Adevarul de la Manastirea Nicula
15.12.2001, Cluj-Napoca (Monitorul de Cluj) - Pamintul lui Dumnezeu
Am pornit la drum cu inima strinsa. Intotdeauna cind ma gindesc la Nicula imi aduc aminte de prima venire a mea aici, acum mai bine de sase ani.
Trenul opreste pufaind in Gherla. E frig, si afara, linga „cocoseria” lipita de gara, ma asteapta un ARO gri, made in Romania. Calugarul ma „domneste” si ma pofteste in spate pe bancheta.
In dreapta si-n stinga totul e-nghitit de zapada, drumul urca lin serpuind printre dealurile moi.
Frigul opreste gindul si emotia undeva pe buze. Ma apropii de pamintul lui Dumnezeu, de padurea care ia parca foc in fiecare an de Adormirea Maicii Domnului, cind la lumina luminarilor se cinta in cor priceasna Fecioarei. Am in minte glasul acela compact izvorit din 300 de mii de piepturi. Cine dintre acei care a vazut atita lume nu s-a cutremurat de atita credinta?
Am cunoscut atei convinsi ce si-au pierdut discursul rationalist pe dealurile acestea, am vazut oameni mergind in genunchi 5 km pina cind rana a ajuns la os. Acesta este drumul libertatii, o libertate pe care lumea nu o mai poate intelege.
Am ajuns sus in amfiteatrul natural ce seamana cu o palma batuta de taran, am inspirat aerul tare in seara ce se scurgea spre noapte.
Staretul Dumitru m-a primit in usa staretiei. Am intrebat concentrat cit este ceasul, grabit parca de rutina fiecarei zile ce-ti cere socoteala pentru fiecare secunda. Aici, imi raspunde calugarul, timpul nu conteaza. Crezi ca ar putea sa conteze?
Pasesc apasat prin zapada alaturi de calugarul Casian care-mi arata noile constructii. In sus, deasupra staretiei se inalta o cladire de caramida rosie – aici va fi noul muzeu, noua biblioteca. In dreapta cladirile varuite alb pentru cazarea pelerinilor, mai sus in spatele vechii biserici, fundatia noului locas. Toate parca au crescut din pamint, este un fel de schimbare la fata. In ‘90 erau doua cladiri, se aducea apa cu cisterna si se incalzea cu lemne din padure aduse cu boi inhamati la jug. Parintele Casian imi vorbeste despre greutati: „E greu sa faci ceva in tara asta saraca. Tot ce vezi aici e mina oamenilor ce au lucrat cu ajutorul lui Dumnezeu. Avem multi dusmani, stim. Ne bucuram ca ii avem. Ne bucuram sa stim ca va trebui sa trecem prin greutati mari, spune staretul, obosit si intristat. Dar mai presus de astea, stim ca Dumnezeu are un plan. Erau aici 5 calugari dupa Revolutie, toti batrini; s-au risipit mai apoi. Acum sintem 30 de oameni; ne-au format credinciosii care au venit aici, ne-a format locul acesta. Nicula e un spatiu al miracolului, o simtim in fiecare zi, sintem atit de aproape de minune, incit sintem cu ea intr-o «imbratisare» fireasca”.
Istoria lacrimilor
Adevarul despre Nicula nu e la indemina istoricilor. De ce? Pentru ca istoria Niculei este o „intimplare a lui Dumnezeu”. Istoria nu va putea niciodata vorbi despre suflet. Citi dintre cei care vin si se-nchina icoanei facatoare de minuni sint la curent cu datele „prefabricate” ale istoriei? Exista timp acolo unde paseste Dumnezeu?!
Imi spunea cineva ca Dumnezeu lucreaza prin oameni si lucruri pentru ca noi sa putem intelege omeneste ce poate fi inteles. Iubirea, de fapt, aduna la un loc sute de mii de oameni in acelasi loc, nimic altceva. Popa Luca din Iclod a pictat minunatia de icoana de la Nicula tot din iubire. Nobilul Kornis, roman din Maramures, tot din iubirea izvorita din minune a dus icoana la resedinta sa.
Ochii murdari, spunea parintele Casian, nu pot vedea „lumina adevarului”, ochiul murdar nu poate intrezari decit umbre.
Procesele, luarile sub forma de imprumut a icoanei, toate au fost acte firesti, am spune intr-o lume in care sfintenia parea aproape inexistenta. Este o pecete a lacrimilor pusa pe Nicula si pe icoana sa, o pecete irevocabila.
Si parca istoria nu-si ajunge ei insesi in rautate, astazi „cazul Nicula” este, se pare, „virful de lance” al atacurilor impotriva Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Este oare nevoie de alte lacrimi pentru ca gilceava sa-nceteze?!
Adevarul de la Nicula
Intr-un razboi mediatic, este greu sau aproape imposibil sa-ti pastrezi judecata limpede. Instinctual esti tentat sa mergi la sursa, sa te lamuresti singur asupra problemei.
In lumea in care traim cuvintul are o alta greutate si poate mult mai multa putere decit inainte. Am sperat, in inocenta mea, sa aflu dezvaluiri senzationale, sa surprind cuvinte cheie, sa discern intre alb si negru, nuanta adevarata.
Am inteles, vorbind cu ieromonahul Cobzaru, intr-o incapere ingusta, tapetata cu icoane, de ce discursul nostru este deficitar, de ce gilceava asurzitoare nu are sanse sa se limpezeasca niciodata. Nu am aflat nimic in plus de ce stiam in legatura cu lupta care se duce intre Biserica Ortodoxa si cea Greco-Catolica pentru manastirea Nicula.
Site-urile si ziarele sint pline de „referenti” intr-ale istoriei, care diseca problema, de la cea mai banala tusa de culoare de pe chipul icoanei, pina la documentele, zic ei, „zdrobitoare” in demonstratia apartenentei istorice. S-a ajuns pina la negarea veridicitatii sfintei icoane, se va ajunge, probabil, si mai departe. Am vazut la Nicula speranta si tinerete. Am simtit ca oricit s-ar lovi in Biserica si oricum, chiar intr-un context real, credinta nu va disparea.
„Chiar daca toti preotii si slujitorii Bisericii ar fi nevrednici, s-ar naste un pustnic si Ortodoxia ar reincepe”, sint ultimele cuvinte ale parintelui Casian, inainte de a pleca, spuse in raceala de decembrie.
Prezentul rece
La 20 aprilie 2001, in prezenta I.P.S. Bartolomeu Anania si a numeroase oficialitati, s-a pus piatra de temelie pentru noua biserica a Manastirii Nicula.
Motivatia acestui gest este pusa pe seama starii de deteriorare ingrijoratoare a vechii biserici, construita intre anii 1875-1879. Graba cu care aceasta a fost ridicata pe un teren necorespunzator a facut ca de-a lungul timpului sa fie consolidata frecvent.
Dupa o analiza minutioasa s-a considerat ca suma necesara unei noi renovari si consolidari este prea mare, ea acoperind costurile ridicarii a doua biserici, mult mai mari.
Decizia luata de Arhiepiscopia Ortodoxa a Vadului, Feleacului si Clujului a suscitat numeroase comentarii. Episcopia greco-catolica a considerat gestul o incercare de anulare a istoriei, desi manastirea Nicula nu este trecuta pe lista revendicarilor pentru retrocedare a locaselor de cult ce au apartinut Bisericii Unite. I.P.S. Bartolomeu transeaza problema Nicula intr-o scrisoare deschisa adresata Episcopului greco-catolic Gutiu, difuzata de toata mass-media. Cazul Nicula revine in actualitate in urma unor articole in presa ce prezinta „dovezi” ale faptului ca icoana de la Nicula ar fi pictata de catre un crestin de confesiune greco-catolica. „Dezvaluirile” continua, Biserica Ortodoxa este acuzata ca a deteriorat intentionat icoana printr-o lucrare de restaurare gresita.
Cazul Nicula face obiectul unor tensiuni interne intre Bisericile Ortodoxa si Greco-Catolica, desi oficial cea din urma nu a cerut specific retrocedarea ei. Biserica Ortodoxa considera problema retrocedarii bisericilor dificil de analizat, avind in vedere ca majoritatea locaselor de cult sint in proprietatea legala a B.O.R.
Intre timp, crestinii continua sa vina la manastire si sa se inchine Icoanei Facatoare de Minuni. Autobuzele urca pline de pelerini zilnic, pentru a vedea icoana, surzi parca la „razboiul” ce se poarta. La plecarea mea de la Nicula, aproape de miezul noptii, am lasat manastirea in rugaciunile miezunopticii. Am avut certitudinea mai mult ca oricind ca timpul aici nu exista. (Silviu MANASTIRE)
P.F. Teoctist despre Nicula
„Am regasit manastirea Nicula in plina crestere si in ceea ce priveste biserica, ca si una dintre cele mai vechi asezaminte monahale din Romania, precum si sub aspect spiritual, duhovnicesc. Am gasit de asemenea multe initiative implinite si proiecte de implinit.
In ceea ce priveste obstea manastirii, am intilnit un numar de tineri calugari foarte bine pregatiti, cu mult atasament pentru manastire si cu frumoase perspective pentru viitorul Bisericii.
Munca staretului Dumitru Cobzaru se dovedeste a fi cu rod. Este de asemenea o binecuvintare a lui Dumnezeu ca in aceasta cetate, capitala Transilvaniei, Duhul Sfint a binevoit ca sa fie pastor I.P.S. Bartolomeu Anania”.
As dori, daca se poate sa imi trimiteti ceva despre manastire Nicula, niste oferte despre ecursii. Daca puteti sa imi spuneti unde se afla aceeasta manastire. Despre Icoana facatoare de minuni de acola.
Va multumesc mult din tota inima. Sper sa imi trimiteti curand.
Va pup mult de tot si inca o data va multumec din toata inima
Sf. Manastire Nicula pt mine si sotul meu este locul de unde ne luam energie, unde ne linistim, unde invatam sa ne rugam…, unde invatam despre adevar, despre hristos. Ne bucuram ca exista acest loc binecuvantat de Dumnezeu. Pt noi pacatosii este ca o `oaza` unde ne mai spala din pacate. Multumim lui Dumnezeu ca nu ne lasa si pr. Casian pt rabdarea si daruirea lui…
Doamne ajuta!
Pentru mine ortodoxia si Sfanta Manastire Nicula inseamna Acasa. Prezenta harica a Sfintei Icoane care se rasfrange si asupra parintilor calugari, este ceea ce ne odihneste sufletele, ne da nadejdea ca lupta este biruita. Controversele apartin lumii acesteia, Nicula cu tot ceea ce inseamna ea se adreseaza sufletelor ce-l cauta pe Dumnezeu, „adanc pe adanc cheama. „iar Dumnezeu se descopera sufletelor smerite iar celor mandri le sta impotriva.
Mănăstirea de la Nicula nu este, la origini, o mănăstire ortodoxă, ci una greco-catolică, „dăruită„ ortodocşilor de către comunişti şi pe care acum ar trebui să o retrocedeze.
Dumnezeu sa ne dea lumina si intelepciune si fie ca biserica si manastirea Nicula sa fie a Lui!
si spun asta din proprie experienta! Am crescut intr-o casa de copii si nu mi-a fost intotdeauna f usor dar cand simteam ca nu mai pot fugeam repede la Nicula si vb cu MAICA SFANTA. Am fost scultata mereu si acum am exact ce mi-am dorit dintotdeauna. CAMINUL MEU SI SUNT FOARTE FERICITA. CU DRAG SI SINCERITATE VA RECOMAND SA MERGETI LA SFANTA MANASTIRE NICULA. CU DRAGOSTE AURELIA FEENSTRA
Mi-am propus cu foarte multi ani in urma sa ajung la Nicula. Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns… Am fost cu sotia mea, am stat cateva minute si am plecat… eram in trecere. Am avut atunci in minte – un gand, o dorinta, o ruga. Ca un pacatos ce sunt, nici macar nu am stiut sa ma rog si nici macar nu am facut-o cum trebuie. La cateva zile dorinta a prins viata ! ! ! Sotia mea era insarcinata… . dupa cateva luni se nastea fetita noastra SARA-NICOLA. Asta, dupa 17 ani de casnicie, dupa multe esecuri, spitalizari, deceptii si resemnare. Acum, nu am suficiente cuvinte si ganduri pentru a multumi lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru acest dar, pe care l-am primit, tocmai eu, nevrednicul si pacatosul. Cu toate ca am citit despre istoricul manastirii nu m-a interesat niciodata ce controverse se ascund intre cei care o revendica. Eu merg acolo atata timp cat poarta si usa este deschisa, caci merg sa ma rog lui Dumnezeu -care este numai unul. Iti multumesc Doamne, pentru tot ce mi-ai dat, pentru ce mi-ai luat si pentr ce mi-ai lasat!