1 decembrie – zi de doliu pentru credincioşii greco-catolici
28.11.2002, Bucureşti (Catholica) - Am primit la redacţie un comunicat din partea celei mai active secţiuni a Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi, AGRU Bucureşti, comunicat semnat de preşedintele asociaţiei, dr. ing. Laurentiu Horia Moisin. Reproducem integral textul comunicatului.
Ziua de 1 decembrie are pentru credincioşii Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică – una dintre instituţiile care a făcut posibil actul Marii Uniri din 1918 – o tristă semnificaţie. Este data la care, Guvernul Groza scotea Biserica Unită în afara legii, confiscându-i întreg patrimoniul şi aruncându-i în inchisori pe episcopii şi personalitaţile marcante.
Această nedreptate nu a fost reparată nici după trecerea a 13 ani de la evenimentele din decembrie 1989. Pentru că dreptul oficial de a exista, fără a avea unde să-ţi practici cultul (restituirea lăcaşelor de cult fiind blocată în continuare de autorităţi) înseamnă de fapt prelungirea prigoanei sub formă mascată.
Credincioşii greco-catolici din Bucureşti vor comemora acest eveniment în toate parohiile, iar la cimitirul Bellu Catolic, după Sfânta Liturghie de la capela Sf. Ana (în jurul orei 10,30), se va face o pomenire a tuturor victimelor persecuţiei şi se va merge în procesiune la mormintele episcopilor martiri. Mormintele Cardinalului Iuliu Hossu şi ale episcopilor Vasile Aftenie şi Ioan Bălan din cimitirul Bellu catolic sunt singurele pe care le cunoaştem, ceilalţi martiri fiind înmormântaţi în locuri necunoscute, pentru a li se şterge urma.