Scrisoarea Cardinalului Mauro Piacenza către preoţii duhovnici
18.12.2014, Vatican (Catholica) - Cu ocazia apropiatei sărbători a Naşterii Domnului, Cardinalul Mauro Piacenza, Penitenţiarului Major, a adresat o scrisoare tuturor duhovnicilor, publicată în traducere pe Ercis.ro. „Luminaţi de lumina Neprihănitei Fecioare Maria, aurora mistică a răscumpărării, aşteptăm cu nerăbdare să retrăim naşterea Fiului lui Dumnezeu, deja plini de recunoştinţă pentru multele daruri cu care Domnul va voi să împodobească sufletul preoţilor şi pentru harurile de convertire şi de iertare pe care ni le va da să le contemplăm prin preapreţioasa slujire a Spovezilor.”
„Timpul Adventului şi îndeosebi zilele din preadulcea novenă de Crăciun sunt caracterizate de o aşteptare deosebit de vie, nu numai din partea oamenilor faţă de Dumnezeu”, ci „şi de o ‘aşteptare’ deosebită din partea lui Dumnezeu faţă de oamenii pe care El îi iubeşte. Domnul porneşte în căutarea omului şi se ‘înjoseşte’, ajungând să-i cerşească primirea. Cel care mai mult decât oricine aşteaptă această întâlnire de har este chiar El, Fiul veşnic al lui Dumnezeu făcut om în sânul feciorelnic al Mariei, care neîncetat îi cheamă pe oameni la convertire şi care, în aceste zile ‘de ajun’ atrage inimile cu o duioşie cu totul deosebită din sfânta iesle.”
„De aceea, nouă, care am primit darul inefabil al hirotonirii sacerdotale şi de a participa atât de intim la lucrarea de mântuire”, a continuat Cardinalul, „ne este dat să împărtăşim îndeaproape şi această aşteptare a Răscumpărătorului şi bucuria imensă a întâlnirii cu El. Aşa cum Maria Preasfântă i-a dat naştere în peştera din Betleem, noi îi dăm naştere în inimile penitenţilor reconciliaţi, şi pe altar, pentru hrana lor şi însoţirea lor. Harul acestei priviri supranaturale care cuprinde întreaga existenţă va fi mereu însoţită şi de ‘uimire’ datorită apropierii fiecărei libertăţi de confesional. De fapt, atunci când libertatea unei persoane se ‘mişcă’, suntem mereu în faţa unei minuni la care însuşi Dumnezeu asistă.”
„Libertatea care se mişcă este mereu un mister precedat, însoţit şi susţinut de harul lui Dumnezeu şi în acelaşi timp este un dar pentru însuşi preotul duhovnic, care din contemplarea acestui mister primeşte mereu o lumină şi o specială confirmare în apostolat. Această privire supranaturală care permite să se perceapă protagoniştii reali ai vieţii umane – Dumnezeu care merge în căutarea omului şi omul care se lasă găsit de Creatorul şi Răscumpărătorul său – constituie şi un izvor al oricărei carităţi pastorale autentice, atât de aşteptate de credincioşi, recomandate din totdeauna de Biserică, recomandată cu ardoare de Sfântul Părinte, care prisoseşte din rana Inimii lui Isus.”
„Această Inimă străluceşte veşnic rănită, în faţa fiecărui preot, şi arde de dorinţa de a comunica fiecărui păstor harul unei priviri reînnoite şi ardoarea acelei carităţi care este revărsată în sărmanele noastre inimi prin rugăciune, care ne reînnoieşte în milostivire şi, în sfârşit, ne ‘scufundă’ în Euharistie. Dragi confraţi, cu adevărat preţioşi, să ne rugăm reciproc, mai ales în aceste zile de pregătire pentru Sfânta Naştere a Domnului, pentru ca, atât pentru penitenţi cât şi pentru duhovnici, la fiecare celebrare a Sacramentului Reconcilierii, zâmbetul Pruncului Isus să se iradieze transformator în sufletele lor.”
