Ce a spus de fapt Papa despre homosexualitate
30.07.2013, Vatican (Catholica) - În răspuns la numeroasele reacţii din presă la conferinţa de presă a Papei Francisc la bordul avionului care l-a adus din Rio de Janeiro în Roma, blogul televiziunii catolice Salt&Light a publicat transcrierea întrebării despre Mons. Ricca şi despre promovarea homosexualităţii (lobby-ul pro-gay). Multe publicaţii, seculare în special, au rupt cuvinte din context, dialogul fiind rezumat de mulţi astfel: „Dacă cineva/un preot este homosexual, cine sunt eu să judec?” Să vedem cu adevărat întrebarea şi răspunsul Papei.
Întrebarea jurnalistului: Aş dori să îmi permiteţi să pun o întrebare delicată. O altă imagine care a făcut înconjurul lumii este aceea a Mons. Ricca, cu ştirile despre viaţa sa personală (acuzat de homosexualitate – n.r.). Aş dori să ştiu, Sanctitatea Voastră, ce se va face legat de aceasta. Cum trebuie abordată problema şi cum doreşte Sanctitatea Voastră să abordeze întreaga problematică a propagandei homosexuale?
Răspunsul Papei: Privitor la Mons. Ricca, am făcut ceea ce cere Dreptul Canonic, adică investigaţia cerută. Iar din investigaţie nu a ieşit nimic din ceea ce i se aducea ca şi acuzaţii, nu am găsit nimic în acest sens. Acesta este răspunsul. Dar aş dori să mai adaug ceva: văd că de multe ori în Biserică, dincolo de acest caz dar şi în acest caz, sunt căutate „păcatele tinereţii”, de exemplu, nu? Şi aceste lucruri ajung publicate. Nu delictele, da? Delictele sunt altceva: abuzul asupra minorilor este un delict. Nu, este vorba de păcate. Dar dacă o persoană, laic, preot sau călugăriţă, a comis un păcat şi apoi s-a convertit, Domnul iartă, şi când Domnul iartă, El uită, şi acest fapt este important pentru vieţile noastre. Când mergem la Spovadă şi spunem sincer „Am păcătuit făcând aceasta”, Domnul uită şi noi nu avem dreptul de a nu uita, deoarece riscăm ca Domnul să nu uite păcatele noastre, nu? Există acest pericol. Iată ceva important: teologia păcatului. De multe ori mă gândesc la Sf. Petru: a comis unul dintre cele mai grave păcate, s-a lepădat de Cristos, şi cu acest păcat a fost făcut totuşi Papă. Trebuie să ne gândim la aceasta. Dar revenind la întrebarea Dvs mai concretă: în acest caz (Ricca) am făcut investigaţia cerută şi nu am găsit nimic. Aceasta era prima întrebare.
Apoi aţi vorbit despre propaganda homosexuală. Ah, se scrie atât de mult despre propaganda homosexuală. Eu până acum nu am găsit în Vatican pe cineva care să aibă scris „homosexual” pe cartea de identitate. Se spune că ar exista unii. Cred că atunci când întâlnim o persoană homosexuală, trebuie să facem distincţia între faptul de a fi homosexual şi acela de a face propagandă, deoarece propagandele, toate, sunt rele. Dacă o persoană este homosexuală şi îl caută pe Domnul şi are bunăvoinţă, cine sunt eu ca să o judec? Catehismul Bisericii Catolice explică foarte frumos aceasta, spunând… aşteptaţi puţin… spune că nu trebuie marginalizate aceste persoane, din acest motiv, ci trebuie integrate în societate. Problema nu este a avea această tendinţă, nu: noi trebuie să fim fraţi… Problema este a face propagandă la această tendinţă sau propagandă pentru avariţie, propagandă politică, sau propagandă masonică, atât de multe propagande. Aceasta este problema cea mai gravă pentru mine. Şi vă mulţumesc mult pentru că aţi pus această întrebare. Vă mulţumesc mult!
* * *
Încheiem citând numerele 2357-2359 din Catehismul Bisericii Catolice, despre curăţie şi homosexualitate (a se vedea online aici).
2357. Homosexualitatea desemnează relaţiile între bărbaţi sau între femei care simt o atracţie sexuală exclusivă sau predominantă faţă de persoane de acelaşi sex. Ea îmbracă forme foarte variate de-a lungul secolelor şi în diferite culturi. Geneza ei psihică rămâne în mare măsură neexplicată. Bazându-se pe Sfânta Scriptură, care le prezintă ca depravări grave, Tradiţia a declarat întotdeauna că „actele de homosexualitate sunt în mod intrinsec dezordonate”. Ele sunt contrare legii naturale. Închid actul sexual faţă de darul vieţii. Nu izvorăsc dintr-o complementaritate sexuală şi afectivă adevărată. Nu pot fi aprobate în nici un caz.
2358. Un număr deloc neglijabil de bărbaţi şi de femei prezintă tendinţe homosexuale înnăscute. Ei nu îşi aleg condiţia homosexuală: ea constituie pentru cea mai mare parte dintre ei o încercare. Trebuie să fie priviţi cu respect, compasiune şi delicateţe. Se va evita orice semn de discriminare nedreaptă faţă de ei. Aceste persoane sunt chemate să realizeze voinţa lui Dumnezeu în viaţa lor şi, dacă sunt creştine, să unească greutăţile pe care le întâmpină datorită condiţiei lor cu jertfa Crucii Domnului.
2359. Persoanele homosexuale sunt chemate la curăţie. Prin virtuţile stăpânirii de sine, educatoare ale libertăţii interioare, uneori cu sprijinul unei prietenii dezinteresate, prin rugăciune şi harul sacramental, ele pot şi trebuie să se apropie, treptat şi cu hotărâre, de perfecţiunea creştină.
