Sfântul și Marele Conciliu al Bisericii Ortodoxe: general, dar nu ecumenic
07.06.2016, Roma (Catholica) - De la 19 la 26 iunie 2016 se va reuni Sfântul și Marele Conciliu al Bisericii Ortodoxe, numit și Conciliu Panortodox. Deschiderea oficială va fi marcată de o concelebrare panortodoxă a dumnezeieștii Liturghii, în Catedrala „Sfântul Minas” la Heraklion, în ziua de Rusalii, celebrate la 19 iunie după calendarul ortodox. Prevăzut de peste un secol, pregătit de peste cincizeci de ani, este vorba despre un eveniment istoric nu numai pentru Biserica Ortodoxă, ci și pentru întreaga lume creștină.
Este evident că trebuie să ne oprim înainte de toate asupra titlului acestei adunări. Biserica Ortodoxă a definit acest eveniment, în limbile diferite de greacă, drept un Conciliu și nu ca un Sinod. De fapt, deși termenii Sinod și Conciliu sunt sinonime, în ortodoxie s-a impus obiceiul de a rezerva cuvântul „Sinod” unui consiliu episcopal permanent, Sfântul Sinod, în timp ce termenul „Conciliu” desemnează în general adunarea tuturor Episcopilor, la nivel fie regional, fie universal. În acest caz este vorba tocmai de al doilea tip de adunare, dată fiind importanța sa, pentru că va fi un Conciliu al Bisericii Ortodoxe în ansamblul său. Regulamentul său va fi particular: deciziile nu vor proveni din votul fiecărui Episcop, ci din consensul Bisericilor reprezentate.
Totuși Biserica Ortodoxă a avut grijă să desemneze acest Conciliu ca „sfânt și mare”, și nu ca „ecumenic”. Această alegere, după cât se pare, are în spate diferite motivații. Înainte de toate, pentru ortodoxie, ecumenicitatea unui Conciliu nu derivă în primul rând din conformitatea sa cu criterii canonice, legate de convocarea sau de compoziția sa, ci de receptarea sa din partea întregii Biserici: așadar numai a posteriori un Conciliu poate să fie recunoscut ca ecumenic. În plus, apropiatul Conciliu, contrar celor din primul mileniu, nu va trata chestiuni dogmatice. Și în sfârșit, și mai ales, ortodoxia consideră că schisma din 1054 dintre Biserica Romei și cea a Constantinopolului împiedică un Conciliu să fie cu adevărat ecumenic, pentru că lipsește Biserica din Occident. Pentru aceasta Biserica Ortodoxă a putut să îi reproșeze Bisericii Catolice că numește ecumenice conciliile sale generale din cel de-al doilea mileniu. În acest sens, titlul de Sfânt și Mare Conciliu este… ecumenic, tocmai pentru că Biserica Ortodoxă nu a dorit, în lipsa Bisericii din Occident, să îi atribuie acest titlu.
În sfârșit să ne oprim asupra celui de-al treilea element: un Conciliu „al Bisericii Ortodoxe” și nu „al Bisericilor ortodoxe”. Există actualmente paisprezece Biserici Ortodoxe de tradiție bizantină, caracterizate de faptul că recunosc cele șapte concilii ecumenice din primul mileniu (asemenea Bisericii Catolice, dar contrar Bisericilor numite „Ortodoxe Orientale” de tradiție siriacă, coptă sau armeană, ce recunosc numai primele trei Concilii ecumenice și de aceea sunt numite „precalcedoniene”). Aceste Biserici Ortodoxe se definesc „autocefale” pentru că fiecare este prezidată de propriul primat, care are titlul de Patriarh, Mitropolit sau Arhiepiscop. Se definesc și „locale”, pentru că au jurisdicție asupra unui teritoriu determinat. Aceste Biserici au toate un loc precis în ordinea (taxis) Bisericilor, fixată în diptice (rugăciunea pentru Biserici în Liturghie).
Deși sunt autocefale, aceste Biserici Ortodoxe împărtășesc între ele comuniunea deplină în Sacramente, unitatea în aceeași credință, respectarea acelorași reguli canonice fundamentale: așadar formează o singură Biserică Ortodoxă. Apropiatul Conciliu Panortodox va avea ca obiectiv propriu acela de a manifesta unitatea acestor Biserici în conciliaritatea lor. De la separarea cu Roma, Patriarhia de Constantinopol ocupă primul loc ca primus inter pares în ordinea acestor Biserici, ceea ce îi conferă o anumită precedență în inițiativele care se refereau la ansamblul Bisericilor surori, îndeosebi în ceea ce privește convocarea și președinția Conciliilor.
În sfârșit trebuie spuse câteva cuvinte despre termenul „panortodox”, folosit și pentru a desemna Conciliul, care reia adjectivul folosit pentru a califica acele conferințe inaugurate la începutul anilor ’60. Acest termen permite să se înțeleagă mai bine particularitatea și caracterul istoric al apropiatului eveniment. De fapt, contrar cu ceea ce uneori se spune, în al doilea mileniu Bisericile Ortodoxe au ținut multe Concilii inter-ortodoxe, pentru a trata chestiuni care aveau nevoie de un răspuns comun. Se pot cita îndeosebi Conciliile isihaste din secolul al XVI-lea despre învățătura lui Grigore Palamas, Conciliul de la Iași din 1642 care a aprobat mărturisirea de credință a Mitropolitului Petru Movilă, sau mai recent, Conciliul din Constantinopol, în 1872 (și el numit „Sfânt și Mare”) care a condamnat etnofiletismul. Însă acele Concilii nu privesc ansamblul Bisericilor Ortodoxe: erau desigur inter-ortodoxe, dar nu panortodoxe. Următorul Sfânt și Mare Conciliu, cu voia lui Dumnezeu, va reuni în schimb ansamblul Bisericilor Ortodoxe.
Unitatea ortodoxă interesează desigur mulți catolici, pentru că dificultățile în raporturile dintre Biserici Ortodoxe constituie o piedică serioasă în calea dialogului teologic și chiar a mărturiei comune a catolicilor și a ortodocșilor în lume. Patriarhul ecumenic Bartolomeu, în enciclica sa din 20 martie, cu privire la convocarea Conciliului, a confirmat asta în mod elocvent: „Timpurile sunt critice și unitatea Bisericii trebuie să constituie un exemplu de unitate pentru omenirea sfâșiată de diviziuni și conflicte. Așadar, fie ca acest Conciliu Panortodox să poată fi cu adevărat sfânt și mare”. (articol de Hyacithe Destivelle, pentru L’Osservatore Romano, 8 iunie 2016; tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
Imagini
