Exerciţii Spirituale în Vatican (I): „Mărturia presupune întâlnire cu Dumnezeu”
11.03.2003, Vatican (Catholica) - Ieri, în prima zi de meditaţii din cadrul Exerciţiilor Spirituale din Vatican, Mons. Angelo Comastri, Arhiepiscop al Sanctuarului marian italian din Loreto, a vorbit despre mărturia creştină, care presupune o întâlnire personală cu Dumnezeu, şi a dat câteva exemple. Radio Vatican a transmis în direct meditaţiile prelatului. Iată câteva fragmente:
„Creştinismul se bazează pe siguranţa că Dumnezeu a intrat în istoria omenirii, iar dacă Dumnezeu a intrat în istoria omenirii, Dumnezeu poate fi întâlnit. Ne putem apropia de Dumnezeu. Îl putem chiar vedea pe Dumnezeu. Iar cei care-l întâlnesc pe Dumnezeu, care-l văd pe Dumnezeu, devin în mod necesar mărturisitori ai lui Dumnezeu. Dar pentru ca să existe mărturie, este necesară o întâlnire. Apostolul Paul îl întâlneşte pe Isus pe drumul Damascului. După întâlnirea cu Isus, Paul nu se mai poate opri. S-a calculat că Apostolul Paul al parcurs aproape 8.000 km pe jos şi circa 9-10.000 km cu vasul. De ce? Pentru că nu mai putea să ţină în el focul pe care-l avea după întâlnire cu Isus, dar dacă nu ar fi fost acea întâlnire, Paul nu ar fi fost niciodată mărturisitor al lui Cristos”.
Francisc din Assisi este un alt exemplu:
„Francisc, până la vârsta de 20 de ani era creştin, dar unul mediocru. Când în bisericuţa din San Damiano Francisc a înţeles deodată misterul lui Cristos Răstignit, şi a simţit în credinţă că Acesta strigă iubirea lui Dumnezeu, Francisc s-a schimbat din acea zi. Scrie Tommaso da Celano că din acea zi Francisc a început să simtă milă pentru Domnul. E particular acest mod de a se exprima al lui Tommaso da Celano. Ce vrea să spună? Noi, în general spunem că Dumnezeu are milă de noi. Tommaso da Celano în schimb scrie că Francisc a început să simtă milă pentru Domnul, pentru că a înţeles că Dumnezeu este iubire şi a înţeles că acea iubire nu a aflat răspuns. Atunci a simţit o mare nevoie de a răspunde. Trebuie subliniat însă că această nevoie de mărturisire a apărut doar în momentul în care Francisc l-a întâlnit pe Isus, când l-a descoperit pe Isus cu ochii credinţei”.
Mons. Comastri a oferit şi un alt exemplu mai recent: mărturia lui Jacques Fesch, un tânăr francez condamnat la moarte şi ghilotinat la 1 octombrie 1957.
„Ei bine, acest tânăr din închisoare, unde era închis din cauza unui delict, un delict grav, se afla singur şi nu reuşea să afle pace. Ba chiar a început să dea cu pumnii în pereţii celulei până ce într-o noapte a strigat `Mon Dieu, mon Dieu!` (Dumnezeul meu, Dumnezeu meu!), şi s-a mirat că l-a invocat pe Dumnezeu fără să-l blesteme, pentru că până atunci aşa făcuse. Ei bine, povesteşte el însuşi că în acel moment s-a prăbuşit zidul orgoliului său şi s-a trezit în braţele lui Dumnezeu. L-a întâlnit pe Dumnezeu. Din acel moment a simţit nevoia de a povesti tuturor despre chipul lui Dumnezeu pe care-l cunoscuse în acea noapte şi a devenit apostol în închisoare, a devenit apostol cu soţia lui care era atee, a devenit apostol cu tatăl lui care era ateu, şi a murit abandonându-se în braţele lui Isus. Ba chiar, cu câteva secunde înainte ca lama ghilotinei să-i taie capul a exclamat: `Isuse, ajută-mă! Numai tu poţi să mă ajuţi!` El, condamnat, îl invoca pe condamnatul de pe Golgota în convingerea că în momentele extreme ale vieţii, unica ancoră este Dumnezeu. Dar a existat o întâlnire”.
Ne-am putea întreba care sunt condiţiile în care are loc întâlnirea cu Dumnezeu, dacă Dumnezeu este prezent în istoria oamenilor, dacă Dumnezeu parcurge drumurile noastre şi dacă toate drumurile noastre sunt parcurse de Dumnezeu. De ce unii îl întâlnesc şi alţii nu?
„Răspunsul vine încă o dată de la Cuvântul lui Dumnezeu: în Vechiul şi în Noul Testament s-a spus de mai multe ori că ‘cei pe care îl cheamă Dumnezeu, şi cei are răspund lui Dumnezeu sunt întotdeauna numai cei umili’. Abraham era un bătrân chemat de Dumnezeu să devină părinte. Putea să pară o farsă: nu, nu era o farsă, era o provocare a mândriei şi Abraham a învins această provocare. A fost umil şi a crezut. L-a întâlnit pe Dumnezeu şi a devenit părintele celor ce cred. (…) În Evanghelie ne dăm seama că cea mai mare dintre cei ce cred este creatura cea mai umilă, e Maria. În Maria experimentarea lui Dumnezeu ajunge la apogeu, la maximum. Chiar şi deschiderea ei spre Dumnezeu devine atât de puternică, atât de mare încât prin `da`-ul ei devine locuinţa lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Acel `iată-ma` al Mariei îi oferă Fiului lui Dumnezeu un trup omenesc. (…) Inima Mariei a fost inima cea mai umilă care a existat vreodată pe faţa pământului. Iată aşadar concluzia acestei prime zile. Să devenim umili. Papa Ioan spunea adesea: ‘Să punem orgoliul la picioarele noastre’. Este o condiţie indispensabilă pentru a-l întâlni pe Dumnezeu şi pentru a deveni aşadar mărturisitori ai lui Dumnezeu”.