Duminica Floriilor – Ziua Tineretului (comunicat al Diecezei de Iaşi)
29.03.2012, Iaşi (Catholica) - Duminica Floriilor în Biserica Catolică se celebrează duminică, 1 aprilie 2012. Se aminteşte intrarea Domnului în Ierusalim şi se marchează începutul Săptămânii Mari. În această duminică este şi Ziua Tineretului. Această zi dedicată tinerilor s-a născut din dorinţa fericitului Papă Ioan Paul al II-lea. În Duminica Floriilor din anul 1984, în care s-a celebrat şi jubileul tinerilor, Papa a accentuat faptul că Biserica îi are în atenţie într-un mod special pe tineri. În anul următor s-au adunat la Roma peste 300.000 de tineri… A fost începutul Zilei Mondiale a Tineretului, prima ediţie. De atunci şi până astăzi, în fiecare Duminică a Floriilor s-a celebrat Ziua Tineretului, iar la un interval de doi-trei ani s-au organizat întâlniri mondiale.
În Duminica Floriilor, în fiecare parohie vor fi întâlniri şi rugăciuni speciale cu tinerii. Aceştia se vor întâlni sub semnul mesajului Papei Benedict al XVI-lea, a cărui temă este: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul!” (Fil 4,4). Ca pregătire au fost ţinute cateheze, întâlniri şi rugăciuni speciale. PS Petru Gherghel a transmis un apel către tinerii Diecezei de Iaşi prin care îi încurajează la o pregătire cât mai rodnică şi la urmarea fidelă a lui Cristos, care ne arată calea spre viaţa veşnică. La Iaşi, tinerii, cu ramuri în mâini, vor porni duminică, 1 aprilie, la ora 15.30-16.00 în procesiune de la biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” (cartierul Nicolina), biserica „Sfântul Anton” (cartierul Dacia), Parohia Dancu şi Parohia Tomeşti către catedrala „Adormirea Maicii Domnului”. Vor merge pe jos între 3 şi 4 km. Împreună cu ei vor merge preoţii din comunităţile respective. Ecoul entuziasmului cu care evreii l-au întâmpinat pe Cristos în Duminica Floriilor va răsuna în Iaşi, precum şi în celelalte parohii prin cântările tinerilor. În curtea catedralei, tinerii vor fi întâmpinaţi de PS Petru Gherghel. Aici se vor sfinţi ramurile şi se va intra în catedrală.
Intrarea Domnului în Ierusalim este cinstită prin procesiunea solemnă cu ramuri. Credincioşii participă la procesiune cântând şi purtând ramuri în mâini. Ramurile binecuvântate vor fi apoi păstrate acasă cu pietate, amintind de victoria lui Cristos care a fost celebrată prin procesiunea acestei zile. Sfânta Liturghie, care va începe la ora 17.00 în Catedrala romano-catolică din Iaşi, va fi prezidată de PS Petru Gherghel. Lecturile din Sfânta Scriptură vor fi proclamate de tineri, iar patima după Sfântul Marcu va fi citită pe roluri. Astfel se marchează începutul Săptămânii Sfinte, când se celebrează misterele mântuirii împlinite de Cristos în ultimele zile ale vieţii sale, începând de la intrarea în Ierusalim şi până la fericita pătimire şi glorioasa sa Înviere. Într-un mod deosebit, creştinii sunt invitaţi să se spovedească şi să se pregătească pentru Învierea Domnului.
Duminica Floriilor va fi şi o pregătire pentru Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, care se va desfăşura anul acesta la Iaşi în perioada 25-29 iulie, la care sunt aşteptaţi mii de tineri din întreaga ţară. (Biroul de presă al Diecezei de Iaşi, pr. Cornel Cadar)