Hot-line şi sit web cu orarul Liturghiilor din SUA
20.09.2001, Washington (ZENIT) - Conferinţa Americană a Episcopilor Catolici a realizat un parteneriat cu „1-800-Mass Times” pentru a oferi celor interesaţi o linie telefonică şi un sit web (www.masstimes.org) cu celebrările euharistice din întreaga Americă. În baza de date figurează aproape 22.500 de locuri unde se celebrează Sfânta Liturghie, informează Associated Press. Orarul Liturghiilor este accesibil după oraş sau limbă, indicând inclusiv unde Liturghia este accesibilă şi persoanelor cu dizabilităţi. Sectorul de comunicaţii al Conferinţei Episcopale va ajuta la a face publicitate acestui serviciu gratuit.