Tinerii nu sunt doar viitorul Bisericii, ci şi prezentul ei
10.05.2002, Bucureşti (Catholica) - Catholica vă relata acum două săptămâni despre simpozionul Episcopilor europeni, desfăşurat la Roma între 24 şi 28 octombrie, unul dintre organizatorii evenimentului fiind Episcopul greco-catolic Virgil Bercea, al Eparhiei de Oradea. La acel Simpozion au participat şi tineri, din partea României fiind desemnat tânărul greco-catolic Vlad Naumescu. Întors în ţară, Vlad a avut bunăvoinţa de a acorda un interviu pentru Catholica. Vi-l prezentăm în continuare.
– Ai participat al X-lea Simpozion al Episcopilor Europeni. Cum de au ajuns tinerii să participe la un simpozion al Episcopilor?
– Este pentru prima oară când la un simpozion al Episcopilor europeni participă şi tineri. Titlul simpozionului, „Tinerii unei Europe în schimbare. Şcoala credinţei”, vine de la o expresie folosită de Sfântul Părinte la Tor Vergata cu ocazia Zilei Mondiale ale Tineretului Roma 2000 – „şcoala credinţei”, ca spaţiu al harului, ascultării, căutării, întâlnirii, răspunsurilor şi experimentării.
Cred că tinerii au fost invitaţi în ideea că ei sunt cel mai aproape de schimbare; faptul că societatea este într-o profundă schimbare şi că Biserica încearcă să înţeleagă cum să se adreseze astăzi tinerilor, a fost o motivaţie serioasă pentru a-i invita şi asculta. Mă gândesc însă că forma întâlnirii are legătură şi cu succesul adunării ecumenice de la Strasbourg de anul trecut, în care Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) a lucrat împreună cu Conferinţa Bisericilor Europene (KEK) pentru semnarea Cartei Ecumenice. Mult din organizarea simpozionului şi crearea spaţiului de dialog între tineri şi Ierarhi pare inspirat de experienţa Strasbourgului.
– Cum a fost întâlnirea cu tineri din generaţia ta, dar şi cu Episcopi şi Cardinali din lumea întreagă?
– Eu am plecat la simpozion ducând puţine speranţe. Câteva dezamăgiri provocate de întâlnirea de la Strasbourg şi de perioada imediat următoare – de exemplu, privind introducerea şi promovarea Cartei Ecumenice şi a concluziilor în România – erau încă destul de puternice. Acolo (la Strasbourg – n.n.) s-a încercat un dialog între Ierarhii Bisericii şi tineri, şi au existat momente semnificative de împărtăşire a experienţei personale între aceştia – mă gândesc la drumul spre Emaus făcut de fiecare dintre tineri cu un responsabil al Bisericii sau la mărturiile despre întâlnirea personală cu Isus ale unor oameni atât de diferiţi, expuse într-o sală a Consiliului Europei. Mulţi tineri au simţit însă că vocea lor nu a fost ascultată, şi apoi a mai fost şi absenţa unui suport stabil în propria lor ţară.
Amintesc de Strasbourg pentru că o parte dintre tinerii prezenţi la Roma, de data aceasta „acasă”, ne cunoşteam dinainte, trăisem experienţa întâlnirii de la Strasbourg, eram familiarizaţi cu modul de lucru. Acum am reuşit însă să ne apropiem foarte mult şi deci să construim multe împreună.
În primul rând din partea tinerilor, s-a făcut un efort deosebit pentru găsirea punctelor comune. Varietatea a căutat o unitate care nu a mai ţinut cont de convenienţe şi prejudecăţi. Estici şi vestici, bizantini şi latini, împreună cu cei câţiva reprezentanţi ecumenici, au găsit o exprimare unitară a unor nevoi şi disponibilităţi comune regăsite în scrisoare. M-a bucurat faptul că am arătat cu toţii o maturitate deosebită, stabilindu-ne cu mult realism propriile posibilităţi şi limite. Şi am ştiut să le transmitem şi interlocutorilor noştri Episcopi.
Pe ei i-am simţit întâi de toate „speriaţi” de noi – voci din rândul lor au recunoscut asta în primele zile – apoi, încetul cu încetul, deschişi şi doritori să asculte şi să ne întâlnească în fiecare moment, la masă, la rugăciune, la reuniunile plenare, în pauze şi mai ales în grupurile pe limbi. Aceste grupuri de discuţii au fost un moment predilect de comunicare şi împărtăşire. Cât de valoroşi ne-am simţit pentru că eram ascultaţi şi înţeleşi, şi cât de aproape de noi s-au simţit Episcopii recunoscând în mărturia noastră personală un drum comun cu al lor! Despre discuţiile din grupuri ar fi multe de spus, puţin a ajuns pe hârtie în rapoartele de grup, dar fiecare dintre cei de acolo am plecat îmbogăţiţi în inimă şi minte, şi dornici să vorbim despre aceasta.
Ar mai fi de amintit două momente importante petrecute împreună cu Episcopii şi Cardinalii în timpul acestor zile: vizita pe care împreună am făcut-o la Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea. Deşi obosit şi bolnav, ne-a primit cu multă bucurie şi ne-a insuflat energia şi încrederea de a merge înainte, dar nu singuri, ci avându-i alături pe Episcopii noştri. Cel de-al doilea a fost prilejuit de vizitarea unor parohii şi comunităţii în care mergând alături, tineri şi Episcopi, am dat mărturie despre spiritul care însoţeşte simpozionul. Atât pentru noi, cât şi pentru gazdele noastre momentul a fost deosebit şi, cred, foarte roditor.
– S-au discutat multe, presupun. Care au fost temele mai mari? dar mai ales: s-a ajuns la unele concluzii?
– Am căutat cu ardoare concretul, poate speriaţi de discursul păstorilor noştrii, înălţător dar uneori lipsit de concreteţea experienţei trăite – spre surpiza noastră mulţi dintre Episcopi, şi-au exprimat dorinţa de discuta concret şi de a pleca cu rezultate practice la finalul simpozionului.
Cred că una dintre cele mai importante concluzii, deşi poate nu foarte bine subliniată în mesajul final, a fost nevoia schimbării modelului de comunitate creştină – de la modelul actual static şi centrat pe învăţătură spre un model flexibil de comunitate, bazat pe împărtăşirea întâlnirii personale cu Cristos. Mulţi vorbitori au dezvoltat acest subiect în prezentările lor, dintre care îi amintesc doar pe Cardinalul O’Connor, Cardinalul Danneels şi prof. S. Lanza.
O altă concluzie exprimată de mai multe ori pe parcursul acelor zile a fost că tinerii nu sunt numai viitorul Bisericii – aşa cum des li se spune – ei sunt şi prezentul acesteia, se simt protagonişti şi doresc să aducă în Biserică entuziasmul lor. Aşa cum reiese şi din scrisoarea tinerilor există o puternică dorinţă de responsabilizare în rândul lor şi de implicare activă alături de Episcopi şi preoţi în evanghelizare.
În lumina Conciliului Vatican II (termenul folosit de unul din tineri a fost că „noi trăim acum adolescenţa Conciliului şi sperăm ca împreună cu voi să ajungem la maturitatea lui”) importanţa şi responsabilitatea laicului creşte aşa încât lucrând alături de persoana consacrată să participe în mod direct la misiunea evanghelizatoare a Bisericii. Cu toate astea, tradiţia şi persistenţa unor atitudini conservatoare menţin o distanţă între Episcopi şi tineri, devenind astfel imposibilă formarea acelei comunităţi „primare”. Parte din ceea ce am încercat la acest simpozion a fost să micşorăm distanţa şi în diverse ocazii am reuşit. Cum tinerii sunt prin firea lor deschişi, rămâne ca Episcopii să „coboare” în rândul lor şi să „meargă alături”; unul din îndemnurile concrete ale Cardinalului O’Connor pentru confraţii săi a fost ca o dată pe lună să se întâlnească cu tinerii din grija lor şi, păstrând un cadru deschis, să discute împreună grijile lor – scriptura vieţii lor.
O concluzie a tinerilor, mult vehiculată în discuţii a fost nevoia unei coordonări la nivel european a tineretului catolic. Pentru a se putea implica în mod responsabil şi constant tinerii au nevoie de ceva mai mult decât „zgomotoasele” Zile Mondiale ale Tineretului; au nevoie de o structură a lor care să lucreze permanent cu şi pentru ei – care în acest moment nu pare să fie suplinită nici de secţiunea tineret a Consiliului Pontifical pentru Laici şi în nici un caz de CCEE, organism al Episcopilor.
– Tinerii au adresat un mesaj Episcopilor. Care sunt principalele idei ale acestui mesaj?
– Mesajul tinerilor s-a vrut a fi ceva foarte pretenţios şi exhaustiv. El a fost elaborat anterior de organizatori pe baza contribuţiilor trimise de câţiva tineri. În 23 aprilie, cu o zi înainte de începerea simpozionului, tinerii delegaţi, s-au întâlnit pentru a face cunoştinţă şi a discuta despre acest mesaj al lor (altă idee folosită cu succes la Strasbourg cu un an înainte, când delegaţii tineri au avut timp să discute separat posibilităţile concrete de implementare a Cartei Ecumenice).
Documentul „Tineri pentru o Europă cu chip creştin” (denumit „de sacrificiu” de pr. salezian Cesare Bissoli, autorul textului) a fost într-un final sacrificat şi înlocuit cu o scrisoare a tinerilor către Episcopi. Am considerat scrisoarea ca fiind un mijloc de comunicare mult mai personal, şi am exprimat în ea gândurile şi sentimentele pe care experienţa acelor zile le-au produs în noi şi pe care simţeam nevoia să le împărtăşim Episcopilor noştri. Am vorbit despre disponibilitatea noastră faţă de Biserică dar şi de ajutorul de care avem nevoie pentru a putea merge înainte. Totodată ne-am propus ca documentul sacrificat să rămână o bază de lucru pentru participanţi după întoarcerea acasă, astfel încât să scriem, cu ajutorul tinerilor din jurul nostru, un mesaj al tinerilor catolici europeni adresat Europei. Vedem aceasta ca o modalitate concretă de implicare activă a tinerilor în Biserică şi în societate.
[Textul integral al scrisorii tinerilor catolici adresată Episcopilor europeni se găseşte publicat pe situl Catholica, la sectorul Documente.]