PS Florentin la Conferinţa Episcopală Italiană (I)
22.05.2006, Cluj-Napoca (Catholica) - Conferinţa Episcopală Italiană (CEI) a lansat o invitaţie către Conferinţa Episcopilor din România (CER) pentru a participa la a 56-a Adunare generală a CEI, care s-a desfăşurat în „Aula del Sinodo”, în Vatican, în perioada 15-19 mai 2006. Din partea CER a fost delegat Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, cu care pr. Avram Daniel, pentru Catholica.ro, a avut un scurt dialog despre desfăşurarea lucrărilor adunării. Astăzi prima parte a interviului, apărut integral pe situl BRU.ro.
– Preasfinţia Voastră ce ne puteţi spune despre CEI?
– Este cea mai numeroasă Conferinţă Episcopală din Europa care are 249 de membrii Episcopi, la care se mai adaugă 4 Episcopi aleşi (încă neconsacraţi – n.r.) şi 117 Episcopi emeriţi (care nu au drept de vot), având în grijă pastorală 226 de Dieceze cu 41 de Scaune Mitropolitane, 20 de Scaune Arhiepiscopale, 156 de Scaune Episcopale, 6 abaţii în teritoriu, 1 ordinariat militar şi 16 conferinţe episcopale regionale. Pentru comparaţie, putem aminti faptul că în Conferinţa Episcopală Franceză sunt 113 membrii iar în cea spaniolă există aproximativ 90 de membrii.
– Care a fost calendarul desfăşurării lucrărilor?
– Lucrările CEI au început în data de 15 mai, la orele 17.00, în aula sinodului în care se desfăşoară importantele sinoade ale Bisericii Catolice, loc situat deasupra aulei Paul al VI-lea. Sesiunea fiecărei zile a început cu rugăciunea din breviar şi invocarea Spiritului Sfânt pentru o bună desfăşurare a dezbaterilor din cadrul conferinţei. În cuvântul de introducere al Cardinalului Camillo Ruini, Preşedintele CEI, Vicar General al Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea pentru Dieceza de Roma, a salutat întreaga asistenţă şi, în mod personal, pe fiecare Episcop invitat. În continuare Eminenţa Sa a făcut o prezentare generală a problemelor care se vor dezbate în cadrul CEI, aspecte privind Statul Italian precum şi probleme referitoare la contextul internaţional. Mai apoi s-a dat cuvântul Nunţiului Apostolic din Italia, Excelenţa Sa Mons. Paolo Romeo, care a salutat Episcopii italieni şi pe ceilalţi Episcopi invitaţi. Acestora din urmă li s-a dat cuvântul pentru a transmite salutul Conferinţelor Episcopale pe care le reprezintă. Totodată, s-au făcut completări pe marginea celor prezentate în introducere.
Ziua de marţi, 16 mai, a început la ora 9.00 cu obişnuita rugăciune după care au continuat luările de cuvânt pe marginea introducerii precum şi cuvântările de salut ale Episcopilor invitaţi. După pauză, Episcopul Luciano Monari, Episcop de Piacenza Bobbio, a prezentat tema principală de reflexie a acestei întâlniri: „Viaţa şi ministerul preotului într-o comunitate misionară şi într-o lume în schimbare: probleme şi perspective”. Alte tematici propuse au fost cele referitoare la Ratio Studiorum pentru Seminariile Majore şi pregătirea celei de-a IV-a întâlniri naţionale de la Verona, 16-20 oct. 2006.
Miercuri, 17 mai, la ora 9.00, în Bazilica San Pietro a avut loc Celebrarea Euharistică prezidată de Eminenţa Sa Giovanni Battista Re, Prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, în prezenţa a cca. 300 de Episcopi, după care lucrările au continuat pe grupuri de studiu, fiecare dintre Episcopii delegaţi participând la unul din aceste grupuri. Sesiunea de după-amiază a început cu celebrarea Vecerniei, după care s-au tratat probleme de ordin juridic şi administrativ.
În ziua de joi, 18 mai, s-a reluat tema de reflexie asupra preoţilor şi s-a prezentat sinteza grupurilor de studiu, după care s-au făcut noi intervenţii asupra textului propus. În continuare, au fost abordate câteva aspecte legate de traducerea în limba italiană a martirologiului roman. Au mai fost analizate şi alte teme: pregătirea celei de-a XXIII-a Zi Mondială a Tineretului, Sydney 2008; informări asupra unor iniţiative privind comunicaţiilor sociale; perspective ale Uniunii Europene şi angajarea bisericilor cu privire la acţiunea Comisiei Episcopale a Comunităţii Europene. La ora 12.00 a avut loc vizita Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea. În intervenţia Sanctităţii Sale s-a reafirmat cu putere datoria Bisericii de a purifica raţiunea şi de a trezi forţele morale şi spirituale ale societăţii actuale.
În ultima zi a lucrărilor CEI, vineri 19 mai, a fost prezentată activitatea din anul 2005 a Asociaţiei Caritas italian, precum şi a Fundaţiei Migrantes şi a Fundaţiei Missio. Întâlnirea s-a încheiat cu câteva indicaţii privind vizita ad limina a Episcopilor italieni din acest an, calendarul activităţii CEI pe anul 2006-2007, precum şi alte teme cu caracter practic. La încheierea sesiunii a luat cuvântul Eminenţa Sa Cardinalul Ruini, care a făcut o sinteză de idei şi a adresat mulţumiri tuturor participanţilor.