Papa Francisc: Avem dorințe sau trăim „parcați”?
06.01.2022, Vatican (Catholica) - În solemnitatea Epifaniei Domnului, Papa Francisc a vorbit despre importanța dorințelor în viața spirituală. A plecat de la faptul că magii au făcut călătoria lor mișcați de o dorință. „Erau înțelepți și astrologi, aveau faimă și bogăție. Ajunși la această siguranță culturală, socială și economică, se puteau mulțumi cu ceea ce știau și ceea ce aveau, să stea liniștiți. În schimb, se lasă neliniștiți de o întrebare și de un semn: ‚Unde este cel care s-a născut? Am văzut steaua lui la răsărit’. Inima lor nu se lasă adormită în bârlogul apatiei, ci este însetată de lumină; nu se târăște obosită în lene, ci este aprinsă de nostalgia de noi orizonturi.”
Această neliniște sănătoasă, a explicat Sfântul Părinte, se naște din dorință. „A dori înseamnă a ține viu focul care arde înăuntrul nostru și ne determină să căutăm dincolo de imediat, dincolo de vizibil. A dori înseamnă a primi viața ca un mister care ne depășește, ca o fisură mereu deschisă care invită să privim dincolo, pentru că viața nu este ‚în întregime aici’, este și ‚în altă parte’. Este ca o pânză albă care are nevoie de a primi culoare. Tocmai un mare pictor, Van Gogh, scria că nevoia de Dumnezeu îl determina să iasă noaptea pentru a picta stelele. Da, pentru că Dumnezeu ne-a făcut așa: plămădiți din dorință; orientați, ca și magii, spre stele. Putem spune, fără a exagera, că noi suntem ceea ce dorim. Pentru că dorințele noastre sunt cele care ne lărgesc privirea și ne împing viața înainte, dincolo de barierele obișnuinței.”
Pontiful a subliniat că din păcate adesea „trăim parcați, fără acest elan al dorinței care ne duce mai înainte”. De aceea a sugerat să ne punem următoarele întrebări: „Nu suntem de prea mult timp blocați, parcați într-o religie convențională, exterioară, formală, care nu mai încălzește inima și nu schimbă viața? Cuvintele noastre și riturile noastre activează în inima oamenilor dorința de a se mișca spre Dumnezeu sau sunt ‚limbă moartă’, care vorbește numai despre ea însăși și sieși?” A vorbit apoi despre dispariția dorinței de Dumnezeu. „Ne-am concentrat prea mult pe hărțile pământului și am uitat să ridicăm privirea spre cer; suntem sătui de atâtea lucruri, dar privați de nostalgia de ceea ce ne lipsește. Nostalgie de Dumnezeu.”
La modul concret, Papa a invitat la urmarea „școlii dorinței” oferită de magi. Aceștia „ne învață că trebuie să repornim mereu. în fiecare zi, în viață ca și în credință, deoarece credința nu este o armură care pune în ghips, ci o călătorie fascinantă, o mișcare continuă și neliniștită, mereu în căutarea lui Dumnezeu, mereu cu discernământ, pe acel drum.” Totodată ei „ne învață că avem nevoie de întrebări, să ascultăm cu atenție întrebările inimii, ale conștiinței; pentru că adesea așa vorbește Dumnezeu, care ni se adresează mai mult cu întrebări decât cu răspunsuri”. În fine, a vorbit despre curajul credinței și al asumării noului.
Momentul crucial, a spus Sfântul Părinte spre final, este însă întâlnirea cu Pruncul și adorarea lor, de unde concluzia pentru noi: „călătoria credinței găsește elan și împlinire numai în prezența lui Dumnezeu. Numai dacă recuperăm gustul adorației, se reînnoiește dorința. Dorința te duce la adorație și adorația te face să reînnoiești dorința. Pentru că dorința de Dumnezeu crește numai stând în fața lui Dumnezeu. Pentru că numai Dumnezeu vindecă dorințele.” Și a încheiat cu aceste îndemnuri: „Să nu dăm apatiei și resemnării puterea de a ne pironi în tristețea unei vieți plate. Să luăm neliniștea Duhului, inimi neliniștite. Lumea așteaptă de la cei care cred un elan reînnoit spre cer. Ca și magii, să ridicăm capul, să ascultăm dorința inimii, să urmăm steaua pe care Dumnezeu o luminează peste noi. Și ca niște căutători neliniștiți, să rămânem deschiși la surprizele lui Dumnezeu. Frați și surori, să visăm, să căutăm, să adorăm.”
