Vizita ÎPS Jean-Paul James la comunitatea română din Libourne

19.06.2023, Libourne (Catholica) - Duminică, 18 iunie 2023, în cadrul Liturghiei de la ora 16.00, din biserica „Sfântul Ferdinand” din Libourne, Franța, comunitatea românilor catolici s-a bucurat să îl aibă ca oaspete pe ÎPS Jean-Paul James, Arhiepiscop de Bordeaux. În urma discuției pe care ÎPS Jean-Paul a avut-o cu PS Petru Sescu, Episcop auxiliar de Iași, a reieșit necesitatea de a avea în permanență un preot român pentru comunitatea românilor catolici din Libourne (zona Bordeaux). Prin urmare, Episcopul Jean-Paul a voit să se convingă personal de această necesitate, drept pentru care a decis să ne viziteze, să ne întâlnească, să ne asculte și să se roage împreună cu noi.
Pentru că suntem români și pentru că ne iubim Ierarhii, am dorit să îi facem PS Jean-Paul o primire pe măsura demnității Excelenței Sale, ca și cum ar fi fost unul din Episcopii noștri din țară, primit într-una din comunitățile Diecezei noastre de Iași. Nu a lipsit tradiționala pâine și sare, nu au lipsit nici costumele noastre tradiționale moldovenești, după cum nu a lipsit nici bine cunoscutul cântec: „Bine-ați venit în mijlocul nostru…” După întâmpinarea în fața bisericii „Sfântul Ferdinand” de către pr. Valerian Enăscuț, parohul comunității române, și de către credincioșii prezenți, Arhiepiscopul Jean-Paul a celebrat Sfânta Liturghie, invitându-ne, nu o dată, să cântăm și să ne rugăm și în limba noastră maternă, ceea ce am și făcut.
În cadrul predicii din duminica a XI-a, folosindu-se de textele sacre, Episcopul ne-a încurajat să stăm alături de păstor, în primul rând de păstorul Isus. A înțeles oaspetele nostru că prezența noastră acolo nu este neapărat pentru a „ne sfinți”, ci mai degrabă pentru un trai mai bun, dar ne-a îndemnat să combinăm cele două motive și să îi facem loc printre prioritățile noastre și lui Dumnezeu, Păstorul prin excelență. „Franța are nevoie de misionari, așa cum și Biserica de la început a avut nevoie de primii apostoli”, spunea Ierarhul. Compasiune, speranță, rugăciune, acestea au fost cele trei realități-cuvinte care au fost dezvoltate, făcându-ne să înțelegem cât de important este rolul nostru în toate. „Nu vă văd osteniți”, spunea Înaltpreasfințitul. „Din contra sunteți o comunitate vie, tânără și frumoasă. Dar nu permiteți nici unei ispite să vă obosească! Stați alături de păstorul vostru, pr. Valerian, și susțineți-l cu prezența și entuziasmul vostru!”
La finalul Liturghiei, după ce pr. Valerian i-a mulțumit din partea comunității pentru prezență, a urmat un moment de împărtășire în cadrul unei agape frățești, pregătită special pentru oaspetele nostru special. Înainte de a se întoarce la Bordeaux, ÎPS Jean-Paul James ne-a felicitat pentru spiritul profund creștin pe care l-a surprins în comunitatea noastră, pentru statornicia în credință și în obiceiurile tradiționale și și-a arătat încrederea că cele discutate cu Episcopul Petru Sescu, cu privire la un nou preot român se vor materializa într-o zi. (Comunitatea catolicilor români din Libourne)