Pledoarie pentru familia bazată pe căsătorie (II)

03.07.2003, Bucureşti (Catholica) - Vă oferim partea a doua a interviului acordat revistei Actualitatea creştină de către avocatul loan Chelaru, autorul studiului „Căsătoria şi divorţul. Aspectele juridice civile, religioase şi de drept comparat”. Interviul, publicat în numărul pe iunie-iulie 2003 al acestei reviste, a fost acordat în urma lansării cărţii la Bucureşti, la Institutul Teologic Sfânta Tereza, ceremonie în cadrul căreia Mons. Vladimir Petercă, rectorul Institutului, i-a înmânat autorului documentul emis la începutul acestui an de către Congregaţia pentru Doctrina Credinţei: „Notă doctrinală asupra unor probleme referitoare la implicarea şi conduita catolicilor în viaţa politică”.

– Mai bine este să previi decât să repari consecinţele. Ce părere aveţi despre felul în care societatea noastră conştientizează pregătirea pentru căsătorie ?
– E deosebit de importantă pregătirea pentru căsătorie. Cred că în afară de Biserică (mă refer în special la cea catolică, pentru că o cunosc mai bine), această pregătire nu se mai face nicăieri. Nici familiile nu mai acordă importanţa cuvenită pregătirii băieţilor şi fetelor pentru căsătorie. Sunt anumite probleme speciale într-o căsătorie, pe care trebuie să le ştie şi un viitor soţ şi o viitoare soţie. Dacă mamele sau taţii nu înţeleg că trebuie să o facă ei înşişi, să-şi găsească timp – pentru ca viitorul soţ să fie pregătit de tatăl său sub anumite aspecte şi viitoarea soţie de mama sa, sau de cei foarte apropiaţi, atunci sigur că în noua familie care ia fiinţă intră practic doi necunoscuţi, cu personalităţi gata formate, convieţuirea devine foarte grea, iar dacă dragostea nu este profundă – cazuri în care rămâne respectul dintre soţi pentru a salva căsătoria – atunci cel mai simplu se ajunge la divorţ. Pare o cale facilă de a se „elibera”, pe care tinerii de azi o abordează.

Cred că dificultăţi au fost întotdeauna, poate nu de proporţiile celor de azi. Cred că din acest punct de vedere Biserica trebuie să-şi întărească rolul în familie, în stabilitatea familiei. Vă dau un exemplu: veţi găsi în ultimul Cod de Drept Canonic canoane speciale pentru pregătirea tinerilor pentru căsătorie. Fiecare paroh, fiecare vicar va trebui să aplice efectiv nu numai sfaturi ci acea pregătire specială cu tinerii. Acesta este un prim aspect. Dar va trebui să responsabilizăm mai mult statul. Statul va trebui să sprijine mai mult familia şi nu cu câteva măsuri gen pensii de întreţinere sau alocaţii. Nu este suficient. Tinerii îşi pun problema foarte clar: mă căsătoresc, îmi iubesc soţia. Unde stau ? Unde muncesc ? Cu ce mobilez casa ? Facem un copil: unde-l educăm ? Şi când răspunsuri nu există sau sunt imposibile, soţii renunţă la căsătorie. Se gândesc la o relaţie naturală, care intervine, şi preferă să trăiască în ceea ce numim, juridic, un concubinaj notoriu, în ideea că atunci când vor avea casă, când o vor mobila, vor consimţi în drept această stare de fapt.

-Cum priviţi gestul simbolic din această seară, prin care vi s-a înmânat documentul de magisteriu al Bisericii Catolice referitor la implicarea laicilor în politică ?
– Voi fi un mesager nu al catolicilor în sine, ci al valorilor promovate de catolici şi în Parlament şi în alte instituţii ale statului. Şi cred că avem nevoie şi de aşa ceva. Deci trebuie să recunoaştem: să fim sinceri şi cu noi şi cu ceilalţi că din păcate lipsesc persoanele pregătite care să fie mesagerii celor care vor binele, vor să salveze familia.

– Lupta aceasta este grea, este o luptă contra curentului, împotriva unor fenomene care nu au fost stăvilite la timp. În ultimii ani a fost încurajată, şi în România ca pretutindeni, mentalitatea dezangajantă, mai ales faţă de misiunea familiei – rodnicia iubirii conjugale. Familia devine şi mai vulnerabilă prin răspândirea unei culturi contrare vieţii. Practicile contraceptive, de exemplu, dezvoltate la noi pe scară largă, la nivel instituţional – ca o măsură comodă faţă de fenomenul sărăciei – stimulează, în fond, o cultură reducţionistă a persoanei umane şi încetăţenesc lipsa sensului autentic al familiei, care este o vocaţie.
– Împotriva apelor s-au construit baraje. Dacă împotriva curentului nu se face nimic, atunci curentul riscă să devină o vâltoare şi să distrugă tot şi vom vorbi la trecut despre instituţii cu care am crescut, care vin din generaţie în generaţie şi care până la urmă sunt baza unei societăţi.