Primul an al proiectului „Tinerii faţă în faţă cu viaţa!”
20.06.2008, Roman (Catholica) - Asociaţia „Familia şi Viaţa” a încheiat primul an de activitate la proiectul „Tinerii faţă în faţă cu viaţa!”, care are ca scop informarea şi responsabilizarea tinerilor cu privire la darul vieţii, al valorii propriei sexualităţi, precum şi al riscurilor la care se expun prin adoptarea unui stil de viaţă libertin, permisiv şi imoral. Proiectul s-a derulat în cursul anului şcolar 2007-2008 în nouă licee din Roman, Bacău, Oneşti şi Săbăoani şi în şcolile profesionale din Adjudeni şi Pildeşti, precum şi în Parohia „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Hălăuceşti.
Tema dezbătută în primul semestru a fost „Omul – persoană unică şi irepetabilă. Adolescenţa – vârsta descoperirii propriei identităţi”, iar cea de pe semestrul al II-lea, „Sexualitatea: dar, bucurie şi viaţă. Prietenie, îndrăgostire şi iubire”. Temele au fost susţinute de personalul şi voluntarii Asociaţiei „Familia şi Viaţa”, în colaborare cu profesorii din unităţile de învăţământ care au facilitat comunicarea cu conducerea şcolilor şi cu elevii. La aceste întâlniri au participat peste 1.000 de adolescenţi şi tineri, care au manifestat interes faţă de subiectele puse în discuţie şi au pus întrebări de clarificare.
În urma aplicării chestionarelor cu referire la prima temă propusă, s-a confirmat că principalele probleme cu care se confruntă adolescenţii sunt: conflictul între generaţii, neînţelegerile cu prietenii sau colegii de şcoală, neîncrederea în propria persoană, neacceptarea situaţiei financiare proprii etc. Sentimentul de inferioritate trăit de ei la această vârstă se datorează în mare parte marginalizării de către prieteni, aspectului fizic considerat „necorespunzător”, diferenţelor care se fac în cadrul şcolii între elevi, iar în familie, între fraţi. Marea majoritate resimt presiunea negativă a grupurilor din care fac parte şi caută să învingă această presiune; uneori reuşesc, alteori nu. Mulţi afirmă că nu au un model unic de urmat, iar unii dintre ei privesc la: Isus, sfânta Fecioară Maria, persoane consacrate, un membru al familiei sau un profesor.
În ceea ce priveşte tema legată de sexualitate şi prietenie, s-a constatat că primele cuvintele asociate cuvântului sexualitate sunt, aşa cum era de aşteptat, dragostea şi iubirea, urmate îndeaproape de plăcere, pasiune, viaţă (maternitate, copii, procreare), sex, protecţie, dar şi de cuvinte cu conotaţie negativă precum: frică, risc, trădare, traumă, suferinţă, avort etc. Principalele surse de informare ale tinerilor cu privire la aspecte legate de sexualitate sunt internetul, mass-media (reviste, TV, cărţi, radio) şi familia (părinţi – mama, fraţi, bunici). Marea majoritate a tinerilor s-au declarat mulţumiţi faţă de sexualitatea lor feminină sau masculină, iar nemulţumirile apar, în general, la fete, deoarece, ele consideră că au mai mult de suferit în viaţă datorită sexualităţii, cât şi datorită faptului că sunt tratate ca un „obiect” de către băieţi. Mesajele primite din mass-media sunt în mare parte negative şi axate pe relaţia sexuală ca ceva natural, indiferent de vârstă, iar contraceptivele – o necesitate în evitarea sarcinilor nedorite şi a contactării bolilor cu transmitere sexuală. De asemenea, mass-media insistă pe devierile în domeniul sexualităţii, care conduc la dezvoltarea unei imaginaţii dăunătoare atât pentru viaţa lor proprie, cât şi pentru căsătorie.
Întrebarea predominantă care a apărut în chestionare a fost: „La ce vârstă este bine, normal, trebuie să ne începem viaţa sexuală?”, dar au existat şi interese cu privire la avort, bolile cu transmitere sexuală, metodele naturale, efectele contraceptivelor, cât şi motivaţiile pentru care părinţii nu le vorbesc despre aceste lucruri. La finalul întâlnirilor s-a discutat pe marginea întrebărilor puse. Activitatea proiectului de pe acest an s-a finalizat cu concursul literar-artistic „Viaţa umană – o valoare imensă”, la care au participat 20 de tineri, prezentând poezii, eseuri şi desene şi cărora le mulţumim pentru participare. S-a acordat premiul I elevei Balan Maria de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, premiul II elevei Farcaş Andreea de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman şi premiul III elevei Moise Elisabeta Mihaela de la Liceul Teologic „Fericitul Ieremia” din Oneşti. Proiectul va fi derulat şi în anul şcolar 2008-2009, cu celelalte teme propuse: „Prietenie curată. De ce merită să aştepţi?” şi „Contracepţia şi avortul. Bolile cu transmitere sexuală”.