la Vatican vor participa Cardinalii Bernard Law de Boston; Roger Mahony de Los Angeles; Anthony Bevilacqua de Philadelphia; William Keeler de Baltimore; Adam Maida de Detroit; Francis George de Chicago; Theodore McCarrick de Washington, D.C.; Edward M. Egan de New York; Arhiepiscop emerit de Washington, James Hickey; şi teologul iezuit Avery Dulles.
Papa i-a invitat de asemenea pe următorii Cardinali americani care activează în organisme ale Curiei Romane: William Baum, Arhiepiscop emerit de Washington şi Penitenţiar Major emerit; Edmund Casimir Szoka, Preşedintele Comisiei Pontificale pentru Statul Vatican şi Arhiepiscop emerit de Detroit; şi James Francis Stafford, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici şi Arhiepiscop emerit de Denver. Conferinţa Episcopală Americană va fi reprezentată de Episcopii Wilton Gregory; William Skylstad, Vice-preşedinte; şi William P. Fay, secretar executiv.
De asemenea vor mai participa şi următorii Cardinali ne-americani din Curia Romană: Joseph Ratzinger, de la Doctrina Credinţei; Eduardo Martinez Somalo, de la Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică; Giovanni Battista Re, de la Episcopi; Jorge Arturo Medina Estévez, de la Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor; şi Zenon Grocholewski, de la Educaţia Catolică. Arhiepiscopul Julian Herranz, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, va participa şi el la întâlnire.