Papa Francisc: Creația și rugăciunea
21.05.2020, Vatican (Catholica) - Cei care se roagă știu că speranța este mai puternică decât descurajarea, a spus Papa Francisc miercuri, la cateheza de la audiența generală. Cei care se roagă „cred că iubirea este mai puternică decât moartea și că în mod sigur într-o zi va triumfa, chiar dacă în timpuri și moduri pe care noi nu le cunoaștem. Ei au reflectate pe față raze de lumină: pentru că, și în zilele mai întunecate, soarele nu încetează să îi lumineze. Rugăciunea te luminează: îți luminează sufletul, îți luminează inima și îți luminează fața. Și în timpurile mai întunecate, și în timpurile de durere mai mare.”
Sfântul Părinte a continuat seria de cateheze dedicate rugăciunii, cea din această săptămână fiind dedicată creației, în ton cu aniversarea enciclicei Laudato Si’. Ca text biblic Pontiful a pornit de la primul capitol al Bibliei. A amintit că în perioada redactării acestui text „poporul lui Israel nu trecea prin zile fericite”, țara fiindu-le ocupată, iar ei deportați în Mesopotamia. „Și totuși, tocmai pornind de la marea relatare a creației, cineva începe să regăsească motive de mulțumire, să îl laude pe Dumnezeu pentru existență. Rugăciunea este prima forță a speranței. […] Eu aș spune că rugăciunea deschide ușa spre speranță. Speranța există, dar cu rugăciunea mea deschid ușa.”
Subliniind frumusețea creației și micimea omului, Papa a constatat: „În tot universul, ființa umană este singura creatură conștientă de atâta revărsare de frumusețe. O mică ființă care se naște, moare, astăzi este și mâine nu este, este singura conștientă de această frumusețe. Noi suntem conștienți de această frumusețe! Rugăciunea omului este strâns legată cu sentimentul uimirii. Măreția omului este infinitezimală dacă este raportată la dimensiunile universului. […] Psalmul afirmă că suntem făcuți cu puțin mai mici decât îngerii, suntem încununați cu glorie și cu cinste (cf. Ps 8,6). Relația cu Dumnezeu este măreția omului: întronarea sa. Prin natură suntem aproape nimic, mici însă prin vocație, prin chemare suntem fiii marelui rege!”
Cateheza s-a terminat cu o invitație la reflecție asupra bucuriei: „V-ați gândit la aceasta? Că tu ești un purtător de bucurie? Sau tu preferi să aduci vești urâte, lucruri care întristează? Toți suntem capabili să ducem bucurie. Această viață este darul pe care ni l-a oferit Dumnezeu: și este prea scurtă pentru a o consuma în tristețe, în amărăciune. Să îl lăudăm pe Dumnezeu, bucuroși pur și simplu că existăm. Să privim universul, să privim frumusețile și să privim și crucile noastre și să spunem: ‘Păi, Tu exiști, Tu ne-ai făcut așa, pentru Tine”. Este necesar să simțim acea neliniște a inimii care ne face să îi mulțumim lui Dumnezeu și să îl lăudăm. Suntem fiii marelui Rege, ai Creatorului, capabili să citim semnătura sa în toată creația; acea creație pe care noi astăzi nu o păzim, dar în acea creație este semnătura lui Dumnezeu care a făcut-o din iubire. Domnul să ne facă să înțelegem tot mai profund acest lucru.”
