Sfinţii merg împotriva curentului
11.10.2009, Vatican (Catholica) - Un sfânt este o persoană care nu se pune pe sine în centru, ci mai degrabă alege să meargă împotriva curentului şi să trăiască în conformitate cu Evanghelia, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în cadrul Liturghiei de canonizare a cinci fericiţi – un episcop, doi preoţi, un călugăr şi o călugăriţă – desfăşurată în Piaţa San Pietro în ziua de duminică, 11 octombrie 2009. Pontiful şi-a început predica amintind întrebarea adresată lui Cristos de un tânăr bogat, în pasajul evanghelic citit în această duminică: „Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” „Învăţătorul divin îl priveşte cu iubire”, a continuat Sfântul Părinte, „şi îi propune un salt calitativ, chemându-l la eroismul sfinţeniei, cerându-i să abandoneze tot ce are pentru a merge după El: `Vinde ceea ce ai şi dă săracilor […] apoi vino şi urmează-mă!`”
„Aceasta este vocaţia creştină ce izvorăşte dintr-o propunere de iubire făcută de Domnul, ea putându-se realiza doar printr-un răspuns de iubire. Isus îşi invită discipolii la dăruirea totală a vieţilor lor, fără calcule sau vreun câştig uman, cu încredere fără rezerve în Dumnezeu”. „Sfinţii primesc această invitaţie exigentă şi pornesc pe urmele lui Cristos răstignit şi înviat cu o umilă ascultare. Perfecţiunea lor, în logica credinţei care este uneori de neînţeles omeneşte vorbind, constă nu în punerea propriei persoane cât mai în centru, ci din alegerea de a merge împotriva curentului, trăind conform Evangheliei”. Papa Benedict al XVI-lea a vorbit apoi despre fiecare dintre sfinţi. La începutul Liturghiei a fost exprimată rugămintea ca credincioşii să se abţină să aplaude după ce Papa citeşte numele fiecărui sfânt.
Arhiepiscopul Zygmunt Szsczesny Felinsk (1822-1895), Arhiepiscop de Varşovia şi fondator al Congregaţiei Surorilor Franciscane ale Familiei Mariei, „a fost un mare mărturisitor al credinţei şi al carităţii pastorale într-o perioadă foarte dificilă pentru naţiunea şi pentru Biserica poloneză”. „Ca Arhiepiscop de Varşovia, i-a încurajat pe toţi spre o înnoire interioară. Înainte de insurecţia din ianuarie 1863 împotriva anexării ruse, şi-a avertizat credincioşii împotriva vărsării inutile de sânge. După ce a izbucnit însă revolta, şi au existat represalii, el i-a apărat cu curaj pe cei oprimaţi. Din ordinul ţarului rus, a petrecut 20 de ani în exil în Jaroslavl pe Volga, fără să poată să se mai întoarcă vreodată în Dieceza sa… Fie ca astăzi dedicarea sa pentru Dumnezeu şi pentru oameni, plină de încredere şi de iubire, să devină exemplu strălucitor pentru întreaga Biserică”.
Sfântul Părinte a arătat că preotul dominican spaniol Francisco Coll (1812-1875), fondator al Congregaţiei Surorilor Dominicane ale Buneivestiri a Preasfintei Fecioare Maria, „s-a dedicat cu ardoare proclamării lui, împlinindu-şi astfel cu fidelitate vocaţia în Ordinul Predicatorilor, în care a intrat. Pasiunea sa a fost predicarea, în cea mai mare parte în mod itinerant, sub forma `misiunilor populare`, cu scopul proclamării şi însufleţirii Cuvântului lui Dumnezeu în satele şi oraşele Cataloniei, conducându-i astfel pe oameni la o întâlnire profundă cu El”. Francis Coll „a atins inimile celorlalţi pentru că a transmis ceea ce el trăia cu pasiune, ceea ce ardea în inima sa: iubirea pentru Cristos, abandonarea în mâinile Lui”.
Jozef De Veuster (1840-1889), Congregaţia Preasfintelor Inimi ale lui Isus şi Mariei, „şi-a părăsit pământul său natal, Flandra, pentru a proclama Evanghelia în cealaltă parte a lumii, în insulele Hawaii… Nu fără teamă şi aversiune, a ales să meargă în Insula Molokai pentru a-i sluji pe leproşii care erau acolo, abandonaţi de toţi; astfel el s-a expus pe sine bolii de care sufereau aceştia. S-a simţit ca acasă cu ei. Slujitorul Cuvântului a devenit astfel un slujitor în suferinţă, un lepros cu leproşii, în ultimii patru ani ai vieţii sale”. „Urmându-l pe Sf. Paul, Sf. Damian ne conduce la a alege lupta cea bună, nu aceea care duce la diviziuni, ci aceea care reuneşte. El ne invită să ne deschidem ochii faţă de leprele care desfigurează umanitatea fraţilor noştri şi cer şi astăzi, mai mult decât generozitatea noastră, caritatea prezenţei noastre în slujire”.
Fratele Rafael Arnaiz (1911-1938), care a murit la vârsta de 27 de ani, ca oblat într-o mănăstire trapistă, „provenea dintr-o familie înstărită, şi avea, după cum spunea el însuşi, un `spirit uşor visător`, dar visele lui nu s-au risipit în faţa ataşamentului faţă de posesiunile materiale sau faţă de alte scopuri pe care lumea insistă uneori. El a spus da la propunerea de a-l urma pe Isus, într-un mod imediat şi hotărât, fără limite sau condiţii. Astfel a pornit pe un drum care, din momentul când în mănăstire şi-a dat seama că nu ştie să se roage, l-a condus în doar câţiva ani la culmea vieţii spirituale, pe care o descria cu mare simplitate şi naturaleţe în multe scrieri”. Fratele Rafael „continuă să ofere, prin exemplul şi acţiunile sale, un drum fascinant, în special pentru tinerii care nu sunt satisfăcuţi cu uşurinţă, ci care aspiră la adevărul deplin, la bucuria inexprimabilă, la care se ajunge din iubire pentru Dumnezeu”.
Sf. Maria a Crucii (1792-1879), fondatoare a Congregaţiei Micilor Surori ale Săracilor, este „ca un far pentru a călăuzi societăţile noastre care trebuie întotdeauna să redescopere locul şi contribuţia unică a acestei perioade a vieţii” – a bătrâneţii. Ea a fost preocupată de demnitatea celor pe care vârsta i-a făcut vulnerabili, „recunoscând în ei însăşi persoana lui Cristos”. „Această privire plină de compasiune pentru persoanele în vârstă, venind din profunda sa comuniune cu Dumnezeu, a fost manifestată de Jeanne Jugan prin intermediul slujirii sale pline de bucurie şi dezinteresate, exercitate cu blândeţea şi umilinţa inimii, dorind să fie ea însăşi săracă între săraci”. Papa a subliniat actualitatea carismei sale, „datorită faptului că atât de multe persoane în vârstă suferă de multiple forme de sărăcie şi singurătate, fiind uneori chiar abandonate de familiile lor”. El i-a invitat pe credincioşi să se lase atraşi „de exemplul strălucitor al acestor sfinţi… călăuziţi de învăţăturile lor, pentru ca întreaga noastră existenţă să poată să devină un imn de laudă a iubirii lui Dumnezeu”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
