Lumina Mariei în noaptea întunecată a Maicii Tereza (II)
27.05.2008, Roma (Catholica) - Vă oferim astăzi a doua parte a interviului luat de agenţia ZENIT pr. Joseph Langford, misionar al carităţii şi co-fondator împreună cu Maica Tereza de Calcutta al Congregaţiei Părinţilor Misionari ai Carităţii, autor al lucrării „Mother Teresa: In the shadow of our Lady”, editată de „Our Sunday Visitor”. Interviul, în care se vorbeşte despre „noaptea întunecată” prin care a trecut Maica Tereza, a apărut pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătraşcu.
– În ce mod viziunile Maicii Tereza ca tânără au influenţat evlavia ei mariană?
– Într-o zi din anul 1947, după luni de extraordinar har în care Isus i-a explicat în detalii misiunea pe care trebuia s-o întreprindă, Maica Tereza a avut o viziune în care erau cuprinse principalele elemente ale noii sale chemări. A văzut o „mulţime mare” de săraci de toate tipurile, „învăluită în întuneric”, un întuneric pe care ea însăşi îl va împărtăşi în curând. Preasfânta Fecioară era în mijlocul lor, considerându-i ca fii ai ei. Maica Tereza s-a văzut pe ea însăşi ca „o copilă mică” ce stătea chiar în faţa Preasfintei Fecioare, atât de aproape încât părea una cu ea, literalmente învăluită de prezenţa ei. Ceea ce Maica Tereza a văzut în această viziune în ziua aceea se va împlini în mod efectiv, misiunea ei devenind un fel de „extindere a Preasfintei Fecioare” la Calvarele acestei lumi.
Atunci când îndrumătorul ei spiritual a întrebat-o cum vroia să ducă la capăt această misiune imposibilă pe care Isus i-a încredinţat-o, Maica Tereza a răspuns simplu că îşi punea „toată încrederea ei” în prezenţa Preasfintei Fecioare. Nu s-a îndoit niciodată, inspirată de aceeaşi credinţă care a susţinut-o pe Maica lui Isus în ora cea mai întunecată pe Calvar să creadă că, sub „hainele sfâşiate” ale celui care împărtăşea pătimirea Sa, se ascundea Fiul lui Dumnezeu. Aşa cum proclamă Isus în Evanghelia după Sfântul Matei şi cum îi plăcea Maicii Tereza să repete: „ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut”. De la viziunea ei din anul 1947 şi până la moarte, Maica Tereza a avut-o pe Preasfânta Fecioară ca referinţă constantă, ca model şi sprijin nelipsit.
– În cartea dumneavoastră vorbiţi despre patru importante „atitudini ale sufletului necesare pentru ca Preasfânta Fecioară să poată interveni în viaţa noastră”. Ni le puteţi descrie pe scurt şi ne puteţi relata în ce mod ele ieşeau în evidenţă din viaţa şi din munca Maicii Tereza?
– Prima condiţie prealabilă în raportul nostru cu Preasfânta Fecioară este atitudinea de puţinătate şi de sărăcie a duhului; o atitudine care deschide porţile Împărăţiei. Aşa cum insistă Evanghelia: „Cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu asemenea unui copil, nu va intra în ea” (Luca 18,19). Aceasta a fost nota dominantă a Maicii Tereza şi caracteristica aleasă de Preasfânta Fecioară în toate apariţiile sale. A doua condiţie este atitudinea de încredere, de credinţă simplă în prezenţa, în puterea şi în rolul Fecioarei în planul lui Dumnezeu, şi de încredinţare intervenţiei sale şi mijlocirii sale, cu încrederea unui copil.
În al treilea rând, Preasfânta Fecioară, care a spus „fie mie după cuvântul tău”, cere tuturor copiilor ei aceeaşi ascultare umilă, aceeaşi docilitate şi flexibilitate a duhului pe care o vedem în Maica Tereza şi în cei care au trăit în intimitate cu Maria. A patra condiţie pentru a ne apropia de Preasfânta Fecioară este atitudinea contemplativă atât în rugăciune cât şi în viaţă. Sentimentul de uimire propriu copiilor în faţa maiestăţii fiinţei sale şi a frumuseţii creaţiei sale; capacitatea de a ne uimire în faţa darurilor sale şi a binecuvântărilor sale.
– În ce mod Preasfânta Fecioară a dus-o pe Maica Tereza, şi poate să ne ducă şi pe noi, mai aproape de Cristos?
– Maica Tereza a descoperit că prezenţa Preasfintei Fecioare, în timp ce era în cartierele cele mai sărace, făcea totul mai curat, oricât ar fi fost de murdar, şi totul mai frumos, oricât ar fi fost de urât. Deschidea orizonturile cele mai sumbre faţă de lumina harului lui Dumnezeu. Pentru Maica Tereza, Fecioara era ca şi norul care cobora pe cortul adunării în Vechiul Testament, aducând cu sine o atmosferă sacră plină de prezenţa lui Dumnezeu şi oferind un refugiu care purifică şi transformă orice lucru, ducându-ne la divin şi pregătindu-ne pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Maica Tereza era convinsă că în acest spaţiu sacru tot ceea ce îi cerea Dumnezeu se va realiza. În Preasfânta Fecioară, Maica Tereza a găsit un drum privilegiat spre misterul iubirii trinitare revelate în Isus. Pentru ea, Fecioara reprezenta „răspunsul maxim” al omenirii dat lui Dumnezeu, cel mai înalt şi mai complet răspuns dat invitaţiei Sale de a iubi şi de a ne lăsa iubiţi. Aşa cum Preasfânta Fecioară a reprezentat pentru Sfântul Ioan soluţia la dilema slăbiciunii umane, în timp ce el urca muntele Calvarului, tot astfel Preasfânta Fecioară era pentru Maica Tereza soluţia la aceeaşi dilemă, în timp ce se prăbuşea în profunzimile cocioabelor din Calcutta.
Maica Tereza ne invită, aşa cum le invita pe surorile sale, să-i permită Fecioarei să devină soluţia noastră, în timp ce înfruntăm încercările şi exigenţele proprii urmării lui Isus, „luându-ne crucea în fiecare zi”, în Calcuttele ascunse ale inimii noastre. Cu toată inima ei – şi cu ce rezultate extraordinare – Maica Tereza a urmat, şi ne încurajează să urmăm, invitaţia solemnă a lui Isus adresată discipolului: „Iată mama ta!”
