Elevi din Oradea, „pelerini ai speranței” pe urmele Cardinalului Iuliu Hossu la Cluj

29.03.2025, Cluj (Catholica) - Sâmbătă, 29 martie 2025, mun. Cluj-Napoca, fostul sediu eparhial al Fericitului Episcop Iuliu Hossu, a fost vizitat de un grup de 55 de elevi de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, însoțiți de prof. Bianca Amaranta Fernea, director al Liceului și de profesori ai lor. Ei au dorit să facă un pelerinaj pe urmele Cardinalului „Iuliu Hossu” în acest an care îi este dedicat, totodată au venit ca pelerini ai speranței, dornici să își facă prieteni noi, să se bucure și să adune amintiri frumoase din orașul de pe Someș.
În prima parte a zilei, au fost primiți la Liceul Greco-Catolic clujean (INO) – liceul întemeiat de Episcopul Iuliu Hossu -, și s-au întâlnit cu elevii și cu profesorii de aici. Despre această întâlnire a transmis detalii prof. Simona-Georgiana Gruian, director al INO: „Astăzi, Liceul Greco-Catolic «Inochentie Micu» a avut plăcerea de a primi vizita Liceului Greco-Catolic «Iuliu Maniu» din Oradea, în cadrul unui parteneriat educațional special. Dimineața a început cu un moment de comuniune în rugăciune în capela liceului nostru, un moment de reflecție și unitate.”
„După acest moment spiritual, oaspeții au avut ocazia să viziteze școala noastră și să participe împreună cu elevii noștri la «Marșul pentru viață» o activitate dedicată promovării valorilor fundamentale ale vieții. Am încheiat ziua cu un prânz comun, unde am împărtășit experiențe, idei și viziuni pentru viitor. Acest parteneriat se desfășoară sub semnul Anului Jubiliar, fiind o celebrare a educației în valorile creștine și un omagiu adus anului 2025 – anul «Cardinal Iuliu Hossu», simbol al speranței și al credinței. Mulțumim lui Dumnezeu și tuturor celor implicați pentru această zi memorabilă!”
Programul din a doua parte a zilei a cuprins și vizitarea unor biserici. Copiii au admirat biserica romano-catolică „Sfântul Mihail” și apoi au poposit la Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Față”, unde pr. Daniel Avram i-a condus pe urmele Cardinalului Iuliu Hossu care, ca Episcop de Cluj-Gherla (1930-1948), s-a rugat în această Catedrală și acum moaștele sale pot fi venerate la un altar lateral din sfântul lăcaș.