Papa Francisc: Credința adevărată este un foc
14.08.2022, Vatican (Catholica) - La întâlnirea de astăzi cu credincioșii pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, Papa Francisc a căutat să răspundă unei întrebări interesante: ce vrea să spună Isus când afirmă că vrea să arunce foc pe pământ? Pornind de la Evanghelie a ajuns la credință, care „nu este un «nani-nani» care ne leagănă pentru a ne adormi. Credința adevărată este un foc, un foc aprins pentru a ne face să stăm treji și activi chiar și noaptea!” Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
În Evanghelia liturgiei de astăzi este o expresie a lui Isus care ne impresionează mereu și ne interoghează. În timp ce este pe drum cu discipolii Săi, El spune: „Foc am venit să arunc pe pământ și ce altceva vreau decât să se aprindă!” (Lc 12,49). Despre ce foc vorbește? Și ce semnificație au aceste cuvinte pentru noi astăzi, acest foc pe care îl aduce Isus?
Așa cum știm, Isus a venit să aducă în lume Evanghelia, adică vestea bună a iubirii lui Dumnezeu față de fiecare dintre noi. De aceea ne spune că Evanghelia este ca un foc, pentru că este vorba de un mesaj care, atunci când intră năvalnic în istorie, arde echilibrele vechi ale vieții, provoacă la ieșirea din individualism, provoacă la învingerea egoismului, provoacă la trecerea de la sclavia păcatului și a morții la viața nouă a Celui Înviat, a lui Isus înviat. Adică Evanghelia nu lasă lucruri așa cum sunt; când trece Evanghelia și este ascultată și primită, lucrurile nu rămân așa cum sunt. Evanghelia provoacă la schimbare și invită la convertire. Nu împarte o falsă pace intimistă, ci aprinde o neliniște care ne pune în mișcare, ne determină să ne deschidem la Dumnezeu și la frați. Este exact ca focul: în timp ce ne încălzește cu iubirea lui Dumnezeu, vrea să ardă egoismele noastre, să lumineze părțile întunecate ale vieții – toți avem! -, să consume idolii falși care ne fac sclavi.
Pe urma profeților biblici – să ne gândim de exemplu la Ilie și la Ieremia – Isus este aprins de focul iubirii lui Dumnezeu și, pentru a-l face să ardă în lume, se dedică personal, iubind până la sfârșit, adică până la moarte și la moartea pe cruce (cf. Fil 2,8). El este plin de Duh Sfânt, care este comparat cu focul, și cu lumina Sa și forța Sa dezvăluie fața milostivă a lui Dumnezeu și dă plinătate celor care sunt considerați pierduți, dă la o parte barierele marginalizărilor, vindecă rănile trupului și ale sufletului, reînnoiește o religiozitate redusă la practici exterioare. Pentru aceasta este foc: schimbă, purifică.
Așadar, ce înseamnă pentru noi, pentru fiecare dintre noi – pentru mine, pentru voi, pentru tine -, ce înseamnă pentru noi acest cuvânt al lui Isus, despre foc? Ne invită să reaprindem flacăra credinței, pentru ca ea să nu devină o realitate secundară, sau un mijloc de bunăstare individuală, care ne face să evadăm din provocările vieții și din angajarea în Biserică și în societate. De fapt – spunea un teolog -, credința în Dumnezeu „ne asigură, dar nu cum am vrea noi: adică nu pentru a ne procura o iluzie paralizantă sau o satisfacție fericită, ci pentru a ne permite să acționăm” (De Lubac, Sulle vie di Dio, Milano 2008, 184). Așadar, credința nu este un „nani-nani” care ne leagănă pentru a ne adormi. Credința adevărată este un foc, un foc aprins pentru a ne face să stăm treji și activi chiar și noaptea!
Și atunci putem să ne întrebăm: eu sunt pasionat de Evanghelie? Eu citesc adesea Evanghelia? O port cu mine? Credința pe care o mărturisesc și pe care o celebrez mă pune într-o liniște fericită sau aprinde în mine focul mărturiei? Putem să ne întrebăm aceasta și ca Biserică: în comunitățile noastre, ard focul Duhului, pasiunea pentru rugăciune și pentru caritate, bucuria credinței, sau ne târâm în oboseală și în obișnuință, cu fața posomorâtă și plânsul pe buze și bârfele în fiecare zi? Fraților și surorilor, să ne verificăm cu privire la aceasta, așa încât și noi să putem spune ca Isus: suntem aprinși de focul iubirii lui Dumnezeu și vrem „să îl aruncăm” în lume, să îl ducem la toți, pentru ca fiecare să descopere duioșia Tatălui și să experimenteze bucuria lui Isus, care lărgește inima – și Isus lărgește inima! – și face viața frumoasă. Să o rugăm pentru asta pe Sfânta Fecioară: ea, care a primit focul Duhului Sfânt, să mijlocească pentru noi.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori!
Doresc să atrag atenția cu privire la criza umanitară gravă care lovește Somalia și unele zone din țările limitrofe. Populațiile din această regiune, care trăiesc deja în condiții foarte precare, se află acum în pericol de moarte din cauza secetei. Doresc ca solidaritatea internațională să poată răspunde eficient la această stare de urgență. Din păcate războiul abate atenția și resursele, dar acestea sunt obiectivele care cer angajarea maximă: lupta împotriva foamei, sănătatea, instruirea.
Adresez un salut cordial vouă, credincioși din Roma și pelerini din diferite țări. Văd steaguri poloneze, ucrainene, franceze, italiene, argentiniene! Mulți pelerini. Salut, îndeosebi, educatorii și cateheții din unitatea pastorală Codevigo (Padova), universitarii din Mișcarea Tineretului Salezian din Triveneto și tinerii din unitatea pastorală Villafranca (Verona).
Și un gând special se îndreaptă spre numeroșii pelerini care astăzi s-au adunat în Sanctuarul Milostivirii Divine la Cracovia, unde în urmă cu douăzeci de ani Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a făcut Actul de Încredințare a lumii către Milostivirea Divine. Mai mult ca oricând vedem astăzi sensul acelui gest, pe care vrem să îl reînnoim în rugăciune și în mărturia vieții. Milostivirea este calea mântuirii pentru fiecare dintre noi și pentru întreaga lume. Și să îi cerem Domnului, milostivire specială, milostivire și îndurare pentru martirizatul popor ucrainean. Urez tuturor o duminică frumoasă. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere, și tinerilor Neprihănitei.
