Cât de veche este tradiţia înroşirii ouălor
26.04.2011, Bucureşti (Catholica) - În fiecare familie creştină, cu prilejul celei mai mari sărbători din calendarul creştin, Învierea Domnului sau Paştile, la loc de cinste pe masă se află ouăle roşii. Pentru creştini, oul înroşit aminteşte, în primul rând, potrivit tradiţiei, de Jertfa Mântuitorului Hristos de pe Crucea Golgotei şi de sângele scurs în urma Răstignirii peste ouăle aşezate lângă Cruce, citim într-un articol apărut duminică în Ziarul Lumina şi intitulat „Cât de veche este tradiţia înroşirii ouălor”. Aceasta nu înseamnă însă că tradiţia înroşirii ouălor a început odată cu acest moment foarte semnificativ pentru istoria lumii, în general, şi a creştinismului, în special. Chiar dacă are alte semnificaţii, această tradiţie este cu mult mai veche. Chinezii, de pildă, foloseau ouăle roşii în cadrul anumitor ritualuri de cult cu 2.000 de ani înainte de Hristos, dar ca o moştenire cu mult mai veche.
Pr. Nicolae Achimescu, profesor universitar de istoria religiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, scrie în continuarea articolului: De altfel, la multe popoare în Antichitate, misterul creaţiei se leagă de ou; în multe părţi ale lumii s-a crezut din vremuri străvechi că universul, lumea în care trăim şi implicit omul s-au născut dintr-un ou, din acel ou cosmic. Legat de semnificaţia oului cosmogonic, reţinem că şi astăzi, în multe tradiţii şi locuri, oul face parte dintre simbolurile şi emblemele reînnoirii naturii şi vegetaţiei. Centrul de difuziune a acestui mit al oului cosmogonic trebuie căutat, probabil, în India sau Indonezia. […] Multă vreme, pentru vechile popoare, oul roşu conţinea în sine creaţia pură, protejată de primejdiile Răului, şi anume prin puterea focului, simbolizat de culoarea roşie. […]
Şi în tradiţia noastră românească, oul roşu apare ca protector împotriva diavolului. Păstrate în casă, ouăle roşii apără de răutăţi şi de farmece. Ca să ferească roadele de piatră, podgorenii leagă primăvara viţa-de-vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roşu din Vinerea Mare. Mulţi săteni poartă cu ei, în toate zilele, ca o amuletă sfântă şi apărător împotriva diavolului, de la Paşti până la Înălţare (Ispas), un ou roşu cu care au fost la biserică în noaptea de Paşti. Alături de cruce, în evlavia credincioşilor, oul roşu a rămas ca simbol al biruinţei contra diavolului. Odată cu menţinerea şi folosirea oului roşu, subliniază Artur Gorovei, „creştinii au introdus şi culoarea roşie în cultul lor. Dacă Papa de la Roma poartă mantie de purpură, Biserica noastră, care nu admite veşminte albe, ca la preoţii catolici, a adoptat culoarea roşie în odăjdii, iar anumite feţe bisericeşti poartă, în semn de autoritate, brâu şi culion de culoare roşie.”
