Jubileul Tineretului: Un pas spre edificarea păcii în lume

23.07.2025, Vatican (Catholica) - Jubileul Influencerilor și Jubileul Tineretului sunt următoarele evenimente din calendarul Anului Jubiliar al Speranței. Înaintea evenimentelor care vor avea loc în perioada 28 iulie – 3 august, Arhiepiscopul Rino Fisichella, pro-prefect al Dicasterului pentru Evangelizare, a subliniat caracterul multicultural și divers al evenimentelor care vor alcătui acest Jubileu. Tinerii din întreaga lume sunt așteptați să sosească în Cetatea Eternă pentru a participa la ceea ce Arhiepiscopul a descris ca fiind „probabil cel mai așteptat moment” al anului.
Aproximativ 146 de țări vor fi reprezentate pe parcursul săptămânii, 78% dintre acestea provenind din Europa. Celelalte 22% vor fi din restul lumii, inclusiv țări aflate în conflict, precum Irak, Sudanul de Sud și Liban. „În esență, acest moment de sărbătoare, acest moment de bucurie, este menit să le ofere o îmbrățișare tuturor tinerilor din întreaga lume – un gest care simbolizează un moment autentic de pace și un pas spre edificare păcii în lume”, a explicat Arhiepiscopul Fisichella. Se așteaptă ca cel puțin jumătate de milion de tineri să sosească pe 28 iulie, ceea ce „reprezintă un număr excepțional de semnificativ”, a declarat pro-prefectul Dicasterului pentru Evangelizare. Pentru miile de tineri care vor fi în oraș pentru acest Jubileu, 370 de biserici, 400 de clădiri școlare, săli de sport și numeroase familii își vor deschide porțile pentru a-i găzdui.
Organizatorii din Roma s-au pregătit pentru mulțime în toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește asigurarea hranei. Arhiepiscopul Fisichella a subliniat că vor fi 20 de puncte de distribuire a hranei răspândite în tot orașul, „pe lângă cei 3.500 de vânzători, tinerii având posibilitatea să se înregistreze și să primească prânzul și cina. Micul dejun va fi distribuit în toate locurile de cazare”. Jubileul de o săptămână va începe cu „Dialogul cu orașul”, care cuprinde 70 de evenimente desfășurate pe parcursul a trei zile – marți, miercuri și joi – în diferite piețe din Roma. Aceste evenimente sunt organizate de diferite asociații, grupuri și Conferințe Episcopale. De exemplu, trupa de teatru Duc in Altum va străbate străzile orașului punând în scenă o piesă despre viața Sfintei Tereza de Lisieux. Caritas Internationalis va avea un stand cu o hartă interactivă cu videoclipuri ale tinerilor implicați în misiunea Caritas. Mary’s Meals va fi de asemenea prezentă, discutând despre munca pe care o depune pentru a rupe ciclul sărăciei pentru milioane de copii din întreaga lume. Ziua se va încheia cu Liturghia oficială de primire în Piața San Pietro, la ora 19:00, ora locală.
Vineri, 1 august, va fi dedicată Sacramentului Spovezii, Circus Maximus fiind amenajat cu corturi și cu aproximativ 200 de preoți care vor oferi miilor de tineri prezenți posibilitatea de a profita de această zi de penitență. Sâmbătă seara, 2 august, unul dintre cele mai importante evenimente va avea loc la Tor Vergata, același loc în care s-a desfășurat Ziua Mondială a Tineretului din 2000. Acolo, Papa Leon al XIV-lea se va alătura sutelor de mii de tineri pentru veghea de rugăciune, în timpul căreia trei persoane – una din Mexic, una din Statele Unite și una din Italia – vor adresa fiecare o întrebare Papei. Jubileul Tineretului se va încheia cu Liturghia prezidată de Papa Leon al XIV-lea, duminică, 3 august.
