LC: Scrisori latine
03.12.2007, --- (Catholica) - Doi oameni au purtat o corespondenţă intensă, religioasă, deşi nu făceau parte din aceeaşi confesiune, nu aveau aceeaşi stare de viaţă (unul fiind laic şi altul cleric) şi nici nu vorbeau aceeaşi limbă. Această din urmă problemă s-a rezolvat apelând la latină. Despre cine este vorba? Aflăm în articolul „Scrisori latine”, semnat de Andrei Goţia în ultimul număr din revista Lumea Catholica. Unul este C. S. Lewis (1898-1963), marele profesor de literatură engleză de la Oxford şi Cambridge, cunoscut apologet creştin şi autor de cărţi pentru copii. Cel de-al doilea este Don Giovanni Calabria (1873-1954), întemeietor al ordinului Sărmanilor Slujitori şi Sărmanelor Slujitoare ale Providenţei Dumnezeieşti, don Giovanni Calabria a fost canonizat de către Papa Ioan Paul al II-lea la 18 aprilie 1999.
„Atât don Calabria, cât şi Lewis erau oameni de o mare generozitate: primul, prin congregaţia pe care a întemeiat-o, se dedicase cu totul educaţiei tineretului; al doilea, devenit autor de mare succes, dona două treimi din veniturile cărţilor lui pentru a-i ajuta pe săraci. Iată ce scrie Lewis despre caritate: `Să avem grijă ca nu cumva, în timp de zadarnic ne chinuim pentru soarta Europei, să uităm de Verona sau de Oxford. În săracul care bate la poarta mea, în mama bolnavă, în tânărul care-mi cere sfatul, Domnul Însuşi este prezent: să-I spălăm aşadar picioarele.`” Informaţii mai pe larg despre corespondenţa dintre cei doi puteţi citi în articolul online, de la www.Lumea.Catholica.ro. Cei interesaţi de opera fondată de Don Calabria, prezentă şi în România, pot vizita DonCalabria.3x.ro.