Preoţii trebuie să fie fascinaţi de Cristos
08.11.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea recomandă trei condiţii pentru ca un preot să crească în conformarea la Cristos, şi prima este aceea ca să fie fascinaţi de El – de cuvintele, de gesturile şi de însăşi persoana Lui. Pontiful a făcut aceste recomandări la celebrarea Vesperelor în ziua de vineri, 4 noiembrie 2011, marcând deschiderea anului academic la Universităţile pontificale. Cu gândul la împlinirea a 70 de ani de la instituirea de către Papa Pius al XII-lea a Operei Pontificale pentru Vocaţii la Preoţie, Sfântul Părinte şi-a concentrat reflecţia asupra preoţiei, deşi a clarificat că cuvintele sale sunt aplicabile şi altora, deoarece „este important pentru toţi, într-adevăr, să înveţe mereu mai mult să ‘rămână’ cu Domnul”.
„Există câteva condiţii pentru ca să existe o consonanţă crescândă cu Cristos în viaţa preotului. Doresc să subliniez trei condiţii care reies din lectura pe care am ascultat-o: aspiraţia de a colabora cu Isus la răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu, gratuitatea angajării pastorale şi atitudinea de slujire”. Episcopul Romei a subliniat mai întâi că în preoţie, „există întâlnirea cu Isus şi faptul de a fi fascinaţi, uimiţi de cuvintele Sale, de gesturile Sale, de însăşi persoana Sa. Este faptul de a deosebi, în mijlocul atâtor glasuri, glasul Lui… Este ca şi cum am fi atinşi de strălucirea Binelui şi a Iubirii care provin de la El, ca şi cum ne-am simţi învăluiţi şi părtaşi până acolo încât să dorim să rămânem cu El asemenea celor doi discipoli din Emaus”.
„Slujitorul Evangheliei este cel care se lasă prins de Cristos”, a spus Sfântul Părinte, „care ştie ‘să rămână’ cu El, care intră în sintonie, în prietenie intimă cu El, pentru ca totul să se împlinească ‘aşa cum vrea Dumnezeu'”. În continuare, Papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre chemarea preoţească la a fi „administratori ai Tainelor lui Dumnezeu ‘nu pentru un câştig necinstit, ci din iubire'”. „Chemarea Domnului la slujire nu este rod al meritelor deosebite, ci este dar care trebuie primit şi căruia trebuie să i se corespundă dedicându-se nu unui proiect propriu, ci proiectului lui Dumnezeu, în mod generos şi dezinteresat, pentru ca El să dispună de noi după voinţa Sa, chiar dacă aceasta ar putea să nu corespundă dorinţelor noastre de autorealizare… Nu trebuie să uităm niciodată – ca preoţi – că singura urcare legitimă în slujirea de Păstor nu este aceea a succesului, ci aceea a Crucii”.
În fine, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe preoţi să fie slujitori, atât în sensul de a fi exemple pentru credincioşi cât şi de a fi împărţitori ai mijloacelor de mântuire, ai Sacramentelor. „Aşadar este o viaţă marcată profund de această slujire: de îngrijirea atentă a turmei, de celebrarea fidelă a liturgiei şi de grija promptă faţă de toţi fraţii, în special faţă de cei mai săraci şi nevoiaşi. În trăirea acestei ‘carităţi pastorale’ după modelul lui Cristos şi cu Cristos, în orice loc îl cheamă Domnul, fiecare preot va putea să se realizeze pe deplin pe sine însuşi şi propria vocaţie”.