Oraş nou – februarie 2002
18.02.2002, Bucureşti (Catholica) - A apărut numărul pe luna februarie al revistei lunare editată de Opera Mariei (Mişcarea Focolarelor). „Cuvântul Vieţii” pe această lună, semnat de Chiara Lubich, stă sub motto-ul „Este scris: nu doar cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce vine din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Din acest mesaj cităm: „Acesta este lucrul pe care trebuie să-l facem: să ne hrănim din Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cum astăzi hrana necesară trupului poate fi concentrată într-o pastilă, tot aşa ne putem hrăni cu Cristos, trăind rând pe rând, chiar şi un singur cuvânt al Său, pentru că El este prezent în oricare dintre ele. Există un Cuvânt pentru fiecare moment, pentru fiecare situaţie din viaţa noastră. Citirea Evangheliei ni-l va descoperi.”
În pagina 3 cititorii pot lectura un articol dedicat lui Enzo Fondi, pionierul dialogului dintre diferitele religii, care a murit la 31 decembrie anul trecut, la onorabila vârstă de 73 de ani. Articolul aminteşte de evenimentul organizat la 3 ianuarie, la Centrul Mariapolis din Castelgandolfo, când mai mulţi cunoscuţi au dat „mărturie despre pasiunea lui Enzo Fondi pentru dialogul inter-religios şi despre calitatea vieţii sale spirituale”. Un alt articol interesant este dedicat unei alte personalităţi, şi anume fondatorului comunităţii „L`Arche”. Jean Vanier, fiu al guvernatorului Canadei, a lăsat un viitor strălucit pentru a fonda această comunitate, căreia i s-a şi dedicat total mai apoi.
Situaţia din Afganistan este prezentată în aticolul „Un popor uitat”, însoţit de câteva fragmente traduse din lucrarea „Afganistan, anul zero”, de G. C. Vauro, din care cităm: „55 de grupuri etnice care vorbesc aproximativ 20 de limbi. Noi mai simplu îi numim afgani. Însă, dacă îi întrebăm pe ei cum se numesc, răspunsul va fi diferit, nimeni nu se vautodefini afgan, ci mai ales uzbec, paştun, tadjic, etc.” În ultimele pagini ale revistei mai pot fi citite două articole, unul dedicat Institutului Superior de Cultură, fondat de Mişcarea Focolarelor, şi altul dedicat teologului Paul Alexandrovici Florenskij.