Un împărat austriac este aproape de a fi beatificat
15.04.2003, Vatican (Catholica) - Sfântul Scaun a făcut un pas decisiv în direcţia beatificării lui Karl I, împărat al Austriei şi rege al Ungariei, ultimul monarh al imperiului austro-ungar.
La mai bine de 80 de ani de la moartea acestuia, Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a proclamat sâmbătă, în prezenţa Papei Ioan Paul al II-lea, trăirea „eroică a virtuţilor”. Pentru beatificare mai este nevoie acum doar de un miracol mijlocit de Carol. Născut la 17 august 1887, în Persenbeug, Austria, Karl a fost fiul cel mare al arhiducelui Otto şi nepot al împăratului Franz Josef I. Atunci când unchiul său Franz Ferdinand a fost asasinat şi Franz Josef a murit, Karl a fost proclamat împărat al Austriei şi rege al Ungariei în 1916, pe fondul desfăşurării primului război mondial.
Cu cinci ani înainte, Karl s-a căsătorit cu prinţesa Zita de Bourbon-Parma, care la nuntă i-a spus acestuia: „Acum trebuie să ne luăm unul pe altul pentru ceruri”. Au avut împreună opt copii. În timpul ceremoniei de publicare a decretului de recunoaştere a virtuţilor eroice, Cardinalul José Saraiva Martins, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, l-a descris pe Carol ca „un om de o credinţă puternică, care s-a gândit întotdeauna la binele poporului său şi în guvernarea sa s-a inspirat din doctrina socială a Bisericii. El a încurajat dreptatea şi pacea şi a aspirat permanent spre sfinţenie. A fost un soţ, un tată şi un suveran exemplar”, a spus Cardinalul în încheiere.
Atunci când imperiul austro-ungar a căzut la 11 noiembrie 1918, Karl a abdicat de pe tronul Ungariei. El a mers în Austria în martie 1919 şi a fost demis oficial de către Parlamentul austriac în aprilie acelaşi an. A trăit în exil în insula Madeira, Portugalia, până în 1922 când a murit, la vârsta de 34.