Papa Francisc: Să fim mediatori de milostivire
27.01.2016, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a înnoit miercuri apelul său către credincioși de a practica faptele de milostivire pe perioada Jubileului, îndemnându-i să își deschidă inimile către ceilalți, să arate tandrețea lui Dumnezeu celor care suferă. La audiența generală din 27 ianuarie, Pontiful a amintit cum „milostivirea divină a salvat” figuri biblice precum Moise de la moartea în apele Nilului, pe când era nou născut. Mai apoi Moise însuși devine „mediator al aceleiași milostiviri, permițând poporului să se nască la libertate salvat din apele Mării Roșii”.
„Și noi în acest An al Milostivirii putem face această muncă de a fi mediatori de milostivire cu faptele de milostenie, pentru a ne apropia, pentru a da alinare, pentru a face unitate. Atâtea lucruri bune se pot face”, a explicat Sfântul Părinte pelerinilor veniți în Piața San Pietro pentru audiența generală. Reflecția se include în seria ocazionată de Jubileul Milostivirii și a pornit de la prezența milostivirii divine în istoria poporului lui Israel. „Cu milostivirea Sa, Domnul însoțește drumul patriarhilor, le dăruiește copii în pofida condiției de sterilitate, îi conduce pe cărări de har și de reconciliere, așa cum demonstrează istoria lui Iosif și a fraților săi. Și mă gândesc la atâția frați care s-au îndepărtat într-o familie și nu își vorbesc. Însă acest An al Milostivirii este o ocazie bună pentru a se reîntâlni, a se îmbrățișa și a se ierta și a uita lucrurile urâte.”
Pe de altă parte, Pontiful a subliniat că deși Dumnezeu fusese generos cu poporul lui Israel, viața în Egipt era dificilă. Și tocmai când israeliții erau pe punctul să cedeze „Domnul a intervenit și a adus mântuirea”. „Milostivirea nu poate rămâne indiferentă în fața suferinței celor asupriți, a strigătului celui care este supus la violență, redus în sclavie, condamnat la moarte. Este o realitate dureroasă care chinuiește orice epocă, inclusiv a noastră, și care îi face pe oameni să se simtă adesea neputincioși, tentați să împietrească inima și să se gândească la celălalt. În schimb Dumnezeu nu este indiferent, nu își întoarce niciodată privirea de la durerea umană. Dumnezeul milostivirii răspunde și se îngrijește de cei săraci, de cei care strigă disperarea lor. Dumnezeu ascultă și intervine pentru a salva, ridicând oameni capabili să audă geamătul suferinței și să acționeze în favoarea celor asupriți.”
„Dumnezeu ascultă și intervine pentru a salva, ridicând oameni capabili să audă geamătul suferinței și să acționeze în favoarea celor asupriți”, a explicat Sfântul Părinte amintind figura lui Moise. Precum cu Moise, care a fost instrumentul lui Dumnezeu pentru eliberarea poporului lui Israel, „milostivirea lui Dumnezeu acționează mereu pentru a mântui”, a spus Pontiful, adăugând că milostivirea divină este pentru toți. „Milostivirea Domnului îl face pe om prețios, ca o bogăție personală care îi aparține Lui, pe care El o păzește și în care își găsește desfătarea.” Discursul s-a încheiat cu invitația „să cerem Domnului ca în acest An al Milostivirii să facem și noi lucruri de milostivire; să deschidem inima noastră pentru a ajunge la toți cu faptele de milostenie, moștenirea milostivă pe care Dumnezeu a avut-o cu noi.”