Papa ne stimulează pe drumul comuniunii (II)
20.01.2011, Roma (Catholica) - „Uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniune, la frângerea pâinii şi în rugăciune” (Fap 2,42) este tema anualei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie). Despre angajarea Bisericii Catolice pentru unitatea celor botezaţi L’Osservatore Romano a discutat cu Episcopul Brian Farrell, secretar al Consiliului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Interviul a apărut astăzi pe InfoSapientia.ro, de unde îl preluăm astăzi ultima parte.
– În dialogul teologic au apărut noi dificultăţi cu ortodocşii?
– Examinăm punctul crucial al diferenţelor noastre cu privire la structura şi la modul de a fi şi de a acţiona al Bisericii: problema rolului Episcopului de Roma în comuniunea Bisericii din primul mileniu, când Biserica din Occident şi din Orient era încă unită. După studii şi discuţii aprofundate, membrii Comisiei teologice şi-au dat seama de diferenţa dintre experienţa istorică trăită, asimilată şi relatată în cultura occidentală şi experienţa istorică percepută în viziunea orientală a lucrurilor. Orice eveniment istoric este deschis la diferite interpretări. Discuţia nu a ajuns la o convergenţă reală. Dar este adevărat şi că, pentru a găsi un consens, ceea ce contează este mai întâi să se dezvăluie principiile doctrinale şi teologice care era în desfăşurare în acele evenimente şi care sunt determinante pentru a rămâne fideli faţă de voinţa lui Cristos pentru Biserica sa. Astfel s-a decis să se pregătească un nou document de bază în cheie teologică. Sunt convins că este calea corectă. De aceea, atunci când se vorbeşte despre noi dificultăţi, nu e vorba de dificultăţi insurmontabile, ci de o adevărată oportunitate. Este clar că discuţia nu va fi nici uşoară nici scurtă. Însă mi se pare că se lărgeşte convingerea că unitatea este posibilă; circumstanţele lumii de astăzi stimulează Bisericile în această direcţie. După părerea mea, este urgent ca teologia catolică să elaboreze o viziune mai concretă, un model a ceea ce se aşteaptă în momentul comuniunii vizibile depline. În acest mod fraţii ortodocşi vor putea avea încredere, depăşind fricile atavice ale prezumţiei de superioritate tipică a Occidentului. Va trebui desigur să reafirmăm ceea ce a spus Conciliul despre demnitatea egală a tuturor riturilor, despre respectul datorat instituţiilor, tradiţiilor şi disciplinelor Bisericilor din Orient şi atâtea alte lucruri.
– Şi cu protestanţii?
– În anul 2009, Cardinalul Kasper a publicat un studiu important intitulat Culegând roadele, care examinează în profunzime peste patruzeci de ani de dialoguri ecumenice între Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi principalele comunităţi ecleziale mondiale. Rămân divergenţe semnificative şi uneori apar altele noi; dar este surprinzător să descoperim că toate controversele din secolul al şaisprezecelea sunt percepute acum într-o nouă lumină care atenuează emfaza poziţiilor luate; înţelegem astfel că suntem mai puţin distanţi cu privire la multe puncte esenţiale. Desigur, principala dificultate se află în concepţia diferită a ceea ce este Biserica însăşi voită de Cristos. Întrebarea nu este numai în abstract: ce este Biserica? Ci şi în concret: unde este Biserica şi unde este realizată plinătatea ei? Cu privire la asta mai este încă mult de făcut.
– Aceasta este munca experţilor; însă ecumenismul ar trebui să-i implice pe toţi?
– Desigur. Dialogurile vor continua, pentru că sunt calea maestră a ascultării faţă de voinţa Domnului pentru unitatea discipolilor săi în adevăr. Însă au sens şi vor fi rodnice numai dacă sunt susţinute de întregul corp viu al Bisericii. Bisericile, comunităţile de credincioşi vor trebui să conveargă în unitate. Astăzi trebuie să ne întoarcem la originile mişcării ecumenice şi să descoperim ceea ce este numit „ecumenism spiritual”. Rugăciunea, convertirea inimii, postul şi pocăinţa, purificarea memoriei, purificarea modului nostru de a vorbi despre alţii: această sensibilitate spirituală era prezentă la începutul mişcării ecumenice, este centrul ecumenismului şi este datoria tuturor. Ecumenismul spiritual nu este monopolul experţilor; toţi creştinii pot să fie protagonişti ai acestei mişcări. Un aspect deosebit la îndemâna tuturor a fost subliniat în Sinodul Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu, preluat în exortaţia apostolică Verbum Domini a Papei Benedict al XVI-lea: a asculta, a ne ruga şi a reflecta împreună despre Scriptură „constituie un drum care trebuie parcurs pentru a ajunge la unitatea credinţei, ca răspuns la ascultarea Cuvântului”. Cu privire la Scriptură ne-am despărţit, în jurul Scripturii trebuie să ne adunăm. Aşadar să facem din sfânta Scriptură inima ecumenismului! În acel document, Sfântul Părinte a amintit şi importanţa ecumenică a traducerilor comune ale Bibliei. Departe de orice închidere, Sfântul Părinte ne stimulează înainte pe drumul căutării unităţii!
– Dorinţe pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitate?
– Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor pe care o celebrăm anul acesta se inspiră din fraza din Faptele Apostolilor care descrie prima comunitate din Ierusalim: erau „uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniune, la frângerea pâinii şi în rugăciune”. Astfel ne confruntăm cu ceea ce înseamnă a fi Biserică drept comuniune, în adevăr, în iubire, în fapte. Textele pentru anul acesta au fost pregătite la Ierusalim; creştinii din cetatea sfântă ne îndeamnă pe noi toţi să redescoperim valorile care i-au ţinut uniţi pe primii discipoli şi ne invită la o angajare reînnoită în favoarea unui ecumenism genuin întemeiat pe modelul de viaţă al primei comunităţi creştine. Pe baza experienţei lor în Ţara Sfântă, în Orientul Mijlociu, creştinii din Ierusalim ne spun că unitatea pentru care ne rugăm este condiţie necesară pentru a obţine dreptatea, pacea şi prosperitatea tuturor popoarelor. Doresc ca această Săptămână să ne facă să înţelegem cu seriozitate, şi pe noi catolicii, că această căutare a unităţii nu poate fi amânată la momentul în care toate celelalte probleme religioase şi pastorale vor fi rezolvate: ea este condiţie esenţială pentru depăşirea tuturor celorlalte probleme. Domnul a spus un lucru minunat şi cutremurător în acelaşi timp: ca să fim una „pentru ca lumea să creadă”. Biserica există pentru a evangheliza, dar nu va putea oferi Evanghelia în mod convingător în timp ce creştinii rămân în dezbinările lor. Căutarea unităţii nu este un lux; este o datorie peremptorie a credinţei.
