Anunțuri din Dieceza de Timișoara

20.09.2017, Timișoara (Catholica) - 1. Joi, 21 septembrie 2017 Înalt Preasfinția Sa Mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, va efectua o vizită în Dieceza de Timișoara. Reprezentantul Sfântului Scaun va fi oaspetele parohiei romano-catolice din Lupac și a comunității croate din localitate, și începând cu orele 12.00 va celebra o Sfântă Liturghie în biserica parohială din Lupac. În timpul vizitei înaltul oaspete va fi însoțit de către pr. Nikola Laus cancelar episcopal.
2. Străvechea Dieceză romano-catolică de Cenad a fost întemeiată în anul 1030 prin Sfântul Ștefan rege al Ungariei, avându-l ca prim Episcop pe Sfântul Gerard, călugăr benedictin din Murano. După primul război mondial, în anul 1930 a fost înființată Dieceza de Timișoara, ca succesoare pe teritoriul românesc a străvechii Episcopii de Cenad. Sâmbătă, 23 septembrie 2017 la orele 17.30 în Catedrala episcopală romano-catolică din Timișoara va avea loc o Vespera Solemnă a Sfântului Gerard, celebrare care va reuni Capitlul Catedral cu ocazia Solemnității Sfântului patron și prim Episcop al Diecezei.
Duminică, 24 septembrie 2017, începând cu orele 17.00 cu ocazia Solemnității Sfântului Gerard martir, primul Episcop de Cenad și patron al Episcopiei de Timișoara, în biserica parohială romano-catolică din Cenad Excelența Sa Martin Roos Episcop diecezan va celebra o Sf. Liturghie pontificală, la care sunt așteptați pelerini din comunitățile romano-catolice ale Diecezei de Timișoara, dar și credincioși din Dieceza de Szeged-Csanád. Liturghia se celebrează pe altarul bisericii din Cenad, care este de fapt sarcofagul de piatră în care o vreme au odihnit rămășițele pământești ale primului Episcop de Cenad.
3. În organizarea Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, în perioada 25-28 septembrie 2017 va avea loc Campionatul Interdiecezan de Fotbal la care vor participa preoți romano-catolici și greco-catolici din toată țara. Meciurile de fotbal se vor juca pe terenul de sport din Giroc.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timișoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com