Papa Francisc: Să privim la văduva săracă
07.11.2021, Vatican (Catholica) - Isus ne îndeamnă să privim nu înspre ipocriți, ci înspre văduva săracă, a spus Papa Francisc la întâlnirea cu credincioșii de astăzi, 7 noiembrie 2021. „Isus laudă faptul că această văduvă aruncă în visterie tot ceea ce are. Nu îi rămâne nimic, dar găsește în Dumnezeu totul său”, a spus Sfântul Părinte. Redăm în continuare alocuțiunea papală, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Scena descrisă de Evanghelia din liturgia de astăzi se desfășoară în interiorul templului din Ierusalim. Isus privește, privește ceea ce se întâmplă în acest loc, cel mai sacru dintre toate, și vede cum cărturarilor le place să se plimbe pentru a fi observați, salutați, cinstiți și pentru a avea locuri de onoare. Și Isus adaugă că „devorează avutul văduvelor și se prefac că se roagă îndelung” (Mc 12,40). În același timp, ochii săi observă o altă scenă: o văduvă săracă, chiar una din cele exploatate de cei puternici, aruncă în visteria templului „tot ce mai avea la viața ei” (v. 44). Așa spune Evanghelia, aruncă în vistierie tot ceea ce mai avea la viața ei. Evanghelia ne pune în față acest contrast strident: bogații, care dau surplusul pentru a fi văzuți, și o săracă femeie care, fără a apărea, oferă tot puținul pe care-l are. Două simboluri de atitudini umane. Isus privește cele două scene. Și este tocmai acest verb – „a privi” – care rezumă învățătura sa: de cel care trăiește credința cu duplicitate, ca acei cărturari, „trebuie să ne ferim” pentru a nu deveni ca ei; în timp ce pe văduvă trebuie „să o privim” pentru a o lua ca model. Să ne oprim asupra acestui lucru: a ne feri de ipocriți și a privi la văduva săracă.
Înainte de toate, a ne feri de ipocriți, adică a fi atenți să nu ne bazăm viața pe cultul aparenței, al exteriorității, pe îngrijirea exagerată a propriei imagini. Și, mai ales, a fi atenți să nu supunem credința intereselor noastre. Acei cărturari acopereau, cu numele lui Dumnezeu, propria glorie deșartă și, mai rău, foloseau religia pentru a se îngriji de afacerile lor, abuzând de autoritatea lor și exploatându-i pe cei săraci. Aici vedem acea atitudine așa de urâtă pe care o vedem și astăzi în atâtea locuri, în atâtea spații, clericalismul, acest a fi deasupra celor umili, a-i exploata, „a-i bate”, a se simți perfecți. Acesta este răul clericalismului. Este un avertisment pentru fiecare timp și pentru toți, Biserică și societate: a nu profita niciodată de propriul rol pentru a-i strivi pe ceilalți, a nu câștiga niciodată pe pielea celor mai slabi! Și a veghea, pentru a nu cădea în vanitate, pentru ca să nu ni se întâmple să ne concentrăm asupra aparențelor, pierzând substanța și trăind în superficialitate. Să ne întrebăm, ne va ajuta: în ceea ce spunem și facem, dorim să fim apreciați și răsplătiți sau să aducem o slujire lui Dumnezeu și aproapelui, în special celor mai slabi? Să veghem asupra falsităților inimii, asupra ipocriziei, care este o boală periculoasă a sufletului! Este o gândire dublă, o judecare dublă, așa cum spune cuvântul însuși: „a judeca sub”, a apărea într-un mod și „hipo”, dedesubt, a avea o altă gândire. Dubli, oameni cu suflet dublu, duplicitatea sufletului.
Și pentru a ne vindeca de această boală, Isus ne invită să privim la văduva săracă. Domnul denunță exploatarea față de această femeie care, pentru a da ofranda, trebuie să se întoarcă acasă lipsită chiar de puținul pe care-l are pentru a trăi. Cât de importantă este eliberarea sacrului de legăturile cu banul! Deja Isus a spus asta, în alt loc: nu se poate sluji la doi stăpâni. Ori tu îl slujește pe Dumnezeu – și noi credem că spune „ori pe diavol”, nu – pe Dumnezeu ori banul. Este un stăpân, iar Isus spune că nu trebuie să slujim banului. Însă, în același timp, Isus laudă faptul că această văduvă aruncă în visterie tot ceea ce are. Nu îi rămâne nimic, dar găsește în Dumnezeu totul său. Nu se teme să piardă puținul pe care îl are, pentru că are încredere în acel mult al lui Dumnezeu, și acest mult al lui Dumnezeu înmulțește bucuria celui care dăruiește.
Aceasta ne face să ne gândim și la cealaltă văduvă, cea a profetului Ilie, care urma să facă o turtă cu ultima făină pe care o avea și ultimul ulei; Ilie îi spune: „Dă-mi să mănânc” și ea îi dă; și făina nu se va termina niciodată, o minune (cf. 1Rg 17,9-16). În fața generozității oamenilor, Domnul merge întotdeauna mai departe, este mai generos. Dar este el, nu avariția noastră. Iată deci că Isus o propune ca maestră de credință pe această femeie: ea nu frecventează templul pentru a-și pune conștiința în ordine, nu se roagă pentru a fi văzută, nu arată ostentativ credința, ci dăruiește cu inima, cu generozitate și gratuitate. Monedele sale au un sunet mai frumos decât marile oferte ale bogaților, pentru că exprimă o viață dedicată lui Dumnezeu cu sinceritate, o credință care nu trăiește din aparențe ci din încredere necondiționată. Să învățăm de la ea: o credință fără înflorituri exterioare, ci sinceră interior; o credință făcută din iubire umilă față de Dumnezeu și față de frați.
Și acum să ne adresăm Fecioarei Maria, care cu inimă umilă și transparentă a făcut din toată viața sa un dar pentru Dumnezeu și pentru poporul său.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Urmăresc cu îngrijorare știrile care vin din regiunea Cornului Africii, îndeosebi din Etiopia, zguduită de un conflict care se prelungește de peste un an și care a provocat numeroase victime și o gravă criză umanitară. Invit pe toți la rugăciune pentru acele populații așa de greu încercate și reînnoiesc apelul meu pentru ca să prevaleze înțelegerea fraternă și calea pacifică a dialogului. Și asigur rugăciunea mea și pentru victimele incendiului care a urmat după explozia de carburant, în periferia din Freetown, Sierra Leone.
Ieri la Manresa, în Spania, au fost proclamați fericiți trei martiri ai credinței, care aparțin Ordinului Fraților Minori Capucini: Benet de Santa Coloma de Gramenet, Josep Oriol de Barcelona și Domènech de Sant Pere de Riudebitlles. Au fost uciși în perioada persecuției religioase din secolul trecut din Spania, demonstrând că sunt martori blânzi și curajoși ai lui Cristos. Exemplul lor să-i ajute pe creștinii de astăzi să rămână fideli față de propria vocație, chiar și în momentele de încercare. Aplauze pentru acești noi fericiți!
Vă salut pe voi toți, dragi credincioși din Roma și pelerini din diferite țări, îndeosebi pe cei veniți din Statele Unite ale Americii și din Portugalia. Salut grupurile de credincioși din Prato și din Foligno; și pe tinerii de la mărturisirea de credință din Bresso. Urez tuturor o duminică frumoasă. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
