Un judecător britanic a apărat viaţa unei femei minimal conştiente

03.10.2011, Londra (Catholica) - Membrii familiei unei femei în vârstă de 52 de ani din Anglia au pierdut în tribunal bătălia prin care încercau să obţină permisiunea de a pune capăt vieţii femeii suprimându-i alimentaţia şi hrana. Femeia, referită în caz ca M, are un nivel minimal, limitat de conştienţă, o stare considerată cu un pas mai sus decât aşa-numita stare vegetativă persistentă. Ea a suferit leziuni cerebrale din cauza unei encefalite virale, în urmă cu opt ani. Judecătorul Curţii Supreme Scott Baker a declarat în decizia sa că factorul cu o greutate substanţială în judecata sa „a fost menţinerea vieţii”.

Decizia judecătorului, de 76 de pagini, arată însă fundamentul său nu foarte solid în luarea deciziei: „Deşi nu este o regulă absolută, legea priveşte menţinerea vieţii ca un principiu fundamental. M experimentează durere şi disconfort, şi dizabilitatea ei restricţionează sever ceea ce este capabilă să facă”. Judecătorul a spus că a analizat toate mărturiile, şi a ajuns la concluzia că „ea are anumite experienţe pozitive şi important este faptul că există o perspectivă rezonabilă ca aceste experienţe să poată fi extinse printr-un program de stimulare crescândă”.

„După ce am cântărit toate faptele relevante, am ajuns la concluzia că nu este în interesul superior al M ca nutriţia şi hidratarea artificiale să îi fie retrase”, a afirmat judecătorul. E. Christian Brugger, şeful catedrei de teologie morală de la Seminarul Teologic Sf. Ioan Vianney, a evaluat astfel cazul: „Dintre cele două direcţii în care ar fi putut să meargă judecătorul, în mod clar a ales-o pe cea bună”. „Dar analiza sa include premiza greşită că moartea este uneori ‘în interesul superior’ al pacientului, că viaţa poate să nu mai prezinte ‘nici un interes’ pentru cineva. Ştim că acest lucru este incorect”, a declarat Brugger.

Teologul a arătat că tribunale din Statele Unite şi Marea Britanie „au stabilit concluzia legală că persoanele pot fi pe drept lipsite de hrană şi apă atunci când au suferit o pierdere ireversibilă a conştienţei, ceea ce nu s-a întâmplat şi în cazul M”. Brugger a atras atenţia că „dacă – şi acesta este elementul crucial – viaţa cuiva ar putea într-adevăr atinge punctul în care ‘nu ar mai merita să fie trăită’, atunci linia arbitrară trasată până acum la conştienţă ar putea mutată la ‘conştienţa minimală'”. El a concluzionat: „Nu este un lucru alarmist să ne temem că nu peste mult timp, vieţi întocmai ca în cazul M vor fi considerate de o atât de slabă ‘calitate’ încât tribunalele vor impune în numele lor suprimarea completă a hidratării şi nutriţiei”.