350.000 de tineri s-au înscris deja pentru Toronto 2002
08.04.2001, Roma (ZENIT) - Deşi mai este mai bine de un an până la Ziua Mondială a Tineretului de la Toronto, până acum s-au înscris deja 350.000 de tineri din întreaga lume, a informat directorul general al evenimentului. Pentru facilitarea înscrierilor este disponibil şi un sit pe Internet, la adresa http://www.wyd2002.org.
Directorul evenimentului, Pr. canadian Thomas Rosica, de 42 de ani, din ordinul Sf. Vasile, s-a declarat încântat de reacţiile de până acum. Anul trecut, în luna august, când s-a întors la Toronto din Roma, Pr. Rosica a sosit cu o idee: să iniţieze un program pastoral pentru tineret, la nivel naţional, ceva ce nu s-a mai făcut niciodată în mediul multicultural al Canadei.
Pr. Rosica s-a temut că mulţi dintre tineri nu se vor angaja la un aşa drum lung şi costisitor, până în Canada. Câteva săptămâni mai târziu au început însă înscrierile. “Am primit deja 350.000 de cereri pentru cazare din întreaga lume, excluzând deci Canada”, a declarat Pr. Rosica. “Două treimi din cele 72 de Dieceze canadiene şi-au anunţat deja disponibilitatea şi încântarea în perspectiva primirii pelerinilor”.
Povestea a început în octombrie anul trecut, cu ocazia adunării generale ale Conferinţei Episcopale Canadiene. “Am sperat ca Ziua Mondială a Tineretului din 2002 să fie o ocazie pentru crearea unui program real de pastorală a tineretului, la nivel naţional, care să se încheie cu Ziua Mondială a Tineretului”, a spus Pr. Rosica.
“Primul forum naţional al responsabililor diecezani pentru pastorala tineretului a avut loc în luna februarie”, a explicat el. “Au participat 147 de delegaţi din întreaga ţară, vorbitori de limba engleză şi franceză. Acesta a fost doar începutul.”
”Au participat şi reprezentanţi ai Eparhiilor ucrainiene şi slovace, chiar şi maroniţi”, a spus el. “După cum am spus, ţara noastră este foarte bogată şi variată. Comunităţi evreieşti şi musulmane, chiar şi hinduse şi budiste, ne-au întrebat dacă ne pot ajuta cumva… Acum ne întrebăm cum să răspundem la atâta generozitate”.